Ca şi cum Hemingway, sau Van Gogh, ar mai fi creat ceva daca îşi rânjeau bovin dimineața în oglinda repetându-şi mahmur că sint fericiti..
În ultimul clasament mondial al fericirii, România şi Moldova au iesit iar printre ultimele locuri… in orice caz, România pe ultimul loc din Europa… si ar fi foarte firesc asa, daca nemilosii talibani ai implinirii personale ne-ar lasa linistiti în posaceala noastra. Din pacate, încă de cind regatul Bhutan a inventat acum vreo câțiva ani nefastul „Indice al Fericirii Nationale Brute“, in vogã azi pe toata planeta, viața a ajuns sa ne fie otravita de tirania gandirii pozitive.
Sigur, s-a psalmodiat intotdeauna in mod mincinos ca „banii n-aduc fericirea“ si ca trebuie sa fii împlinit fara ei, insa inainte ipocrizia asta iesita din resemnare era luata ca o vorba de duh, de pus pe acelasi plan cu „nicio femeie nu e urâtã daca stie sa zâmbeasca“, sau alte asemenea inventii pioase. Acum insa nu mai poti intra intr-o librarie fara sa vezi rafturi intregi de manuale de coaching intr-ale fericirii, recapatarea încrederii de sine, „wellness“ si hedonism de buzunar.
Ne-a invadat dinspre America o ideologie a mimãrii fericirii şi a teatrului social jucat prin ranjete si congratulari extatice. Teroriştii fericirii obligatorii ii culpabilizeaza pe deprimatii normali, care sintem inca majoritatea, si ii fac pe cei tristi --din motive concrete, sau pentru ca asa vor ei-- sa se simtă ca si cum ar fi afectați de o infirmitate morala.
Acesti predicatori fara suflet uita ca acriţii, cinicii şi pesimiştii sint si ei oameni, ba poate chiar mai lucizi decât reteaua planetara a obsedatilor de schimonoseli pe fond rozaliu.
O buna depresie si un plâns hohotit pe umărul unui prieten care bea tăcut cu tine sint mai sănătoase si mai utile decât sa tot auzi ca ți se recomanda dojenitor si autocomplezent sa fii „pozitiv“... Roboţii sloboziţi din secta planetara a beatitudinii nu-si dau seama cit de daunatoare si contraproductiva e atitudinea lor fortata de fericire tîmpã. De parca Hemingway, sau Van Gogh, ar mai fi creat ceva daca isi zîmbeau bovin dimineata in oglinda repetandu-si mahmuri ca sint fericiti... Ori ca si cum s-ar fi pomenit vreodata in istoria presei ziarist autentic care sa nu fie melancolic, in proces de divort, si cu o sticluta aproape goala pitita trist in sertarul de jos...
Acesti neo-pocaiti ai fericirii vor apoi sa ne inlature pîna si specificul national... Ciobanul depresiv din Miorita, sau Vlad Tepes, Eminescu ori Cioran nu erau clienti pentru un coaching intr-ale fericirii. Asa incit, doar daca sintem lasati in mohoreala noastra c(l)inic-resemnata vom sti in continuare sa functionam creativ. „Fericiți cei săraci cu duhul“, din Evanghelii, a fost inteles pe dos... Mântuitorul voia de fapt să avertizeze: „Săraci cu duhul sunt cei fericiți“…
