Președintele Statelor Unite, Barack Obama se așteaptă că reluarea convorbirilor între puterile internaționale și Iran va oferi încă o șansă de a soluționa pe calea diplomației controversele legate de program nuclear suspect al Teheranului.
Obama a spus că nu așteaptă progrese categorice la prima întâlnire, dar că există șansa aplanării crizei dacă iranienii își demonstrează seriozitatea.
Comentând îndemnurile unor senatori republicani și independenți la atacuri aeriene americane în Siria, președintele a spus că ar fi o greșeală să se recurgă la acțiuni militare unilaterale împotriva regimului lui Bashar al-Assad.