Despre cancer şi cum poate fi învinsă neputinţa umană

Anul trecut opt mii de moldoveni au aflat că sunt bolnavi de cancer. Şi tot în 2011 tumorile maligne au luat viaţa a peste cinci mii de persoane. Şi totuşi cancerul nu înseamnă condamnare la moarte.

Conform datelor statistice cele mai comune forme de cancer printre bărbaţi sunt cel pulmonar, colo-rectal şi cancerul cap-gât. Femeile sunt afectate cel mai mult de cancerul de sân. Chiar dacă este dureros, unele dintre ele au acceptat să îşi spună povestea pentru a ajuta alte persoane să meargă la doctor şi să descopere devreme dacă au cancer.

*

Europa Liberă: Are 32 de ani. La această vârstă o tânără, pe nume Lilia, se arată încrezătoare că va învinge boala oncologică, făcând de mai mult timp chimioterapie şi radioterapie.

Institutul Oncologic, Chişinău

Lilia: „Am simţit unele dereglări în organism şi m-am adresat la policlinica oncologică. La luarea unei analize s-a depistat această boală, după care am fost internată. Evident că au fost momente de disperare, în primul rând gândindu-mă la copilul meu, care urmează să-l cresc şi s-o văd mare, să joc la nunta e, să-mi cresc nepoţeii, să o punem pe picioare cu soţul. Şi încă ne mai dorim şi alţi copii. Acesta a fost momentul cel mai dureros pentru că după această procedură de radioterapie copii nu mai poţi avea.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să-ţi insufli optimismul şi să zici că sunt o luptătoare şi chiar o învingătoare.

Lilia: „Sentimentul acesta trebuie să-l aibă fiecare, pentru că dacă nu lupţi şi nu ai această putere de a lupta, dai mâinile în jos, nu învingi. Dar dacă lupţi şi ai această încredere, şi ai persoane care te susţin şi îţi sunt alături şi te încurajează, treci peste toate şi reuşeşti.”

Europa Liberă: De fapt ce contează mai mult? Tratamentul spitalicesc, sau tratamentul moral şi această doză de optimism pe care ţi-o insufli mereu?

Lilia: „50 la sută este tratamentul medicamentos şi 50 la sută este această putere, această încredere de a lupta.”

Europa Liberă: Vă văd cu internetul în faţă. La depistarea acestei maladii imediat aţi încercat să căutaţi cât mai multă informaţie?

Lilia: „Nu, nu. Am făcut o foarte mare greşeală cu un an în urmă, rămânând însărcinată, mi s-a spus că poate fi o sarcină extrauterină şi imediat am căutat informaţia în Internet. Şi am căzut într-o stare de disperare, văzând urmările care pot fi după o sarcină extrauterină şi evident că am pierdut sarcina şi era o sarcină bună.”

Europa Liberă: Deci, e mai bine să nu cunoşti?

Lilia: „Da, e mai bine să nu cunoşti. După tratament, de-acum da, poţi căuta, te poţi interesa, să faci o comparaţie între tratamentul pe care l-ai primit tu şi ceea ce presupune medicina în aceste cazuri. Dar atunci la moment – nu. Pentru că şi aşa eşti stresată că uite, am cancer. Pe prim plan trebuie să stea acest tratament pe care-l primim noi – radioterapia, după care o perioadă de recuperare de acum prin tratament netradiţional.”

Europa Liberă: Unii iau calea la doctor, alţii iau calea la biserică.

Lilia: „Aceste două căi trebuie să fie paralele – şi către biserică, şi către medic.”

Europa Liberă: Asta, acum din discuţiile cu Dumneavoastră să înţeleg că ar însemna să spui o rugăciune, să mergi să aprinzi o lumânare.

Lilia: „Da, să mergi la biserică, să te rogi pentru a-ţi da putere, pentru a putea lupta, încredere în sine, dorinţa de a izbuti. Şi să mulţumim Domnului că ne are mereu în pază şi ne veghează de sus. Slavă Domnului, că ne-am adresat la timp.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să te adresezi la timp?

Lilia: „Desigur că este o salvare. Dacă te adresezi la o etapă de-acum prea înaintată a bolii, sunt foarte puţine şanse de a reuşi. Noi putem să reuşim, să nu ne lăsăm bătuţi, să ne lovească, să ne marcheze. Trebuie să te gândeşti că tu poţi.”

