„Cît timp nu avem o bună educaţie în familie, nu vom avea un oraş sau o ţară frumoase”

Interviu cu Galina Leahu, șef-adjunct la întreprinderea municipală Spații Verzi.

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă îi înfiera săptămâna trecută pe cheflii care lasă mizerie în zonele de odihnă după chefurile de la week-end, Șeful agenției „Spaţii Verzi”, Eliferii Haruță adăuga că aceste zone „arăta ca după război”. Lucia Diaconu a discutat cu adjuncta domnului Haruță de la „Spații Verzi”, Galina Leahu.

Europa Liberă: L-am auzit pe şeful de la „Spaţii Verzi” spunînd zilele acestea la o şedinţă a primăriei că zonele de odihnă după week-end ar arăta ca după război. Ce zone anume avea în vedere domnul Haruţă?

Galina Leahu:
„Domnul Haruţă avea în vedere zonele de agrement din interiorul Chişinăului şi mai avem o zonă de odihnă în Vadul lui Vodă. Este vorba despre parcurile municipale cum este parcul La Izvor, parcul Valea Trandafirilor, Valea Morilor, Rîşcani, mai cu seamă în preajma lacurilor, unde avem amenajate nişte plaje. Lumea este acum fugărită din apartamente şi din case şi vin mai mult în zonele de odihnă, îndeosebi seara. Mulţi se odihnesc pînă dimineaţa şi dacă veniţi să filmaţi sau să fotografiaţi ceea ce găsim noi dimineaţa, la prima oră, este o mare jale. Foarte multe sticle, butelii, în care se ambalează berea, mai multe din plastic, pungi din polietilenă... Cu alte cuvinte, foarte mult gunoi menajer.”

Europa Liberă: Să înţelegem că în toate aceste zone sînt suficiente coşuri de gunoi dar oamenii nu le folosesc...

Galina Leahu:
„Nu le folosesc şi încă una: chiar dacă să presupunem că coşurile sînt pline ar fi foarte bine ca pungile de polietilenă să fie aşezate lîngă coşurile de gunoi, ca noi mai uşor să le evacuăm, să le colectăm. Dar ele practic sînt împrăştiate, aruncate haotic chiar în zona plajei.

Acum am primit o prescripţie de la cei de la Centrul de Sănătate Publică, unde ne avertizează că plajele noastre într-adevăr sînt foarte murdare. Sînt murdare din cauza că oamenii singuri lasă murdăria.”

Europa Liberă: Doamnă Leahu, dar cîte persoane au fost amendate în acest an pentru că au lăsat gunoiul pe jos? Acest instrument, amenzile, este, în genere, aplicat? Eu bunăoară trăiesc de mai mulţi ani în oraş dar nu am auzit pe nimeni să spună că în Chişinău se amendează pentru că se aruncă gunoi în stradă sau pentru că după odihnă se lasă gunoiul pe jos.

Galina Leahu:
„La întrebările respective vă pot răspunde cei de la comisariatele de poliţie. Eu ştiu că într-adevăr sînt întocmite procese verbale, sînt amendate persoane atît fizice cît şi juridice.”

Europa Liberă: Dar vedem că situaţia de la un an la altul nu se schimbă. Autorităţile dau vina pe oameni că ar fi neglijenţi. Oamenii pe autorităţi că nu sînt peste tot coşuri pentru gunoi. Cum vedeţi dumneavoastră ieşirea din această situaţie? Insistăm pe amenzi sau pe campanii de sensibilizare?

Galina Leahu:
„Eu totuşi pledez pentru o bună educaţie în familie. Atîta timp cît nu avem o bună educaţie în familie, nu vom avea un oraş frumos sau o ţară frumoasă. Dacă vine vorba despre zonele verzi pe care noi le gestionăm, noi am montat foarte multe coşuri de gunoi care nu sînt folosite corect, am instalat multe tomberoane mari care de asemenea nu sînt folosite corect.

Lumea vine şi aruncă gunoiul în parc decît să meargă 100-200 de metri pînă la tomberon. Acuma nu demult compania Coca-cola au făcut o campanie de salubrizare în care au instalat în zona parcului „La izvor” nişte coşuri speciale pe care este scris că aici poate fi aruncat ambalajul din plastic. Chiar acea sticlă din care ai folosit apa – mergi cu ea cîtva timp pînă găseşti un coş de gunoi. Nu ştiu...

Putem împînzi oraşul cu coşuri de milioane dar dacă nu sîntem ordonaţi ele nu vor fi funcţionale. Nu ştiu dacă salvarea noastră e să montăm mai multe coşuri, este important să fim ordonaţi.”