Holocaustul din Moldova în documente de arhivă

În recenta sa vizită în Statele Unite ale Americii, ministrul de externe Iurie Leancă a înmânat Muzeului Holocaustului de la Washington documente de arhivă referitoare la soarta evreilor de pe teritoriile actuale ale Moldovei, României și Ucrainei în cel de-al doilea război mondial. Detalii despre semnificația acestui gest şi despre conținutul acestor documente în relatarea corespondentului Europei Libere Richard Solash, prezentată de Lucian Ştefănescu.

În iulie 1941, Ura şi Motl Gabis, doi frați din Edineț, au fost luați de-acasă împreună cu tatăl şi mama lor sub amenințarea armelor. Au fost duşi la zidul unui hambar şi împuşcați. Crima lor fusese că erau evrei.

Cel care i-a omorât, Stepan Derevnciuc-Babuțac, era un fiu de țărani fără slujbă, şi ştia unde sunt casele evreilor. Puşca o avea de la autoritățile locale, care trimiseseră civili să înceapă curățarea etnică sistematică ce avea să ia amploare odată cu sosirea militarilor români şi germani în zonă.

Dovezi că aceste atacuri locale fuseseră ordonate de armata română aflată atunci sub comanda premierului Ion Antonescu - şi nu fuseseră spontane, cum s-a pretins multă vreme - pot fi găsite în cele mai mult de 40 de milioane de pagini ale arhivelor de la Muzeul Holocaustului din Washington.

Acum însă, o nouă o tranşă de documente date Muzeului Hoocaustului de către guvernul Moldovei oferă cercetătorilor noi dovezi legate de aplicarea acestui plan, şi fac lumină asupra vieții victimelor şi călăilor deopotrivă.

„Un plan este dovada crimei, dar când nu ai rezultatul planului, atunci povestea este spusă doar pe jumătate. Acum avem şi punerea în aplicare, saurezultatele, cine a făcut asta, şi cum; avem detalii, cum a funcționat la nivelul satelor”, a declarat Europei Libere Vadim Altskan, coordonatorul Programului de Arhive Internaționale al Muzeului Holocaustului.

O hartă din 1941, intitulată „Anexă la planul de înlăturare a elementului iudaic de pe teritoriul basarabean” arată satele cu populație evreiească care urmeau să fie atacate de echipe de civili înarmați. (Muzeul Holocaustului de la Washington, din arhivele marelui stat major al armatei române).

Cazul uciderii de către Derevenciuc-Babuțac a familiei Gabis este unul din cele aproximativ 50 anchetate de către KGB-ul moldovean cu începere din 1944, după ce sovieticii eu eliberat zona, pînă în anii '50.

E vorba de aproximativ 15.000 mii de pagini de mărturii, transcrieri de interogatorii, şi alte documente - toate puse pe un disc hard de computer pe care vicepremierul Iulie Leancă l-a înmânat specialiştilor de la Muzeul Holocaustului în luna martie.

Câmpiile ucigaşe basarabene

Derevenciuk-Babuțac a negat la interogatoriu în 1944 că a comis vreo crimă. Doar că, în timp ce părinții lor au căzut secerați de gloanțe lîngă ei, Ura şi Motl Gabis au supraviețuit şi au depus mărturie împotriva celui care a tras, şi care a fost judecat şi condamnat la 20 de ani muncă silnică.

Potrivit lui Radu Ioanid, directorul arhivelor de la Muzeul Holocaustului, membrii familiei Gabis se numărau printre cei aproximativ 300.000 de evrei care în 1930 trăiau în Basarabia, teritoriul ce constituie în mare parte Moldova de astăzi, şi în Bucovina învecinată.

Zeci de mii au fost ucişi în timpului atacului româno-german, iar alții au fost trimişi în ghetto-uri şi lagăre regionale. De acolo, continuă Radu Ioanid, majoritatea au fost duşi în Transnistria.

„O sută cincizeci de mii de evrei din Basarabia şi Bucovina au ajuns în Transnistria vii în 1941-42. Doi ani mai târziu, doar cincizeci de mii mai erau în viață. Transnistria a fost folosită ca groapă comună de către guvernului pro-nazist de atunci al României", mai spune Radu Ioanid.

Guvernul moldovean estimează la 15.000 numărul evreilor care trăiesc astăzi în Moldova.

Influența politicii naționale

Directorul arhivelor de la Muzeul Holocaustului a coordonat eforturile de a obține aceste documente. Pentru a reuşi acest lucru, muzeul a trebuit să înlăture cîteva obstacole politice apelând între altele la vicepreşedintele Statelor Unite Joseph Biden, pentru ca acesta să obțină eliminarea restricțiilor moldoveenşti asupra transportului internațional al datelor personale.

Evrei deportați în Transnistria, iulie 1941-iunie 1942. (Foto: Muzeul Holocaustului de la Washington, prin amabilitatea Arhivelor Naționale şi a Administrației Documentelor din Statele Unite)

De fapt, politica națională joacă deseori un rol când muzeul încearcă să-şi mărească depozitul.

Vadim Alstkan spune că muzeul încearcă să obțină dosarele proceselor ținute după război în Belarus, Kîrgîstan, Tadjikistan şi Turkmenistan: „Dintre acestea patru, Belarus este cea mai importantă. A fost sub ocupație nazistă, şi a avut o comunitate evreiască de mari dimensiuni. I-am vizitat, şi sunt mai mult decât doritori să lucreze cu noi. Dar din cauza guvernului nostru şi a sancțiunilor pe care le avem împotriva regimului din Belarus ni s-a spus foarte clar că nu e o idee bună să colaborăm cu KGB-ul local.”

Legislația americană interzice transferul echipamentelor pe care Muzeul Holocaustului ar dori să le trimită la Minsk pentru copierea documentelor.

Pentru țările care au documente din perioada Holocaustului, ar putea exista un avantaj politic, imaginat sau real, de pe urma conlucrării cu muzeul dela Washington, care e parțial finanțat de guvernul federal.

La ceremonia de înmânare a arhivelor, Iurie Leancă şi-a exprimat speranța că acest gest îi va convinge pe congresmenii americani să elimine restricțiile comerciale împotriva Moldovei, care sunt rezultatul limitărilor impuse în perioada sovietică emigrației evereieşti.

Comunități care educă

Cea mai importantă însă, a spus Leancă, este dorința Moldovei de „a nu uita tragedia care a avut loc pe pământul nostru, pentru a fi siguri că tragem învățăminele necesare pentru viitor.”

Liderii comunității evreieşti din Moldova speră ca această nouă privire asupra crimelor din era Holocaustului să aibă ecouri la şi la ei acasă.

„Din nefericire, elevii şi tineretul de azi nu cunosc suficient tragediile Holocaustului. Mai mult, subiectul nu e discutat deloc, sau e distorsioant. În unele locuri se întâmplă chiar opusul, informațiile sunt verificate şi apoi distorsionate pentru satisface diverse nevoi politice de moment”, spune Alekansdr Bilinkis, vicepreşedintele Organizației Comunităților Evreieşti din Moldova.

Muzeul Holocaustului de la Washington şi-a exprimat interesul de a continua parteneriatul cu autoritățile de la Chişinău, inclusiv în sfera educației cu privire la Holocaust.

Holocaustul din Moldova în documente de arhivă