Despre memorie ca formă de justiţie

Astăzi o să vorbim despre o moştenire, pe care unii o mai venerează cu pioşenie sinceră sau aducătoare de profit politic, alţii încearcă să o ascundă sub preş, cât mai departe de ochii lumii, la fel din considerente mai curând politice decât etice. Şi doar cei perspicace au grijă să o pună la formol, ca să fie cât mai inofensivă, dar şi la vedere, astfel încât să nu uităm de ea, întrucât este vorba despre crimele regimului comunist. Iar interlocutorii mei de astăzi sunt persoanele cele mai indicate să se pronunţe în acest subiect. În studioul de la Chişinău al Europei Libere se află scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, fondatorii Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, supranumit Memorialul de la Sighet, în cadrul, sau în baza căruia activează un Centru internaţional pentru studiul comunismului. La masa rotundă a Europei Libere participă şi Ioana Boca, cercetătoare la acest centru.

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Vreau să încep de la o definiţie. Matei Vişniec într-unul din interviuri spunea că comunismul în general arată bine, ca un avion foarte bine design-at, numai că nu poate să zboare niciodată. El poate a fost indulgent, probabil. Ce definiţie comprimată credeţi că i s-ar cuveni pentru comunism pe înţelesul oamenilor care nu au apucat să trăiască deja aceste vremuri. Domnule Romulus Rusan?

Romulus Rusan: „Tot ca un avion, doar că un avion ieşit din uz, care mai face uneori curse. Am aflat că la Bacău s-a reparat un aparat venit dintr-o ţară africană, Niger. Era un avion sovietic, vechi de vreo 40 de ani, pe care l-au folosit bieţii africani în ţara respectivă aproape până acum, nu l-au mai luat înapoi africanii şi l-a cumpărat o doamnă particulară cu jumătate din preţul unei maşini second hand. Cam aşa e comunismul.”

Ana Blandiana: „Aş părăsi metafora lui Vişniec, cred, şi de data asta, cum să spun, fără metafore: comunismul este cea mai savantă, cea mai extraordinară formă de manipulare a omenirii. Nu cred că există în istoria umanităţii o societate în care oamenii să fie în mai mare măsură manipulaţi. Şi mi-a venit în minte în timp ce vorbeaţi celebra ispitire a lui Isus pe munte, în care diavolul încearcă să-l manipuleze şi nu reuşeşte. Este o formă de manipulare a umanităţii de tip diabolic. Şi asta nu numai prin crimele pe care le-a făcut. Aş putea zice chiar că a făcut mai puţin rău celor pe care i-a omorât decât celor care i-a schimbat. Dumneavoastră în Moldova aproape că vă puteţi da seama în mai mare măsură decât noi de asta. Felul în care a reuşit de la Occident până la fostele ţări comuniste, care au trăit toate suferinţele şi tot pot să fie prostiţi dovedeşte o capacitate absolut diabolică de a crea minciuna.”

Ioana Boca (stânga), Ana Blandiana, Romulus Rusan

Europa Liberă: Ioana?

Ioana Boca: „Am avut lunile trecute o expoziţie despre deportările din anul 1951 şi au venit foarte mulţi tineri, foarte mulţi elevi. Cred că a fost deschisă la Bucureşti, la sediul Comisiei Europene şi încercam să vorbim cu ei ce ştiu despre comunism şi am remarcat cu uimire cât de nostalgici păreau, deşi evident sunt născuţi după 1990. Veneau cu multe idei de la părinţii lor, care veneau cu această nostalgie şi cu cât de bine era în comunism. Şi când începeai să le vorbeşti, să le explici ce însemna de fapt viaţa de zi cu zi în comunism şi ce trăisem fiecare dintre noi, parcă începeau să înţeleagă. Şi când vedeau şi imaginile din expoziţie, când citeau poveştile deportaţilor, când vedeau atâta suferinţă, începeau să înţeleagă ce a fost comunismul, ce trăiseră cu adevărat părinţii şi bunicii lor şi ceea ce uitaseră părinţii lor că trăiseră.”

