Pakistanul a informat Statele Unite că redeschide rutele terestre folosite de NATO pentru efortul de luptă din Afganistan

Pakistanul a informat Statele Unite că redeschide rutele terestre folosite de NATO pentru efortul de luptă din Afganistan, care fuseseră închise vreme de peste o jumătate de an din cauza unui incident în care au murit soldați pakistanezi.

Anunțul redeschiderii rutelor a fost făcut marți de Departamentul de Stat al Statelor Unite după discuții purtate de secretarul de stat american Hillary Clinton cu ministrul pakistanez de externe Hina Rabbani Khar.