Capitularea Germaniei a intrat în vigoare, în mod juridic, pe 9 mai, data reținută de sovietici, pe când majoritatea celorlalte state au păstrat ca zi a Victoriei data de 8 mai, ziua capitulării de la Reims.
Documentul care acoperea capitularea tuturor fortelor germane si care a pus capat celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost semnat pe 8 mai 1945, la Reims, in Franta, in fata generalului american - si viitor presedinte - Eisenhower. La ceremonia semnarii capitularii Germaniei au mai luat parte delegatii din partea Marii Britanii, Frantei si Uniunii Sovietice. La miezul noptii dintre 8 si 9 mai razboiul era terminat, iar capitularea Germaniei era totala!
Neintelegerile dintre sovietici si occidentali au inceput insa deindata, plecand chiar de la cel mai simplu si incontestabil fapt: moartea lui Hitler. Vreme de cateva luni, sovieticii, dintr-un ordin expres al lui Stalin, au raspandit zvonul ca Hitler n-ar fi murit si ca ar fi reusit sa fuga in Argentina! Nici astazi istoricii nu sunt de acord asupra motivelor pentru care sovieticii cautau sa raspandeasca aceste zvonuri.
Tot pentru a se demarca de occidentali, sovieticii au refacut ceremonia capitularii. A doua zi dupa capitularea de la Reims, din fata americanului Eisenhower, a fost organizata, in Berlinul ocupat de Armata Rosie, o alta capitulare, de asta data in fata maresalului sovietic Jukov. Motiv pentru care capitularea totala a Germaniei nu a intrat in vigoare, in mod juridic, decat pe 9 mai, data retinuta de sovietici, si dupa ei de rusi, pe cand majoritatea celorlalte state au pastrat ca zi a Victoriei data de 8 mai, ziua capitularii de la Reims.
O diferenta aparent neinsemnata, dar care a fost numai primul pas dintr-o deriva rapida in urma careia aliatii din timpul razboiului au devenit, foarte curand, dusmani.