…deşi dispune de un efectiv bine instruit în şcoli bune din Occident.
După mai mult de 15 ani de parteneriat cu Alianţa Nord-Atlantică, diplomaţii moldoveni acreditaţi pe lângă organizaţie constată cu regret că Republica Moldova se plasează printre codaşele cooperării cu NATO, în ciuda declaraţiilor oficiale optimiste care vorbesc despre strângerea acestui parteneriat.
La cartierul militar al NATO, unde Republica Moldova are detaşat un singur ofiţer - trimisul Ministerului Apărării, Ion Ene - steagul Republicii Moldova nu poate fi văzut decât la uşa locuinţei şi pe uniforma militarului moldovean. Dacă Chişinăul ar trimite măcar un singur militar în unul din punctele fierbinţi de pe glob unde sunt prezente trupele alianţei, tricolorul moldovenesc s-ar regăsi cu siguranţă printre drapelele din faţa sediului central, de rând cu cel american, suedez sau georgian, îmi spune cu regret Ion Ene. Şi Moldova ar fi fost invitată fără îndoială să participe, alături de toate celelalte state partenere, la recentul summit al organizaţiei de la Chicago:
Da fapt, mandatul lui Ion Ene la NATO este să obţină asistenţă pentru reformarea armatei moldoveneşti. Dar e umilitor să soliciţi ajutor atunci când nu demonstrezi prin nimic că eşti în acelaşi gând cu cei cărora le ceri asistenţa, că înţelegi la fel provocările la securitatea mondială cărora vrea să le facă faţă alianţa.
„Păi, e clar că volumul de asistenţa pe care îl primim este direct proporţional cu contribuţia noastră. Despre aceasta se dă clar de înţeles. Adică atunci când e posibil, nu e situaţie de criză, se oferă. Atunci când costurile sunt mai mari, sigur că se face referinţă la contribuţia ţării şi în volum egal se oferă şi asistenţa.”
S-a schimbat ceva în această relaţie după schimbarea guvernării de la Chişinău, l-am mai întrebat pe Ion Ene:
„Posibil că s-au făcut mai mulţi paşi în domeniul politic al cooperării. Din punct de vedere militar, nu pot să spun că am avansat în aceşti doi ani. Pentru că a avansa pentru mine ar însemna că după atâta asistenţă câtă am primit, am pus şi noi umărul undeva. Dar nu l-am pus. Şi în aceşti doi ani s-a resimţit criza şi chiar e o tendinţă spre reducerea asistenţei. Şi toată asistenţa se oferă pe prioritate. În primul rând au acces cei ce sunt prezenţi în teatrul de operaţiuni. Şi dacă mai rămâne ceva, ajunge şi la noi.”
Şi dacă neparticiparea moldovenilor la operaţiuni constituie pentru militari un motiv de nemulţumire lesne de înţeles, apoi şi pentru diplomaţii civili ea este cel puţin nesalutară în momentul de faţă.
Andrei Dragancea este de câteva luni adjunct al ambasadorului Republicii Moldova la NATO. Timpul i-a fost suficient ca să constate câteva contradicţii legate de această relaţie oarecum în sens unic:
Andrei Dragancea recunoaşte că diplomaţii moldoveni nu au ezitat să discute despre aceste lucruri atât cu premierul, cât şi cu preşedintele moldovean care au vizitat nu demult, pe rând, Bruxelles-ul. Demnitarii moldoveni continuă însă, se pare, să invoce stabilitatea politică şubredă şi scepticismul populaţiei faţă de organizaţie, ori de câte ori sunt întrebaţi de piedicile în calea unor relaţii mai strânse cu NATO.