Politicile guvernamentale greșite sunt una din cauzele exodului de cadre medicale bulgare în străinătate.
Aproape 50% din finanțarea reală a sănătății publice în Bulgaria reprezintă plăți semilegale sau ilegale, constată un studiu realizat de Asociația Capitalului Industrial de la Sofia.
E vorba de plăți caracteristice economiei „gri”. Deseori pacienții sau rudele acestora sunt constrânși să sponsorizeze spitalul sau secția respectivă, să plătească bani în plus pentru dreptul de a alege echipa de medici, să cumpere medicamente sau chiar instrumente chirurgicale. Printre taxele „gri” pe care le plătesc pacienții figurează și a-zisa taxă de însoțitor – ruda celui internat plăteste 10-15 euro pe zi pentru dreptul de a folosi încălzirea centrală, apa caldă și toaleta spitalului. Nici vorbă însă de mâncare sau de un pat.
Autorii raportului constată că prin sponsorizările forțate pacienții suplimentează finanțarea, de regulă insuficientă, a activităților medicale, de către Casa Naționala de Sănătate.
Pe locul doi între factorii de corupție se află mita clasică. Nu puține sunt cazurile de șantaj direct. 32 la sută din activitățile medicale printre care nașterile sau intervențiile chirurgicale complicate, sunt condiționate de transferuri ilegale în valoare de sute sau chiar mii de euro.
Alte practici ilegale sunt asigurarea angajaților spitalelor la sume mai mici decăt salariul real și plata în mână. Un sfert din cei anchetați menționează printre practicile „gri” nerespectarea dreptului la concediu și prelungirea timpului de lucru.
O parte din companiile care activează în acest sector declară profituri mai mici, preferă plățile în numerar sau nu emit documentele financiare obligatorii.
64 la sută din cei anchetați consideră că politica greșită a guvernelor în perioada tranziției a generat practicile semilegale. Ea este menționată și printre factorii care stimulează exodul de cadre medicale bulgare în străinătate.