Europa Liberă: Venim aici în studio imediat după ce aţi citit din versurile Dumneavoastră şi la sugestia domnului Rusan aţi citit „Animal Planet”, unde cumva reproşaţi Creatorului că a aşezat lumea în felul acesta dur. Acum mă întorc la întrebarea care aţi formulat-o la deschiderea expoziţiei: cum a fost posibil aşa ceva? Cum a fost posibil un asemenea „Animal Planet”? Cui îi reproşaţi acest experiment?


View Larger Map

Ana Blandiana: „Dacă gândim istoric, ne dăm seama că comunismul, în Rusia în primul rând, a fost într-o măsură infinit mai mică decât rodul nedreptăţilor sociale sau decât lupta membrilor partidului bolşevic care exista. A fost urmare a unor intrigi, să le zicem, de politică externă, în care în timpul războiului Germania l-a infiltrat pe Lenin ca să slăbească şi să scape de o parte a Antantei. Deci, dau acest exemplu, nu o să spun că Apusul este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat în Uniunea Sovietică. Ceea ce vreau să spun este că binele poate fi manipulat, în timp ce răul este foarte periculos să fie manipulat pentru că îşi depăşeşte manipularea. Deci, nemţii l-au trimis pe Lenin, Lenin a făcut pacea de la Brest-Litovsk, le-a plătit, după care a distrus trei sferturi de planetă.”

Europa Liberă: Şi asta e incorporat în firea umană?

Ana Blandiana: „Exact.”

Europa Liberă: A fost ceva inevitabil? Spuneaţi astăzi despre tributul, pe care trebuia să-l plătească unele ţări mai mare, altele ţări mai mic, ca să înţelegem ce rău este pentru întreaga Europă acest comunism.

Ana Blandiana

Ana Blandiana: „Comunismul este îngrozitor de periculos şi greu de înfrânt pentru că are două feţe – o faţă a visului şi o faţă a realităţii. Şi visul este întotdeauna mult mai greu de înfrânt. Ştim cu toţii celebrul răspuns al celor care încă cred în comunism: da, au făcut crime, a fost îngrozitor, dar ideea este minunată, a fost rău aplicată. Pentru că ideea ţine de un vis care nu poate fi realizat, dar poate să acopere o realitate atât de îngrozitoare încât de fapt mintea omenească aproape nu o poate suporta. De exemplu, să zicem, crima de la Katîni mă îndoiesc că ar fi putut fi inventată de un scriitor. Există un rău care depăşeşte răul care există în fiinţa umană.”

Europa Liberă: Vorbind, de exemplu, despre proiectul muzeului, de fapt ce trebuie să se întâmple urmare a acestui proiect?

Ana Blandiana: „Cel mai important lucru ce se întâmplă la Sighet, mai important decât sutele şi miile de persoane, care de-a lungul anilor au vizitat muzeul, este Şcoala de vară, în care vin nişte adolescenţi între 15-18 ani. Şcoala de vară împlineşte anul acesta al 15-lea an, pentru că după patru ani de la înfiinţarea Memorialului, şi de la dezbateri, colocvii, simpozioane, am realizat că specialişti în istoria comunismului, oameni care au trăit, victime, ne spunem unul altuia nişte lucruri care mai mult sau mai puţin le ştim, în timp ce afară pe lângă noi trece viaţa, trec generaţiile tinere, care habar nu au de nimic şi care nu înţeleg nimic. Şi atunci am înfiinţat şcoala de vară. Ei bine, Şcoala de vară are nişte efecte extraordinare. Sigur că este puţin la nivelul populaţiei ţării – în fiecare an sunt o sută de participanţi, dar faptul că aceşti copii, aceşti adolescenţi se transformă dovedeşte că se poate şi de altfel este o experienţă care se multiplică. Cel mai tare mă impresionează faptul că deşii ceea ce se vede în muzeu este îngrozitor, adică sunt nişte crime, sunt nişte vieţi distruse, familii împrăştiate, cei care ies din muzeu, ies parcă cu un plus de energie. Nu ştiu, parcă capătă o aură de încredere în bine. Şi m-am întrebat, cum se explică că aceşti copii vin şi efectiv se pasionează şi se întorc şi al doilea an, deşi se intră destul de greu, cu examene de admitere. Cred că ce-i lipseşte generaţiei tinere sunt modelele. În muzeu aceste modele pot fi găsite. Cum să spun, rămân modele, chiar dacă e vorba de nişte oameni care au fost învinşi, care au murit acolo, dar au murit fără să renunţe la idealurile lor. Iar asta este pentru tineri, descoperă că există şi asemenea oameni, că au existat în istorie, deci există şansa să poată fi imitaţi, ceea ce este extraordinar.”