*

Europa Liberă: Deşi se luptă cu o boală cruntă, Olga, care peste puţin timp va împlini 55 de ani, nu a renunţat la muncă. Vrea să aibă propria afacere, după ce ani buni a lucrat contabilă la Teleneşti. Iniţial a hotărât să nu facă public acest aspect neplăcut al vieţii ei – boala, dar până la urmă încrederea în propriile forţe i-au permis să-şi spună povestea la microfonul Europei Libere.

Olga

Olga: „Asta e soarta, crucea pe care o ducem, pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu. Unul duce o cruce mai mare, care are putere mai multă. Dar noi nu suntem chiar acei fără de putere, fiindcă am ajuns la o vârstă mijlocie. Parcă nu mă gândesc la ceva rău. Dar vedem, fiecare om îşi are soarta lui. N-am prea avut timp ca să mă gândesc anume numai la tumori, numai la boli. Tot timpul am fost o fire optimistă. Nu mă sperii şi nu vreau să dau înapoi. Mă duce gândul ca să-mi văd copii fericiţi, să-mi văd nepoţii. Şi aş vrea puţin să mai trăiesc şi eu – să mă bucur de viaţă, să mă bucur de răsăritul soarelui, să mai fiu de folos societăţii. În felul acesta.”

Europa Liberă: Vă gândiţi în general pe parcursul vieţii, cu cât sunt mai mult stresată, cu atât aş putea atrage bolile.

Olga: „Nu mă gândeam eu la lucrul acesta. Eu din contra, sunt o fie optimistă şi vreau să-mi deschid afacerea mea, depun efort, mă gândesc că nu ştiu cum s-a primi.”

Europa Liberă: Ce afacere vreţi să iniţiaţi?

Olga: „Chiar în centru în Teleneşti am ridicat o clădire şi nu ştiu ce aş putea să deschid. Cred că o cafenea pentru copii. Aproape sunt lucrurile la finisare. Mai înspre vară, de ziua copiilor chiar aş vrea să încep a activa, că a doua zi, la 2 iunie împlinesc 55 de ani. Şi aş vrea ceva-ceva.”

Europa Liberă: E şi un cadou pe care vi-l faceţi cu propriile mâini şi cap?

Olga: „Da. Asta foarte mult îmi doresc, pentru mine ca eu să mă bucur, dar şi pentru societate. Un cumnat al meu mi-a adus o cărţulie, cu icoana Maicii Domnului, Sfânta Pantanasa. Sora mi-a zis chiar la sfârşitul cărţuliei e o rugăciune, pe care trebuie s-o învăţ pe de rost.”

Europa Liberă: Şi aţi învăţat-o?

Olga: „Şi m-am străduit şi am citit cartea şi să ştiţi că foarte mult am prins la curaj.”

Europa Liberă: Cum sună rugăciunea?

Olga: „Vai, Doamne, eu am emoţii. „Bucură-te împărăteasă, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputinţele noastre.” Când citesc cuvintele astea, am emoţii. „Prin chipul Tău, aducător de bucurie, Pantanasa, preacurata, vezi dorinţa fierbinte a celor care aşteaptă ajutorul tău, mântuieşte-i stăpână pe cei ce aleargă la tine, scapă-i de boli, de năpaste şi de orice rea întâmplare, că pe Tine te cheamă în ajutor de-a pururi.” Adică toţi bolnavii. Ca să ne temem de tumori, ca să ne temem de boli, ca să ne temem de moarte n-are rost. Dar la altcineva poate se întâmplă şi un sfârşit mai tragic şi mai rapid – accident, cutremur de pământ, incendiu. Sunt foarte multe necazuri. Aşa că nu, nu trebuie să pierdem nădejdea. Şi chiar dacă vine timpul, trecem dintr-o stare în alta, trecem dintr-o lume în alta, în lumea veşnică. Numai că să fim pregătiţi ca să avem cu noi un bagaj de lucruri bune, care ne-ar aştepta acolo.”

