Un nou clasament al popularităţii politicienilor, cu preşedintele Nicolae Timofti pe locul patru.
Alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte l-a adus imediat pe locul 4 în TOP 50 cei mai influenţi politicieni ai lunii martie. Pe primele trei locuri în clasamentul realizat de Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon” se află în ordinea care urmează premierul Vlad Filat, preşedintele parlamentului Marian Lupu şi ministrul de externe Iurie Leancă. Clasamentul a fost întocmit de 31 de experţi, care au dat note de la 1 la 10 la 100 de politicieni, apreciindu-i după influenţa pe care o au asupra deciziilor politice majore în stat, popularitate, vizibilitatea în presă şi perspectivele politice pe care le întrevăd la ei. Lucia Diaconu s-a interesat în ce măsură funcţiile pe care le deţin politicienii le asigură popularitatea de care se bucură.
Cu toate că alegerea preşedintelui a generat mai multe mutări în interiorul clasamentului pentru luna martie, întîietatea în top o deţine premierul Vlad Filat. Dintr-un maxim de 310 puncte, cîte putea obţine din partea experţilor, dacă toţi 31 solicitaţi să dea note îi acordau 10 puncte, premierul a acumulat 278. Cu 40 mai puţine se menţine în martie pe a doua poziţie Marian Lupu.
Începînd însă cu locul trei, clasamentul pentru luna martie arata total diferit decît cele precedente. În locul primarului capitalei Dorin Chirtoacă, care în februarie a ocupat poziţia a treia, a urcat şeful diplomaţiei moldoveneşti Iurie Leancă, de pe locul opt în luna anterioară. Liberalul Chirtoacă a fost devansat şi de preşedintele nou ales Nicolae Timofti, dar şi de şeful său de partid Mihai Ghimpu care se află pe a cincea treaptă din clasament.
Iată cum interpretează aceste mutări directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu:
„Iurie Leancă este conducătorul acelei direcţii în politica moldovenească care înregistrează cele mai notabile succese, inclusiv în percepţia opiniei publice. Este vorba de politica externă. Timofti este un personaj nou pe scena politică moldovenească, un personaj care după părerea noastră, dar ea este absolut evidentă, practic nu are capital politic. Însă experţii i-au apreciat foarte înalt perspectivele politice, iar aceste perspective sînt ca minimum 4 ani de zile în calitate de lider al Republicii Moldova.
Domnul Ghimpu: este absolut evident că alegerea preşedintelui a fost un succes enorm al AIE şi acest succes trebuie să fie înscris în primul rînd în palmaresul liderilor Alianţei, în condiţiile cînd Mihai Ghimpu nu deţine nici o funcţie administrativă, deci resursa administrativă nu lucrează pentru acest personaj.”
La părerea analistului Anatol Ţăranu, şi popularitatea socialistului Igor Dodon care a urcat în martie pe locul şapte în clasament, după Dorin Chirtoacă, s-ar datora tot alegerii preşedintelui.
L-am întrebat însă pe directorul Institutului Politicon ce cotă din popularitatea politicienilor moldoveni i-ar reveni funcţiei pe care aceştia o deţin.
„Poziţia lui Ghimpu vorbeşte despre faptul că nu este determinatorie. Este importantă poziţia politică pe care o promovează politicianul. Timofti, care este preşedintele ţării, şi care prin definiţie este liderul ţării ar trebui să ocupe locul numărul unu. Şi nu ocupă acest loc. Deci, resursa administrativă nu este una absolută. Dar faptul că şi Filat, şi Lupu ocupă funcţiile cheie în ţară şi ocupă locurile cele mai mari în top vorbeşte despre faptul că resursa administrativă nu este una neglijabilă.”
Analistul a ţinut să sublinieze că socialistul Igor Dodon îl devansează de această dată pe liderul opoziţiei comuniste Vladimir Voronin, a cărui poziţie rigidă diminuează, în opinia experţilor, ponderea influentă de politician, conchide Anatol Ţăranu.