Europa Liberă: Domnule Rusan, ce anume funcţionează ca material muzeistic? La Auschwitz, de exemplu, funcţionează mormanele de încălţăminte, cuptoarele în care au fost arşi oameni. La Dumneavoastră sunt documente sobre, fotografii. Cum reuşiţi să atingeţi aceste strune despre care vorbea doamna Blandiana?

Romulus Rusan: „Foarte greu, nu avem obiecte, decât rarisime. Documente, fotografii deloc. Temnicerii noştri au avut grijă să nu facă fotografii, au făcut şi cei de la Katîni, sovieticii, descoperite ulterior. Au făcut şi naziştii, uneori chiar cu voluptate, şi acum se mai descoperă de către nepoţii unor gestapovişti prin poduri fotografii. La noi nu există nimic.”

Europa Liberă: Decât profilul şi anfasul.

Romulus Rusan: „Avem acele poze de anchetă, care spun mai mult decât orice. Avem fişele de încarcerare, în care vedem cine a fost omul până la semnalmentele fizice, că avea nasul coroiat, că avea 1 metru 67. Şi avem pedepsele la care au fost condamnaţi de către tribunalele militare. Foarte rar apar şi motivele. Motivul condamnării era un pretext – uneltire contra ordinii de stat. Prin acest articol din codul penal comunist au fost închişi mai mult de o treime din deţinuţii politici. Aici intra faptul că i-a acoperit mustaţa lui Stalin pe portretul dintr-o şcoală, până la faptul că omul într-adevăr a constituit o organizaţie anticomunistă în munţi sau într-o şcoală. Adică e fascinant câte pretexte găseau ca să-l condamne pe unul numai pentru că era deosebit ca părere de partid. Pe faţă era negat dreptul omului de a avea o opinie deosebită de opinia partidului unic. Şi când te gândeai că şi partidul unic avea în interior luptele lui, că se luptau liderii între ei, începând de la exemplele date de Lenin şi Stalin, care şi-au omorât rivalii, atunci chiar că este un univers al urii, pe care numai Dostoievski l-a putut prevedea în Demonii, în geniala lui carte, în care înaintea comunismului prevedea ce se va întâmpla în Rusia. De aceea şi Dostoievski a şi fost interzis multă vreme, pentru că a fost un proroc al relelor, pe care le va aduce comunismul tocmai în Rusia.”