*

Europa Liberă: În lume la fiecare trei minute o femeie află că are cancer la sân. Apariţia unui nodul nu este întotdeauna un semn de cancer, dar este un semn care nu trebuie ignorat. Elena Botnaru este o supravieţuitoare. Ea a împlinit 56 de ani, dar în nici un caz nu-i arată. Trecută prin mari suferinţe, femeia a reuşit să învingă cancerul la sân şi acum, aşa cum spune ea, duce o viaţă normală.

Elena Botnaru

Elena Botnaru: „Demult am observat ca un ouşor aşa parcă mititel, nu mă durea, nu nimic. Parcă trăiam, vedeam cu anul ce trece se mărea. Vreo cinci ani în urmă m-am adresat la medic şi m-au internat în spital, dar ei nu aveau locuri şi au spus să vin peste o săptămână. Am venit acasă şi trebuia să fie Paştele. Aveam de lucru, de gătit, de spălat perdelele, pe unde de pus în harman, n-am eu când. Nu mă durea, nu mă supăra. 56 de ani, niciodată n-am fost pe foaie de boală. Eu sunt din Satul Nou, raionul Cimişlia. Şi acolo oncologul m-a îndreptat încoace să vin.”

Europa Liberă: Cum aţi reacţionat când aţi ajuns la oncologie?

Elena Botnaru: „Ei, am reacţionat ca toată lumea - plângând am venit. Numai când m-am dat jos din maşină şi am văzut clădirea asta, eu mi-am închipuit că asta e moartea. Îmi spuneau toţi că nu e straşnic, că e lipomă.”

Europa Liberă: Ştiţi că multe femei sunt, care au aceiaşi poveste pe care o povestiţi şi Dumneavoastră la microfonul Europei Libere. Unele sunt fără curaj. Ce înseamnă să-ţi insufli acest optimism?

Elena Botnaru: „Foarte bine, tare mult ajută.”

Europa Liberă: Ziua de mâine pentru Dumneavoastră ce înseamnă acum?

Elena Botnaru: „Măcar că am 56 de ani, eu înainte când mama îmi povestea, că a murit femeia ceea de 45 de ani, tânără în floarea vieţii, dar eu îi spuneam mamii: 45 de ani şi în floarea vieţii? Dar eu acum sunt de 56 de ani şi doctorii ar trebui să zică: ce a mai venit? Dar mie îmi pare că nu-s bătrână încă. Vreau să trăiesc, măcar să văd fata căsătorită şi pusă la locul ei şi tare iubesc copiii. Tare-i iubesc, vreau. Eu când mă duc la biserică, tare mult cu credinţă. Mult şi credinţa m-a ajutat.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă că va ajutat? Credinţa în Dumnezeu ce înseamnă pentru Dumneavoastră?

Elena Botnaru: „Ei, înseamnă, îţi dă putere, îţi dă speranţe de a trăi, de a vedea lumea mai departe. În biserică când te duci, preotul aşa şi spune: da, trebuie de venit şi la biserică, dar trebuie şi la medic de adresat.”

Europa Liberă: Ce sfat aveţi pentru cei care poate tot sunt pe patul suferinţei, bolnavi oncologic?

Elena Botnaru: „Să fie optimişti, să creadă în ziua care vine, să nu se gândească la rău, să se gândească la bine. Şi să se gândească cu gândul la Dumnezeu.”

*

Europa Liberă: Valentina Lupei este asistentă medicală în secţia radio-ginecologie la Institutul oncologic.

Valentina Lupei

Valentina Lupei: „Pacientele care se internează în secţie sunt foarte, foarte stresate. Ele uneori nici numele nu pot să spună. Ele în prima sutcă nu-şi dau seama unde au nimerit. Ele poată să-şi piardă cunoştinţa.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi această stare?

Valentina Lupei: „Stresul. Este totul de la stres. Ele nu-şi închipuie că poate să nimerească în aşa instituţie şi să aibă aşa o boală.”

Europa Liberă: Bine, dar cancerul nu e o boală ca şi multe altele, care sunt la fel de riscante?

Valentina Lupei: „Nu e o boală. Dar ori şi care om când aude de aşa boală tot curajul pierde. Undeva a doua, a treia bolnavă se internează şi sunt stresate. În primul rând în policlinică până a se interna în secţie nu li se lămureşte precis cu ce se internează, şi ce tumoare are, pentru ce se internează. Nu i se lămureşte începând de la medicul de familie până la internare.”

