Despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan

Moldova - Igor Boțan, political analyst, RFE stringer, Chișinău, 2009

„În ţările mai puţin dezvoltate referendumurile de obicei sunt instrumente de manipulare.”
La sfârșitul săptămânii s-a întrunit la Chișinău grupul de inițiativă pentru referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și eventual la Uniunea Eurasiatică prognozată de ruși. Astăzi în studioul nostru de la Chișinău Vasile Botnaru i-a cerut părerea despre șansele acestui referendum lui Igor Boțan, director executiv al Institutului pentru Democrație Participativă ADEPT.


Igor Boţan: „În ultimii 150 de ani în lume au avut loc aproximativ o mie de referendumuri la nivel naţional, dintre care aproape jumătate au avut loc în Elveţia. Deci, pentru toate celelalte aproximativ 200 de ţări, câte sunt acum membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, le-a revenit în 150 de ani aproximativ 500 de referendumuri.”

Europa Liberă: Referendumul de fapt înseamnă recunoaşterea neputinţei clasei politice de a reprezenta opiniile majoritare.

Igor Boţan:
„Asta este o parte a faţetei. Dar a doua parte a faţetei este izvor de legitimitate pentru acei care promovează anumite politici şi nu-şi asumă riscul de a face o alegere în favoarea unei sau altei opţiuni şi atunci recurg la popor şi poporul este cel care spune „da” sau „ba”. Dar în ţări foarte avansate, cu democraţii consacrate, precum Statele Unite, Olanda, Israelul, Japonia niciodată nu au avut loc referendumuri naţionale. Au avut loc referendumuri de importanţă locală de soluţionare a unor probleme importante pentru comunităţi şi nu pentru naţiune per ansamblu.”

Europa Liberă: Dar în principiu instrumentul referendar este şi periculos, nu doar folositor. Dacă, de exemplu, s-ar scoate la referendum pedeapsa capitală s-ar putea ca majoritatea să vrea să aplice pedeapsa capitală.

Igor Boţan:
„Este adevărat, de aceea şi spuneam că în ţările mai puţin dezvoltate referendumurile de obicei sunt instrumente de manipulare. Şi din păcate, trebuie să recunoaştem că în Republica Moldova în prezent, după ce a venit la guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană s-a manipulat foarte mult cu acest instrument, cu referendumul.”

Europa Liberă: Dar şi până la. Parlamentul este cel care a respins mai multe semnături gata colectate, puse la cutie. Şi aici este partea nedreaptă, până la urmă Parlamentul zice da sau ba anunţării referendumului.

Igor Boţan:
„Este o practică internaţională, potrivit căreia parlamentele au ultimul cuvânt în declararea desfăşurării referendumului. În Republica Moldova şmecheria este că deşi Codul electoral spune că dacă cetăţenii au iniţiat procedura referendumului şi Comisia electorală centrală atestă că totul a fost corect, Parlamentul nu poate să se eschiveze. Or, în Republica Moldova Parlamentul poate orice. Şi avem cazuri: Alianţa „Braghiş” în anul 2002 referendumul pentru modificarea Codului electoral a fost ruinat pe motiv că nu au fost colectate corect semnăturile, deşi Comisia electorală centrală nu avea nici un fel de pretenţii. În anul 2008 Partidul Liberal-Democrat din Moldova a colectat de asemenea semnături pentru modificarea sistemului electoral în favoarea sistemului electoral mixt şi de asemenea această iniţiativă a fost ruinată pe motiv că nu exista interes din partea Parlamentului. Deci, cei care au majoritatea în Parlament pot recurge de o manieră extrem de simplificată la referendum atunci când le vrea muşchiul, dacă putem spune aşa, şi pot bloca pe cei care pledează prin referendum. Şi aici este marea nedreptate. Dar cred că Alianţa pentru Integrare Europeană a deschis cutia Pandorei cu recurgerea la referendum şi la eventuala schimbare a puterii ar putea să culeagă roadele după efectul bumerangului.”

Europa Liberă: Cât priveşte referendumul concret privind aderarea, posibila aderare a Republicii Moldova la uniunea inexistentă deocamdată euro-asiatică, ce şanse are să întrunească semnăturile necesare pentru început?

Igor Boţan:
„Eu cred că există şanse reale pentru a aduna peste 200 de mii de semnături, pentru că mesajul domnului Putin din articolul domniei sale din 5 octombrie anul 2011…”

Europa Liberă: Înainte de alegeri.

Igor Boţan:
„În ajun de alegeri că uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan va fi transformată într-o uniune economică după principiile Uniunii Europene. Puţini cred că această sarcină este tangibilă, însă mesajul lui fiind: cei care vor discount pentru preţurile la gaze, mă refer la statele, la companiile din statele CSI, dacă aderă la această uniune vamală, iar apoi la uniunea economică euro-asiatică pot să pretindă că vor primi acest discount.”

Europa Liberă: În concluzie - populaţia ar putea determina partidele politice la guvernare să renunţe la orientarea pro-europeană?

Igor Boţan:
„Sigur că populaţia, potrivit legii ar putea face acest lucru.”

Europa Liberă: Starea de spirit?

Igor Boţan:
„Starea de spirit a populaţiei da, şi vedem din sondaje că opţiunea euro-asiatică aproape egalează şi este mai slabă decât opţiunea pro-europeană, dar o egalează după doi ani şi jumătate de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană. De aceea acum dacă s-ar respecta întocmai legislaţia un astfel de referendum ar putea avea sorţi de izbândă şi chiar ar putea fi câştigat de iniţiatorii acestuia.”