Criza care se adinceste a facut sa revina pe continentul european spectrul muncii copiilor. Se spune in general „munca fortata“ a copiilor, insa adjectivul este inutil, intrucat copiii fiind considerati legal fara discernamant, munca lor nu poate fi decit fortata.
Astfel, un reportaj recent in cotidianul francez Le Monde a pus in lumina conditiile extrem de dificile in care lucreaza mii de copii in Neapole, unul din orasele cele mai sarace din Europa. Criza a lovit locuri precum Neapole cu mult inainte ca ea sa atinga nordul prosper, iar un studiu al guvernului italian a calculat ca intre 2005 si 2009, circa 55.000 de copii din regiunea Neapole, dintre care doua treimi sub 13 ani, au parasit definitiv scoala si s-au apucat, voit sau nu, sa efectueze munci dificile si prost platite pentru a-si hrani familiile.
Ancheta din Le Monde il citeaza chiar pe adjunctul primarului din Neapole, care spune ca sint cazuri de copii de 10 ani care lucreaza 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana. Este limpede ca situatii atit de disperate au fost agravate, daca nu chiar create de toate masurile de austeritate adoptate din pricina crizei, masuri care au dus la mari taieri in programele sociale si medicale, precum si in invatamant si in structurile de ajutorare a saracilor.
Pe plan strict legal, situatia difera mult in Europa de la o tara la alta. Astfel, in Luxembourg sau Austria, munca copiilor e strict interzisa. Munca platita incepe la 18 ani. In schimb, in majoritatea tarilor europene, inclusiv in Germania sau Danemarca, un copil poate lucra incepind de la 14 sau 15 ani, cu acordul parintilor, in munci precum asistent intr-un magazin sau mici munci agricole.
Intervine si o atitudine culturala. In tarile nordice, protestante, exista dintotdeauna obiceiul de a-i obisnui pe adolescenti de foarte devreme cu munca si de a retribui financiar micile munci pe care copilul le efectueaza acasa, chiar si in familiile instarite. Aceasta trasatura culturala nu trebuie insa confundata cu vechiul obicei, in tarile est-europene, de a pune copiii încã de mici la munci agricole si, in general, fara a-i remunera.
In sfarsit, exista si o directiva europeana care fixeaza la 15 ani virsta la care copiii pot incepe sa munceasca si care interzice, in acelasi timp, munca de noapte a copilor, impunand si doua zile de odihna succesive pe saptamana.
----------------
Un raport UNICEF de anul trecut arăta că în Moldova, mai mult de 400 mii de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, ceea ce reprezintă 16% din total, sunt implicaţi în munci grele. Majoritatea dintre ei sunt din mediul rural, lucrând în agricultură sau ajutându-şi părinţii în diverse munci. Avocata copiilor, Tamara Plămădeală, explică aceste cifre triste printr-un concurs de circumstanţe, de la tradiţie până la inactivitatea autorităţilor:
„Aceasta este consecinţa unei educaţii incorecte din trecut, când se considera că trebuie să educăm copii prin muncă. Acuma este foarte greu să schimbi mentalitatea oamenilor, să le explicit unde este limita între o muncă uşoară, benefică, şi una care ar aduce prejudicii sănătăţii copiilor. Mai ales că oamenii de la ţară nu au acces la internet, să citească, să vadă cum fac alţii. De aceea, aici e rolul autorităţilor locale, care trebuie să facă cursuri de pregătire pentru părinţi. Aşa cum e în alte state, unde părinţii sunt obligaţi să frecventeze astfel de cursuri. Pentru că la noi familia e lăsată în voia sorţii. Cum a crescut el, părintele, aşa îşi creşte şi copilul.”
Avocata copiilor mai constată că, din neştiinţă, dar mai degrabă din alte motive, mulţi dintre părinţi, mai ales din mediul rural, nu fac diferenţă clară între “educaţia prin muncă” şi “exploatarea prin muncă” a copiilor lor. Cât de eficient ar fi remediul juridic împotriva unor astfel de părinţi, am întrebat-o pe Tatiana Catană, avocat la Organizaţia Intenţională pentru Migraţiune care are pe rol câteva cazuri de exploatare prin muncă a copiilor:
„Pedepsele, metodele punitive, cum ar fi lipsirea de drepturi sau altele, nu sunt întotdeauna binevenite şi eficiente. Dacă părintele pune copilul la munci grele, nu-i permite să meargă la şcoală, explică asta prin situaţia lui materială precară, aici sunt necesare măsuri drastice. Dar întotdeauna este bine de început cu măsuri preventive, explicative. Aici şi şcoala trebuie să fie mai activă, şi serviciile sociale, şi primăriile.”
Când întreb o mămică, vădit săteancă, care şi-a adus copii, trei la număr, astăzi la Chişinău să serbeze Ziua Copilului, dacă le-a sacrificat vreodată ziua de şcoală pe timpul prăşitului, ea recunoaşte că s-a întâmplat, dar are şi o justificare:
„În primul rând ce trebuie să-i învăţăm este să fie muncitori. La cărat saci sau la săpat nu-I mai punem noi, dar la plijit o buruiană, la îngrijit de o plantă, îi pun. Ca să ştie de unde mănâncă. Că moldoveanul dacă nu a lucra, a muri de foame. Dacă ne-om uita noi la Europa, vom rămâne flămânzi. Eu să vă spun sincer am lucrat de la 7 ani şi nu am murit. În clasa I, mai întâi mulgeam vaca şi apoi plecam la şcoală, ” ne-a spus Ana, locuitoare a comunei Ciorescu.