Europa Liberă: Şi atunci acest rol vă revine Dumneavoastră.

Valentina Lupei: „Şeful secţiei, fiecare pacient, care se internează în secţie, stă de vorbă cu şefa secţiei, care i se lămureşte cuvânt în cuvânt ce diagnoză are şi ce tratament i se face pe parcursul cât va fi internată în secţie.”

Europa Liberă: Şi cum reacţionează atunci când i se spune diagnosticul?

Valentina Lupei: „Sunt bolnavi care nu înţeleg, nu conştientizează, dar sunt care lui aşa i se lămureşte că el trebuie să primească tratamentul şi o să fie normal.”

Europa Liberă: Dumneavoastră mai mult citiţi tristeţe în ochii acestor pacienţi? Sau mai degrabă această dorinţă de a lupta cu maladia, de a învinge boala?

Valentina Lupei

Valentina Lupei: „Ei când se internează parcă ar fi nişte rude de-a noastre. Iată aşa se ataşează de noi şi noi iată de-acum cu dânşii să luptăm, ca el să învingă toată asta. Dar care vin, sunt cazuri că vin cu hemoragie, care ei nici nu se pot scula, nu pot merge, iată atunci noi stăm la patul lor şi îi susţinem, că iată el mâine-mâine o să înceapă a merge.”

Europa Liberă: Dar această predispoziţie a pacientului de a ieşi învingător în această luptă cu boala îi ajută pacientului?

Valentina Lupei: „În majoritatea cazurilor îi ajută. E foarte greu prima săptămână. La noi tratamentul e cinci-şase săptămâni, şi iată în prima săptămână, dar pe urmă de-acum ei merg aşa, ca valurile mării.”

Europa Liberă: Doamnă Lupei, dar care sunt factorii de risc?

Valentina Lupei: „Nu se ştiu, pentru că fiecare vine cu povestea lui. Dar poate să fie şi transmiterea prin ereditate, poate să fie care au lucrat la locuri nocive, cu chimicale, la tutun cum era mai înainte. Poate să fie şi răceala netratate la timp, poate să fie gravidităţile pierdute, sarcinile care au fost, avorturile. Toţi bolnavii care vin niciodată n-a stat în spital, la medic nu a fost de 20 de ani, ciclul s-a terminat de 10 ani şi acum s-a început şi nu ştie că e ciclu, ori de-acum e tumoare acolo şi dă hemoragie. Neatârnare serioasă a femeilor faţă de viaţa sănătoasă, viaţa personală.”

Europa Liberă: Deci, le sugeraţi să bată la uşa doctorului?

Valentina Lupei: „Da, măcar o dată în an. Măcar. Şi după ce se termină ciclul, atunci tot numaidecât să se ducă. Şi dacă se încep ceva schimbări, numaidecât să apeleze la medic, că la noi în secţie se tratează foarte multe bolnave după 50 de ani, care de-acum ciclul nu este şi ele, nu că mă înseamnă, m-am gândit că poate a început iarăşi ciclul. Dar asta este tumoarea, care ele nu-şi închipuie că poate să existe, tumoare care e cancer.”

*

Europa Liberă: Ca în orice boală, dar în mod deosebit în cancer cu cât diagnosticul este pus mai timpuriu, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari, tratamentul este mai puţin invaziv, iar efectele secundare mai puţin supărătoare. Sunt sfaturile profesorului Ion Mereuţă.

Ion Mereuţă

Ion Mereuţă: „De boală nu trebuie să avem frică, de cancer nu trebuie să avem frică. Nici o fobie, absolut. Fiindcă în cazul când este fobia, frica au loc nişte schimbări care frânează mecanismele de adaptare, readaptare şi reabilitare a organismului şi nu poate organismul să lupte. Şi noi luptăm cu asta în societate, ca oamenii să nu se teamă de Institutul oncologic, de medici oncologi, de starea aceasta de diagnosticul oncologic, spre exemplu, de tumoare, sau de cancer.”

Europa Liberă: De ce Moldova este atît de grav afectată de această maladie, cancerul?