Ioana Boca: „Cred că Memorialul de la Sighet şi pe copii, şi în genere pe vizitatorii muzeului îi impresionează sobrietatea discursului muzeografic, pentru că nu prezentăm nimic foarte senzaţional. Fiecare sală a muzeului este o cercetare ştiinţifică foarte amănunţită, o cercetare de arhivă, aducem documente. Deci, fiecare fapt pe care-l prezentăm vine în spate cu documente, pe cât posibil cu fotografii, cu texte foarte sobre şi deşi este un muzeu modern, în Muzeul de la Sighet găsim chioşcuri, sunt locuri unde vizitatorii pot să asculte fragmente din mărturiile celor care au trecut prin gulagul românesc, interviuri din arhiva noastră de istorie orală, deci nu te impresionează cu tot felul de sunete, imagini. Acesta este lucrul cel mai important atunci când merg la Sighet. Mai există în lume diverse feluri de muzee, care încearcă să aducă senzaţionalul până la kitsch. Acest lucru nu este la Sighet, este o sobrietate, îţi dă senzaţia de multe ori că intri ca într-o mănăstire.”

Ana Blandiana: „Vroiam să adaug că cel mai tare impresionează însăşi cercetarea, adică înseşi datele aduse. Vă dau un exemplu: cu toţii a trăit ani de zile cu umilinţa de a auzi despre români spunându-se – mămăliga nu explodează, vă amintiţi. Ei bine, cercetările au dus la faptul că au existat mai mult de o sută de răscoale ţărăneşti înainte de a se încheia colectivizarea, de rezistenţă a ţăranilor. Deci, nu numai că mămăliga a explodat, dar noi nici măcar nu am aflat că ea a explodat. Iar acum, făcând o expoziţie care a fost prezentată prin toată ţara cu un impresionant succes despre ţărani, e destul să te uiţi la pozele ţăranilor arestaţi. Sunt de o frumuseţe şi de o demnitate. Nişte figuri de oameni inteligenţi, care se vede că gândesc lumea prin care trec şi reacţionează la ea, dovadă că au ajuns la închisoare, sau au ajuns în munţi, pentru că majoritatea din cei cu arma în mână în rezistenţa din munţi au fost ţărani. Concluzia pe care o tragi, care pe de o parte te umple de mândrie, că ăştia sunt strămoşii noştri, pe de altă parte de deprimare, că îţi dai seama că parcă suntem alt popor, au altfel de figuri, infinit mai spiritualizate, decât cei pe care-i vezi astăzi pe stradă. Ei bine, asemenea lucruri în muzeu te cutremură. Descoperi o realitate profundă, pe care nu o bănuiai şi care a existat şi care este esenţa istoriei.”

Ioana Boca: „Tot în expoziţia pe care am deschis-o astăzi la fel de impresionant că sunt cele două panouri cu Morţii din Bărăgan, chiar aşa se numeşte – Morţi fără morminte în Bărăgan şi sunt câteva sute de nume, de oameni, care între 1951-1956 au murit acolo şi în expoziţia de acum e o versiune, să spunem mai scurtă, în sensul că literele au fost mult mai mici şi ocupă mult mai puţin spaţiu, dar în expoziţia pe care o avem la Bucureşti sunt patru panouri de trei metri înălţime, care arată dimensiunea acestei tragedii.”

Europa Liberă: Spuneaţi că nu încercaţi să provocaţi sentimente prin „tertipuri” muzeistice. Cum reacţionează oamenii, ce vor să afle?

Ana Blandiana: „Este incredibil cum reacţionează. Noi când ne ducem la Sighet, una din ocupaţiile noastre este să stăm la ieşire, să ne uităm la cei care ies din muzeu. Ies transfiguraţi, ca şi când ar fi participat la o experienţă existenţială a vieţii lor. Comparaţia Ioanei cu o mănăstire sau cu o catedrală stă foarte bine în picioare, pentru că întâmplător este şi o clădire extrem de impunătoare, de majestuoasă. Dar impresia pe care o produc asupra oamenilor, descoperirile pe care le fac în muzeu este mai mult decât am sperat noi şi mai mult decât poţi să-ţi închipui teoretic. De altfel mai există un element – există în muzeu şi câteva opere de artă, chiar mari opere de artă, aş zice, aşa cum este marele grup sanctuar, care a devenit emblema muzeului şi care se află într-una din curţi, se numeşte Covorul Sacrificaţilor şi e format din 16 statui de înălţime puţin mai înaltă decât naturală. Deci, am încercat să aducem alături de cifre şi descoperiri de arhive şi ţinând de istoria strictă şi acest element al emoţiei artistice. Sau există o mare sculptură a lui Camilian Demetrescu, un mare sculptor şi pictor care trăieşte în Italia de origine română, care se numeşte Înviere şi dedesubt Omagiu Deţinutului Politic şi care este chiar în holul de intrare, înainte de a intra te pune pe un fel de şină a emoţiei, inclusiv artistice.”

