Doar Europa poate aduce la un nivel conmpatibil şi decent două țări care îşi pun, acum, împreună doar necazurile.
Discuța despre Unirea republicii Moldova cu România e, poate, unul din cele mai stricate subiecte ale ultimilor 20 de ani. Aproape nici un moment, Unirea n-a fost tratată în termeni naturali şi reali. La început, subiectul a fost lăsat în seama poeziei şi a sentimentelor. Era o zonă nepotrivită dar şi lipsită de pericol. Apoi, subiectul a fost luat în primire
de politicieni. Mai precis, a fost desfigurat, pînă a devenit o sperietoare. Frica de înghițirea sau de scufundarea în România a devenit o fantomă gălăgioasă şi foarte prezentă în spațiul public.
Spaimele au crescut şi nimeni nu s-a mai întrebat dacă România e, într-adevăr, gata şi aşteaptă, pe Prut, să facă Unirea. Adevărul e demult o absență în această joacă
foarte fierbinte în Moldova şi destul de sleită în România. Iar adevărul e că România şi Moldova pot să vrea sau să nu vrea Unirea. Important e că nici nu pot şi nici nu au interesul să o facă. Două țări care se bat cu probleme aproape la fel de mari sau chiar mai mari decît acum o sută de ani nu au timp şi forță de peripeții patriotice. Noul Preşedinte al moldovenilor Nicolae Timofte a apărut după trei ani de blocaj care ilustrează tocmai criza care mistuie toată energia statului moldovean. Declarațiile lui au fost prudente şi semnalează atitudinea potrivită.
Însă lipsa de noroc şi resurse nu elimină problema. Dacă România şi Moldova nu se pot uni cu flori, steaguri şi fanfare, ele pot fi aproape unite în Europa. Nu sînt vorbe mari. Doar Europa poate aduce la un nivel conmpatibil şi decent două țări care îşi pun, acum, împreună doar necazurile. Apopierea într-un spațiu fără bariere şi pe bază de dezvoltare comună ar fi mult mai mult decît se poate lua din tărăboiul
unei uniri ca la nuntă.