Ion Mereuţă: „Nu numai în Republica Moldova este incidenţa prin cancer mărită. În lume actualmente sunt circa 22 milioane de bolnavi cu cancer. La evidenţă în fiecare an se iau 10 milioane, printre care şapte milioane mor. În Republica Moldova avem 42 de mii de bolnavi.”

Europa Liberă: E o statistică tristă.

Ion Mereuţă: „E o statistică tristă şi trebuie să ne pună în gardă lucrul acesta, că morbiditatea prin cancer va spori peste cinci ani cu o rată de şase procente.”

Europa Liberă: Dumneavoastră acum şi mai tare speriaţi lumea.

Ion Mereuţă: „Nu-i sperii, dar acestea sunt fenomene care au loc la nivel global şi noi trebuie să ne gândim, nu să-i speriem pe oameni, dar să-i aducem la aceea ca să aibă grijă de sănătatea lor.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să am eu grijă de sănătatea mea?

Ion Mereuţă

Ion Mereuţă: „Eu vreau să vă spun Dumneavoastră că responsabilitatea pentru sănătate a fiecărui om şi a comunităţii trebuie s-o aibă în primul rând cetăţeanul. Să aibă cultura sanitară de îngrijire pe sine. De evidenţiere a stării lui de echilibru psihic şi fizic. Să se adreseze la medicul de familie, care monitorizează sănătatea acestui pacient de la naştere până la deces. Şi noi acest institut al medicului de familie trebuie să-l creăm, noi încă nu l-am creat. Este foarte important să aibă responsabilitate pentru sănătate patronatul, adică cei care angajează şi deschid locuri de muncă. După aceea medicina preventivă, care să creeze condiţiile respective, să monitorizeze condiţiile de muncă şi factorii nocivi profesionali să-i elimine. Autoadministrarea locală să ducă responsabilitatea pentru sănătate şi la urmă statul. Şi atunci noi vom avea o stare de sănătate. Pentru aceasta trebuie să avem paşaportul de sănătate a fiecărui individ, monitorizarea sănătăţii lui şi acordarea asistenţei medicale în cazul necesar de urgenţă, dar şi profilactică.”

*

Europa Liberă: Institutul oncologic este singura instituţie medicală din Moldova unde sunt trataţi bolnavii de cancer. În ţară, cancerul ocupă locul doi după numărul deceselor cauzate şi locul trei după cauzele de invaliditate. Discuţia cu Victor Cernat, directorul general al acestei instituţii, am pornit-o de la statistici.

Victor Cernat

Victor Cernat: „Opt mii de pacienţi li s-au stabilit diagnosticul primar de cancer. Decedează anual cam 5 700 de pacienţi din tot numărul de bolnavi care stau la evidenţă. Dar la evidenţă stau circa 45 de mii de bolnavi.”


Europa Liberă: E un număr mare pentru Moldova?

Victor Cernat: „Da, e un număr mare, fiindcă ultimii 20-30 de ani sunt metode destul de efective de tratament şi fabula că cancerul este netratabil, este o maladie incurabilă nu este corect.”

Europa Liberă: Dar e costisitoare, domnule director.

Victor Cernat: „Cheltuielile depind de stadiul de depistare. Dacă se depistează timpuriu, în stadiul întâi şi doi cheltuielile sunt mult mai puţine, decât când se depistează în stadiul trei sau chiar şi patru, fiindcă atunci tratamentele sunt de lungă durată şi sunt mult mai costisitoare.”

Europa Liberă: Cine sunt afectaţi mai mult de această maladie? Omul din mediul rural? Cel din mediul urban? Mai tânăr, mai în vârstă? Mai neglijent?

Victor Cernat: „Se îmbolnăvesc şi din mediul rural, şi din mediul urban. Cancerul practic a „întinerit” cu 5-10 ani. Adică fluxul de pacienţi mai mare se depistează între vârstele 40-60 de ani, pe când era 55-75 de ani. Acum tot mai des şi mai des depistăm persoane tinere, apte de muncă. M-aţi întrebat despre de ce se îmbolnăvesc oamenii. Sunt mulţi factori, atât endogeni, exogeni, mediul ambiant, tutunul, alcoolul.”