Europa Liberă: Despre finalitate, urmare a acestor două decenii de dosare, de deconstruire a comunismului ar fi trebui t să se schimbe masa critică prin intermediul tinerilor. Ar fi trebuit să se producă o condamnare efectivă, nu doar juridică a comunismului în societate. Cum credeţi, în societatea românească, în Europa în general s-a întâmplat lucrul acesta? S-a produs declicul acesta, ori încă nu?

Romulus Rusan: „Nu, nu s-a produs din cauza felului defectuos în care este predată istoria. Şi anume o simplificare, o sterilizare practică a materiilor de învăţământ, o trecere la o limbă de lemn insuportabilă. Mă refer la această transfigurare în rău a materiilor, adică nu mai sunt făcute pentru om, deşi din moment ce la istorie, acum mă voi referi numai la istorie, ni se predă mai mult conceptul decât fapta, li se arată tinerilor partea politologică a istoriei şi nu viaţa nefericită oamenilor.”

Europa Liberă: Adică răul nu e taxat?

Romulus Rusan: „Răul nu este taxat decât verbal şi uneori nici măcar atât. Şi atunci când văd un lucru pe o reclamă de restaurant, sau de detergent cu Che Guevara prezentat ca un înger al libertăţii, tinerii evident că îl simpatizează pe Guevara şi nu ştiu cine a fost acest Guevara.”

Europa Liberă: Sau URSS-ul pe t-shirt-uri ca ceva funky.

Romulus Rusan: „Da, la Paris tot felul de t-shirt-uri cu embleme sovietice.”

Ana Blandiana: „Pur şi simplu o continuare a enormei propagande care a funcţionat în toţi anii, din 1917.”

Europa Liberă: Şi atunci cum trebuie de făcut? Unii spun că trebuie pus semnul egal între secera şi ciocan şi svastică este că există legi prin care dacă negi Holocaustul poţi fi condamnat penal. Dacă faci svastica pe pereţi poţi fi condamnat penal. S-a votat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei condamnarea comunismului.”

Europa Liberă: Cu titlu de recomandare.

Ana Blandiana: „Dar nu s-a votat şi a doua parte, care conţinea imaginea în oglindă al acestui tip de legi împotriva negării Holocaustului. Deci, poţi să faci secera şi ciocanul, fără să păţeşti ceva, poţi să faci t-shirt-uri cu Che Guevara sau să negi că au existat crimele comuniste. Nu există un plan sistematic pentru aflarea şi introducerea în minţile oamenilor şi ale tinerilor a adevăratei istorii a comunismului. Părerea mea e că progresul există şi în acest domeniu, că funcţionarea democratică a Uniunii Europene face ca să ajungă la conducerea ei şi oameni din ţările din Est, de exemplu cum a fost preşedintele Parlamentului European Buzek, un polonez de la Solidarnosti, care a ajuns preşedintele Parlamentului European şi a invitat Memorialul Sighet să vină şi să facă o expoziţie la Parlament ca să le demonstreze crimele comunismului. Deci, prin integrarea ţărilor comuniste în Uniunea Europeană se vor integra încet-încet şi adevărurile noastre despre ceea ce am trăit.”

