Internetul ne spune ca Paul Murphy face parte dintr-un grup aparte de disc-jockeys din Marea Britanie, un disc-jockey al cărui remarcabil drum prin istoria muzicii continuă şi astăzi.
Istoria muzicii, pentru că Murphy a început să „învîrtă” discuri în anii '70, şi o face şi azi, în UK şi în toată lumea. Are propria sa casă de discuri, numită Afro Art, la un moment dat a avut un magazin de discuri, iar unul din angajații sai era un disc-jockey în plină afirmare la vremea aceea, pe nume Gilles Peterson, inventator, spun unii, al termenului de acid jazz.
Şi toți anii ăstia de învîrtit şi de colecționat discuri au construit o în mintea lui Paul Murphy o adevarată bibliotecă de idei şi directii muzicale, adunate în albumul sau de debut, numit „The Trip", apărut în 2006. Unul din cronicarii muzicali de pe rețea are o inspirată (şi paradoxală) descriere pentru această „călătorie” a lui Paul Murphy, anume a 'future soundtrack of the past', o viitoare coloană sonoră a trecutului.
'Future' e probabil o referință la future sounds of jazz, un termen generic pentru acele sunete care combină elemente ale jazz-ului cu aproape toata muzica ce penduleaza între underground şi mainstream (electronica, dub, psichedelic, dance, world etc).
Acompaniat de Roger Beaujolais la vibrafon şi de Ashley Slater la trombon, Paul Murphy ne ofera „călătoria” sa de o viață prin muzica multor stiluri şi culturi.
O ultimă informatie: „The Trip" a fost numit cel mai bun album de jazz al anului 2006 in Marea Britanie, şi a obținut un foarte special (pentru mine personal) premiu în aceeaşi țară, John Peel Award. Special din cauză că poartă numele regretatului disc jockey de la BBC şi Radio One, John Peel, un om care a luminat multe minți începând din anii 70 şi până în 2006 când a încetat din viață.