Europa Liberă: A propos, un specialist în sănătate publică, specialist în programul de control al cancerului din Austria spune că Republica Moldova trebuie să se axeze pe factorii de risc şi pe modalităţile de depistare precoce a maladiilor oncologice.

Victor Cernat: „Pentru a nu se îmbolnăvi populaţia trebuie de înlăturat factorii nocivi – mai puţin fumat, mai puţin drog, mai puţin alcool, mai puţin sedentarism, mai multă mişcare, mai mult alimentaţie corectă şi atunci nu vom fi bolnavi de cancer. Profilaxia secundară este atunci când sistemul medical, sistemul sănătăţii publice organizează controalele profilactice. Iată noi acum vrem să testăm toate femeile la cancerul colului uterin şi glanda mamară. Bărbaţii din anul acesta o să începem screningul, iarăşi în câteva raioane pilot cancerul colo-rectal, intestinul şi cancerul prostatei.”

Europa Liberă: Domnule Cernat, dar este adevărat că dacă în Republica Moldova bărbaţii şi femeile ar renunţa la fumat până în 2035 cancer pulmonar ar putea să nu mai existe?

Victor Cernat: „Pur şi simplu ar diminua numărul de îmbolnăviri de cancer pulmonar printre fumători, atât activi, cât şi pasivi. E cert că toate localizările, toate tumorile ar putea diminua cu mult în apropiaţii 10-20 de ani, dacă ar scădea cu 30-40-50 de procente fumatul, alcoolul şi alţi factori nocivi.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi spus că opt mii de moldoveni au aflat că sunt bolnavi de cancer. În ultimul timp interesul de a merge la doctor e mai mare decât altă dată?

Victor Cernat: „Moldoveanul cum a fost lăsător, neglijent faţă de starea sănătăţii lui, aşa a şi rămas. Puţin s-au activat sistemele de sănătate şi medicina primară, care depistează mai des aceste maladii.”

Europa Liberă: Ştiţi că altă dată despre Institutul oncologic se vorbea mai mult în culori negre, spunându-se că pacientul mai degrabă ar prefera să moară acasă decât să ajungă la un tratament la Institutul oncologic, pentru că i se cere să vândă vaca, purcelul, totul ca să poată acoperi tratamentul.

Victor Cernat: „Culorile s-au mai schimbat, persistă culoarea roză, care semnalizează profilaxia, sau lupta, în toată Europa în lupta cu cancerul. Mai mult decât atât, laboratoare noi, tehnologii moderne în depistare şi în tratament. A sporit practic de două ori cheltuielile pentru tratamentul chistostatic, chimio-terapeutic, pe care pacienţii îl primesc gratis. Drept e că nu trebuie de neglijat că mai sunt şi persistă problemele de plăţi neoficiale, ca şi în tot sistemul, nu numai în Institutul oncologic. E clar că aici trebuie toată societatea să lupte, nu un singur director, sau un singur ministru al Sănătăţii. Toată societatea trebuie să lupte cu aceasta. Este poliţa de asigurare, cetăţeanul trebuie să cunoască volumul de asistenţă medicală, care este prestat de către poliţa de asigurare. Poliţa de asigurare nu achită tot volumul, asta e cert şi asta trebuie ştiut. Dar este un volum de tratamente şi de investigaţii, pe care îl acoperă poliţa de asigurare. Şi atunci când pacientului i se spune că trebuie să faci o tomografie computerizată, sofisticată şi trebuie să mai plătească 2-3-4-5 sute de lei apar întrebări urâte – da poate nu plăteşti, da plăteşti o jumătate, dar eu o vedea, dar eu te voi ajuta, te voi facilita. Şi iată aceste fenomene persistă şi persistă destul de des în societate şi în sistemul nostru medical.”

Europa Liberă: Ce sugestii aţi avea pentru această lume, afectată de acest cancer, care uneori e în disperare?

Victor Cernat: „Într-adevăr, în oncologie când este diagnosticat un pacient cu cancer lumea este disperată. Mai persistă şi fobia, şi teama, şi disperarea. Să ştiţi, cei care lasă mâinile jos, nu-s luptători, aceia şi pătimesc cel mai mult, decedează din cauza progresiei, din cauza intoxicaţiilor, etc. Cei care sunt luptători, aceia supravieţuiesc.”