Opinii de analiști politici: Vasile Vasilică, Irina Astahova și Cornel Ciurea.
Procuratura Generală spune că va ataca în instanțele raionale arborarea pe clădirile oficiale a steagului folosit la protestele antiguvernamentale ale opoziției comuniste. Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin a negat că aceste decizii ale consiliilor din câteva raioane și orașe dominate de comuniști ar fi inspirate de conducerea partidului. Dar procuratura a spus că folosirea steagului roșu-albastru profanează drapelul de stat, tricolorul și se poate solda cu sancțiuni. Lucia Diaconu a discutat despre noile tensiuni între autorități și opoziție cu câțiva analiști politici.
Deciziile sfidătoare aprobate la Bălţi şi Cahul au drept scop destabilizarea situaţiei, este de părere directorul agenţiei de ştiri Info-prim Neo Valeriu Vasilică: „Partidul comuniştilor vrea să dea foc păcii sociale în R. Moldova, ca poate cu această ocazie să poată reveni la guvernare de unul singur, pentru că nu este capabil să guverneze împreună cu cineva.”
Se arată convinsă de dificultatea situaţiei şi redactorul-şef al săptămînalului Kişinevschii Obozrevateli, Irina Astahova. Editorialista notează că focarele de tensiune, cum numeşte ea localităţile unde s-au adoptat decizii contestate de autorităţile centrale, sînt consecinţe ale lipsei unei politici unice de întărire a statalităţii. Iar negarea de către partidul comuniştilor a faptului că iniţiativa acestor decizii i-ar aparţine ar lăsa autorităţile fără soluţii, crede Irina Astahova.
„Dacă Partidul comuniştilor ar lua răspunderea asupra sa desigur că s-ar fi putut lua anumite măsuri. Dar acum se creează o situaţie pentru autorităţi destul de dificilă, pentru că cel care ia asemenea decizii de nesupunere el ca şi cum se dizolvă în mulţime. Şi e greu de oprit. De aceea eu spun că trebuie să existe o politică de stat clară şi unanim acceptată. Oamenii sînt derutaţi de puzderia de concepţii, declaraţii şi păreri care vin de la autorităţi. Dar cel mai important lucru acum e să fie instaurată supremaţia legii.”
Mai mulţi analişti conchid că politica de confruntare şi presiune asupra oponentului nu are cum să ajute la atingerea unui consens între putere şi opziţie, pe care îl aşteaptă societatea.