„Dacă noi dorim să ne integrăm în UE, legile care sunt adoptate în Europa, trebuie să fie adoptate şi în R. Moldova.
Legea anti-discriminare provoacă discuţii controversate în societatea moldavă, printre politicieni, printre slujitorii bisericii, dar şi în rândurile enoriaşilor. La Universitatea din Bălți i-am surprins cum polemizau pe doi tineri, Maxim Cojevnicov şi Dumitru Pelin.
„Eu vreau să spun că mulţi experţi afirmă că asta este o nebunie totală să spui că e o legitate, sau e ceva normal, pentru că asta e anormal.”
„Dacă noi dorim să ne integrăm în Uniunea Europeană, legile care sunt adoptate în Europa, trebuie să fie adoptate şi în Republica Moldova. Dar s-ar putea adopta Legea anti-discriminare punctând aceeaşi paradă a homosexualilor să fie locuri amenajate.”
„Nouă nu ne permite opinia societăţii civile cît şi moralul”.
„Şi Slava Domnului că în acest sens nu am fost educaţi, ca să ni se spună că homosexualitatea e ceva normal.”
„Bine, tu aspiri la ideile europene, tu ai dori să pleci în SUA. De ce toţi tinerii doresc să plece în SUA, deoarece simt că acesta este un stat liber, păi ei au aceeaşi homosexuali, au aceeaşi paradă. Şi dacă tu nu eşti interesat în aceea că vezi un homosexual, neglijezi.”
„Dacă tu nu vreai să te protejezi pe tine ar trebui să te gândești la generaţiile care vin. Şi dacă tu priveşti aceste lucruri din perspectiva ta, ai opinia ta, eu sunt de acord cu ea, dar uite ce o să se întâmple cu copii care vor primi aceste lucruri ca fiind normale. Atunci ei o să devieze de la limitele moralităţii.”
A fost un fragment din disputa acestor doi studenţi de la Universitatea bălțeană, Maxim Cojevnicov şi Dumitru Pelin, care mi-au spus că asemenea discuţii în contradictoriu nu vor înceta chiar şi odată cu adoptarea Legii anti-discriminare.
Pe de altă parte, episcopul Bisericii romano-catolice, Anton Coşa, spune că această lege va aduce doar beneficii Republicii Moldova, deşi şi el are o părere nuanţată:
Şi pentru că sunt voci care cred că guvernanţii nu au exprimat o poziţie clară pentru a lăsa societatea să discute la acest subiect l-am întrebat pe Marian Lupu preşedintele Parlamentului de ce aspecte trebuie sa se ţină cont la adoptarea aceste legi privind nediscriminarea.
Marian Lupu: „Noi trebuie să ţinem cont de tradiţii culturale, de nişte norme morale, norme creştineşti, tradiţii naţionale. Altminteri, nici nu poate să funcţioneze Uniunea Europeană sloganul căreia este „Unitate prin diversitate””.
Europa Liberă: Şi nici nu cere Bruxelles-ul acest lucru?
Marian Lupu: „Bruxelles-ul nici nu cere aceste lucruri. Legea va fi adoptată în felul în care ea nu va conţine nici un element de risc pentru violarea acestor tradiţii seculare, tradiţii morale şi tradiţii creştineşti.”
Guvernul a retras Legea anti-discriminare din Parlament în urmă cu un an, după ce a devenit limpede că unii deputați nu o vor accepta, din cauză că oferă protecție împotriva discriminării și minorităților sexuale, între multe alte categorii 12 la număr. Legea face parte dintre cele pe care Moldova trebuie să le aprobe în vederea obţinerii regimului liberalizat de vize. Ministrul Justiţiei Oleg Efrim a declarat Europei Libere că pînă la finele acestei luni proiectul Legii va ajunge în Parlament.