Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste (8-9 mai)

Documentul care acoperea capitularea tuturor fortelor germane si care a pus capat celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost semnat pe 8 mai 1945, la Reims, in Franta, in fata generalului american –si viitor presedinte- Eisenhower. La ceremonia semnarii capitularii Germaniei au mai luat parte delegatii din partea Marii Britanii, Frantei si Uniunii Sovietice. La miezul noptii dintre 8 si 9 mai razboiul era terminat, iar capitularea Germaniei era totala!

Neintelegerile dintre sovietici si occidentali au inceput insa deindata, plecand chiar de la cel mai simplu si incontestabil fapt: moartea lui Hitler. Vreme de cateva luni, sovieticii, dintr-un ordin expres al lui Stalin, au raspandit zvonul ca Hitler n-ar fi murit si ca ar fi reusit sa fuga in Argentina! Nici astazi istoricii nu sunt de acord asupra motivelor pentru care sovieticii cautau sa raspandeasca aceste zvonuri.

Tot pentru a se demarca de occidentali, sovieticii au refacut ceremonia capitularii. A doua zi dupa capitularea de la Reims, din fata americanului Eisenhower, a fost organizata, in Berlinul ocupat de Armata Rosie, o alta capitulare, de asta data in fata maresalului sovietic Jukov. Motiv pentru care capitularea toala a Germaniei nu a intrat in vigoare, in mod juridic, decat pe 9 mai, data retinuta de sovietici, si dupa ei de rusi, pe cand majoritatea celorlalte state au pastrat ca zi a Victoriei data de 8 mai, ziua capitularii de la Reims.

O diferență aparent neînsemnată, dar care a fost primul pas dintr-o derivă rapidă ce a făcut ca aliații din timpul războiului să devină, foarte curând, duşmani.

--------------

Chiar dacă a îmbrăţişat, verbal cel puţin, valorile europene democratice, cele respinse în mod explicit de fosta URSS, Chişinăul continuă să marcheze la 9 mai, de ziua de naştere a Europei, ceea ce serbau cetăţenii unui imperiu destrămat cu peste două decenii în urmă - adică Ziua Victoriei. Cei sărbătoriţi sunt tot veteranii Armatei Roşii, cu piepturile doldora de ordine şi medalii, iar cântecele intonate sunt tot cele vechi, ale Armatei Roşii biruitoare.

Declaratul avânt integraţionist nu i-a făcut nici chiar pe actualii demnitari moldoveni, aparent cu o mai mare deschidere către adevărul istoric, să renunţe cel puţin la denumirea sărbătorii considerată contradictorie de mulţi istorici de la Chişinău. Nemaivorbind de mutarea sărbătorii pe 8 mai, adică pe data când încheierea celui de-al doilea război mondial este serbată în vest, şi substituţia ei cu Ziua Europei serbată în acelaşi vest pe 9 mai. Motivul invocat - pentru a nu umbri o sărbătoare, care, chiar dacă este una sovietică, continuă să atragă nostalgia unei bune parţi din cetăţenii moldoveni.

Sigur, pentru unii istorici, printre ei Iurie Colesnic, acest mod de a evita conflicte inutile este mai degrabă o dovadă de laşitate:

„9 mai trebuie să fie o zi a memoriei, nu o zi a victoriei. Asta este un lucru principial. A fost un război catastrofal pentru toată lumea, suntem datori să pomenim victimele. Dar a fost o luptă între 2 puteri totalitare, au fost idei de expansiune şi la unii, şi la alţii. Nu putem serba o putere totalitară care a învins altă putere totalitară. Dar noi mergem după inerţia gândirii sovietice. Noi nu gândim europeneşte. O inerţie pe care mulţi din politicienii de la noi o folosesc pentru a manipula partea populaţiei care nu cunoaşte. Este o frică în faţa electoratului că poate să nu voteze anumite idei. Dacă vrem să ne europenizăm trebuie să gândim altfel.”

Alţi istorici afirmă însă că, dimpotrivă, tocmai asta ar fi europenizarea - concilierea şi evitarea unor conflicte inutile. Un punct de vedere împărtăşit se pare şi de guvernarea de la Chişinău, care deja al patrulea an consecutiv îi cheamă la 9 mai pe cetăţeni la Memorialul dedicat ostaşilor sovietici, şi abia după asta se dă liber pentru serbarea Zilei Europei.