Europa Liberă: Dar întrebarea este dacă se vor imuniza între timp mai cu seamă tinerii. Ioana spunea mai devreme că vin de acasă cochetând cu Che Guevara şi cu red star-ul. Dar cum să fie ei imunizaţi aceştia tineri? Şi de aia o întreb pe Ioana, de exemplu, la nivelul de familie, astfel încât tinerii să ştie că în familie au avut necazuri, nu în manualele de istorie şi victimele sunt descendente din familiile lor, fac parte din arborele lor genealogic, nu dintr-un muzeu anume.

Ioana Boca: „Păcat că părinţii nu mai ştiu să le povestească copiilor şi acum cred că mai bine de 10 ani, când am lansat o temă pentru şcoala de vară: „Ce ştiu eu despre anii comunismului”, chiar asta era. Copiii ştiau despre ce se întâmplase în comunism nu de la părinţii lor, ci de la bunicii lor, exista această ruptură dintre generaţii. Acum acei părinţi, care erau copii aproape nu mai ştiu nici ei despre ce au trăit în comunism, bunicii încep să dispară şi atunci trebuie ca şcoala, trebuie ca un muzeu ca Memorialul de la Sighet, şi ar trebui ca televiziunea publică, ca radioul să vină cu aceste informaţii despre istoria noastră recentă să fie filme documentare la televiziunea publică. Memorialul Durerii este printre singurele documentare de acest fel care au fost difuzate la televiziunea publică.”

Ana Blandiana: „Ar trebui ca Parlamentul să nu mai fie format din foşti comunişti şi să voteze nişte legi, care să condamne comunismul.”

Europa Liberă: De aici legea lustraţiei, etc., etc.

Ana Blandiana: „Da, dar legea lustraţiei nu după 20 de ani, când nu mai foloseşte la nimic.”

Europa Liberă: Exact partea practică vreau să vă spun. Marius Oprea, de exemplu, era cel care mergea şi dezgropa morţii şi-i căuta în exact locul în care a fost împuşcaţi. Şi-i căuta măcar post mortem să-i reabiliteze.

Ana Blandiana: „Nu a reuşit. De dezgropat i-a dezgropat, dar juridic nu a reuşit.”

Ioana Boca: „Cum nu a reuşit nici să-i condamne pe foştii ofiţeri. Tot au făcut dosar, pe care l-au depus la Procuratură, pe foştii ofiţeri de securitate şi nu s-a întâmplat nimic. Cazul Enoiu este foarte cunoscut.”

Ana Blandiana: „Deci, sunt considerate depăşite, e un termen juridic, prescrise. Toată lupta acum, luptă pe care o duce în mare măsură Monica Macovei, de exemplu, fostul ministru de Justiţie, este aceea de a introduce imprescriptibilitatea omorurilor, crimelor comunismului. Deci să nu vină şi să spună că au trecut cinci ani nu mai e valabil şi criminalul să moară fericit şi cu pensie maximă, mult mai mare decât era.”

Europa Liberă: Privit ca un dosar masiv Sighetul, muzeul, este suficient de documentat şi suficient de cercetat, astfel încât de exemplu să vină în faţa magistraţilor să spună: fraţilor, faceţi ceva cu dosarul acesta să nu fie doar, mă întorc la metafora, justiţia memoriei, dar să fie o justiţie pe bune.

Ana Blandiana: „Problema nu este dosarul, pe care l-am face noi, problema e justiţia, care sunt ei. ar fi o dovadă de o mare naivitate să te prezinţi la justiţia română din acest moment.”

Europa Liberă: Adică nu este momentul încă? O să vină cândva şi momentul când o să avem şi o justiţie la nivel european, nu ştiu la ce curte, la nivel internaţională?

Romulus Rusan: „Eu cred că nu. Nu sunt sceptic neapărat. Dar războiul rece nu s-a încheiat printr-un proces ca şi al doilea război mondial prin Procesul de la Nuremberg. S-a făcut un armistiţiu condiţionat, prin care o parte s-a predat, condiţionând ca să nu fie pedepsiţi cei care au servit-o, respectiv torţionarii.”

