Ce caută Putin în China?

Preşedinţii Hu Jintao şi Vladimir Putin

Cauza comuna a celor două ţări este opoziţia faţă de abordarea occidentală pentru o politică deschisă şi democratică.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se afla în China într-o vizita de 3 zile. Este prima ţară pe care Putin o vizitează în acest nou mandat de preşedinte: China comunista, China cu care Rusia are păreri comune şi abordări similare în politica internaţională – amândouă ţările s-au opus rezoluţiilor referitoare la Siria, amândouă ţările se opun sancţiunilor împotriva regimului din Iran. Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe a spus limpede acest lucru astăzi:

„Atât China, cât şi Rusia s-au opus constant oricărei intervenţii externe în Siria şi se opun schimbării de regim prin forţă.”

Atitudinea comuna a celor doua ţări este opusa celei occidentale, pentru care cei 9000 de morţi din Siria, din ultimul an de violenţe au însemnătate, iar continuarea violenţelor pune în pericol situaţia întregii regiuni. Rusia a fost un aliat de nădejde al regimului Assad, iar China se opune politicii occidentului în aceasta chestiune pentru a nu se crea un precedent internaţional ce ar putea fi periculos pentru ea. Cauza comuna a celor două ţări este, astfel, opoziţia faţă de abordarea occidentală pentru o politică deschisă şi democratică şi pentru respectarea libertăţilor civile.

Mâine şi poimâine președinții Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Hun Jintao vor participa la summitul anual la organizaţiei cooperării de la Shanghai, o grupare de 6 ţări care caută să-şi întărească colaborarea regională, în dauna influenţei occidentale în regiune. In afara de China si Rusia din organizaţie mai fac parte si cele 4 ţări central asiatice, toate importante strategic pentru occident mai ales in perspectiva retragerii din Afganistan.

Rusia si China vor căuta să îşi îmbunătăţească relaţiile economice şi cei doi preşedinţi au decis ca până în 2015 comerţul bilateral să crească de la 83 de miliarde şi jumătate de dolari cât este acum, la 100 de miliarde.

Există însă şi disensiuni între cele două ţări care au fost duşmani înverșunați în perioada Războiului rece, scrie agenţia Associated Press. Moscova nu este mulțumită ca Beijingul a copiat şi produce singură avioane de luptă şi echipamente militare şi cele două ţări nu pot să fie de acord în legătură cu prețul gazelor ce ar urma să fie livrate prin două conducte siberiene. Rusia vrea să stabilească preţul în funcţie de cel al petrolului, aşa cum face pentru vânzările din Europa, iar China vrea un preţ preferenţial.