Mircea Buga: Nu trebuie să ascundem nici fenomenul plăţilor neformale…
Alla Ceapai în dialog cu Mircea Buga, directorul Companiei Naţionale de asigurări în medicină.
Europa Liberă: Practic, în fiecare an costurile de asigurare medicală se majorează, ce se întîmplă cu serviciile medicale de care beneficiază persoanele asigurate, rămân aceleaşi sau se înregistrează şi aici anumite progrese?
Europa Liberă: Mulţi dintre cei care au aceste poliţe de asigurare spun că sunt deseori nemulţumiţi şi asta pentru că poliţa le acoperă doar spitalizarea nu şi toate medicamentele de care au nevoie sau alte servicii. În aşa condiţii, cum să se descurce cetăţeanul dacă uneori el renunţă la serviciile medicale şi alege mai degrabă să moară acasă, să spunem aşa?
Mircea Buga: „Dacă vorbim de poliţa de asigurare ca document care confirmă statutul de persoană asigurată ea oricum îţi oferă garanţia de susţinere a unui pachet garantat. Altceva este că pacientul spre regret încă nu este informat pe deplin şi aici este vina inclusiv şi a Companiei naţionale de asigurări în medicină şi a altor instituţii ale statului şi a societăţii în ansamblu, toţi medicii care ar trebui să informeze pînă la urmă pacienţii despre beneficiile care pot să le aibă în urma adresării la medic. În spitale, spre exemplu, dacă pacientul vine nu există necesitatea achitării unor servicii suplimentare. Altceva este că dacă se solicită de la dvs. într-o instituţie medicală sau de către un medic achitarea unor servicii suplimentare, pentru asta trebuie să fie eliberat un document oficial, un bon de plată. Şi în baza acestui document, la adresarea pacientului, Compania de asigurări în medicină este obligată să verifice orice caz de achitare, să zicem, îndoielnică a unor mijloace financiare, inclusiv cu returnarea acestor mijloace la pacient. Şi aceste cazuri trebuie să fie atenţionate din partea beneficiarului, din partea pacientului. La medicina primară, iarăşi, practic, toate serviciile medicale sunt incluse în pachet, nu sunt servicii contra plată la nivelul medicului de familie. Deci, principiul de plată sau co-plată, despre care se vorbea că poate să fie introdus la nivelul medicinii de familie în 2012 nu este, în legislaţie nu au fost introduse co-plăţi.”
Europa Liberă: Corect am înţeles că de fapt acei 20 de lei pentru fiecare vizită la medicul de familie care se prognoza la finele anului trecut nu a fost aprobat?
Mircea Buga: „Nu, deci nu a fost aprobat.”
Europa Liberă: Da, dar atunci spuneaţi că asta cumva va contribui la fondul de asigurări obligatorii, nu e o pierdere?
Mircea Buga: „Nu era vorba de contribuţie la fondul de asigurări, era vorba de contribuţie la bugetul instituţiilor medicale. Pentru noi poate ar fi fost un beneficiu indirect, încurajând persoanele să procure poliţa de asigurare.”
Europa Liberă: Astăzi noi avem mai mult de 20 la sută din populaţie care nu au o poliţă de asigurare şi experţii susţin că din cauza serviciilor medicale proaste îi face pe oameni să nu procure o poliţă de asigurare. De ce oamenii nu se grăbesc să-şi facă aceste asigurări?
Mircea Buga: „Noi, actualmente avem în jur de 20 la sută din populaţia statistică neasigurată, care în mare parte sunt aşa numite persoane auto-angajate, deci persoane care au un venit mic de muncă din contul unor afaceri individuale, fie patentari, fie gospodării ţărăneşti. Evident că satisfacţia cetăţenilor influenţează într-o anumită măsură şi tendinţele de asigurare şi chiar cifrele altor state ne arată această tendinţă. Satisfacţia pacienţilor poate fi legată de două aspecte: accesul la serviciile medicale şi calitatea serviciilor medicale. Dacă odată cu implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală accesul populaţiei a sporit considerabil, atunci calitatea serviciilor medicale spre regret încă este la un nivel destul de redus. Şi aici am putea vorbi de motivele acestui fenomen, este vorba şi despre infrastructura învechită, este vorba şi de echipamentul care urmează a fi renovat, este vorba de mentalitatea, spre regret, a unor lucrători medicali şi chiar a unor pacienţi în acest act, de tratament, care, pînă la urmă, vrem nu vrem, îşi lasă amprenta asupra calităţii serviciilor medicale. Evident, că pe noi ne deranjează acest fapt, ne deranjează deoarece se discreditează într-o anumită măsură sistemul de asigurări medicale obligatorii, deoarece pacienţii opun această calitate de servicii în seama existenţei sau inexistenţei poliţei. Şi încă un fenomen care nu trebuie să-l ascundem şi nu trebuie să nu vorbim despre el este fenomenul plăţilor neformale sau fenomenul corupţiei în sistemul medical, care iarăşi are o influenţă asupra satisfacţiei pacientului şi influenţează şi asupra procurării poliţelor de asigurare.”