Europa Liberă: Criza nici de cum nu vă ajută pe Dumneavoastră să condamnaţi comunismul şi atrocităţile, când capitalismul, ca şi cum piaţa se compromite, când Grecia e în flăcări, când Uniunea Europeană ezită, este cu atât mai greu să spuneţi că comunismul a fost un regim compromis şi insuportabil. Sau greşesc?

Ana Blandiana: „Eu nu cred. Adică nu împărtăşesc acest tip de pesimism şi nu cred că criza va da apă la moară comunismului. Cred că urmare a acestei crize va fi nu întoarcerea la comunism, ci întoarcerea la un capitalism de tip neconsumist, adică la ceea ce era capitalismul la începutul lui.”

Europa Liberă: La origini?

Ana Blandiana: „O formă de construcţie serioasă şi am chiar speranţa, care poate să vi se pară absurdă, că din această criză omenirea va ieşi mai serioasă. Spuneam la deschiderea expoziţiei de la Bruxelles, că sunt bucuroasă că suntem acolo mai mult pentru ei, decât pentru noi, pentru că ne bucurăm că suntem acolo, dar mai ales ne bucurăm că ei au ajuns în stadiul în care a început să le pese şi să descopere cealaltă parte a Europei.”

Europa Liberă: Prognoza Ioanei? Vai ieşi lumea din această criză mai de stânga?

Ioana Boca: „Nu, nici eu nu cred. Sunt la fel de optimistă la fel ca doamna Blandiana şi nu cred că ne întoarcem spre stânga.”

Romulus Rusan: „Eu mă gândesc la tinerii de la Sighet şi atunci pot să fiu optimist pentru că e o metodă de a comensura ce au învăţat ei acolo şi ce vor trăi ei în restul vieţii lor. Ce au învăţat în cele şapte zile şi la ce te poţi aştepta. În general facem o discuţie cu ei la început şi una la sfârşit. De fiecare dată la sfârşit ei spun că suferinţa pe care au găsit-o acolo i-a întărit, că modelele de oameni înfrânţi, ucişi, exterminaţi, i-au îndârjit în dorinţa lor de libertate şi de adevăr. Pe de altă parte, deşi sunt numai 1 000-1 500 de oameni care au trecut pe acolo, vorbesc oameni fiindcă o facem de 15 ani şi ei aveau 15 ani atunci şi acum sunt nişte oameni maturi, am găsit pe foarte mulţi angrenaţi în chiar problemele europene. O fetiţă din Tiraspol a fost în primii doi-trei ani la Sighet, era cea mai tânără, de 12 ani, Minenco o cheamă, am întâlnit-o întâmplător în avionul cu care mergeam la Bruxelles cu expoziţia pe care am prezentat-o acolo şi care acum se află la Chişinău. Era expert european. O altă fetiţă tot din Basarabia, Olga Cojocaru, este la Uniunea Europeană într-o comisie de expertizare a drepturilor omului. Deci, ei s-au ajutat foarte mult de ceea ce au văzut la Sighet şi asta le va ajunge pentru toată viaţa.”

Europa Liberă: Deci, nu munciţi în van?

Romulus Rusan: „Eu cred că nu. În orice caz nu. Dar nu ştiu ce fac milioanele care nu au fost la Sighet. Eu cred totuşi că copiii ăştia pot să schimbe viitorul.”

Europa Liberă: Şi prin acest îndemn, ultim îndemn, îi rugăm să-şi facă programul să ajungă acolo.

Romulus Rusan: „Pot veni oricând ca vizitatori, dar pot veni la şcoala de vară.”

Ana Blandiana: „Chiar anul acesta se pot înscrie. Găsesc pe site-ul nostru: www.memorialsighet.ro, toate condiţiile de participare la şcoala de vară. Noi plătim drumul, statul acolo, ei trebuie doar să dea o lucrare de admitere.”