Victor Ponta a fost silit de propriile furturi intelectuale, de abuzurile legislative ale USL, să treacă printr-o cură de dezintoxicare şi umilinţă la Bruxelles.
În vreme ce Uniunea Social Liberală a ajuns să creadă că retragerea este cea mai bună cale de atac, pentru Traian Băsescu şi susţinătorii săi cea mai bună apărare a fost, dintotdeauna, atacul. Traian Băsescu trebuie să demonstreze, în mai puţin de trei săptămâni, adică până la referendumul pentru demiterea sa, că nu e ce pare a fi.
După handicapul lunilor de proteste publice în peste 60 de oraşe, după duşul rece al schimbării majorităţii parlamentare şi al eşecului guvernării PDL, după ploaia atomică a alegerilor locale când partidul lui Traian Băsescu a pierdut ruşinos, în ciuda manevrelor făcute în ultima clipă de miniştrii PDL care au distribuit generoşi bani în fiefurile tradiţionale, doar doar s-or mai alege odată, preşedintelui suspendat îi vine greu să regăsească drumul către sufletele oamenilor. Vraja lui s-a destrămat după anii în care făcea pe preşedintele jucător, tratând persoanele oficiale ca pe investitorii din Piaţa Obor.
Orgiile publice cu Constituţia şi legile, violările repetate ale codului bunelor maniere şi beţia puterii îl fac acum să fie mahmur. A devenit brusc sărac şi cinstit, tandru cu presa şi copiii rătăciţi, nu se ştie prin ce mister, prin sediul de campanie păzit, de altminteri, de Serviciul de Protecţie şi Pază. Vrea să pară că luptă singur ca un supererou cu forţele rele ale întunericului, deşi partidul său a pus în mişcare un uriaş mecanism de propagandă, resuscitând cârtiţe şi trezind din somn românii de la antipozi, să lupte cu barbarii de tirani.
Deşi evită să comunice cu oamenii că nu ştie ce boală socială au şi îl ştim cât e de sensibil, este milostiv cu jurnaliştii pe care-i cinsteşte cu câte-o piersică, parcă pentru a demonstra că cel mai bun prieten al omului este preşedintele suspendat. A început să facă pe legalistul, invocând legi pe care, până mai ieri nu dădea multe parale. A îmbrăcat tricoul alb al martiriului, şi-a tras faţa umană pe chip şi a declanşat vânătoarea de căprioare de presă. A dat însă drumul buldogilor săi preferaţi ca să secere prin turma adormită a adversarilor.
Victor Ponta a fost silit de propriile furturi intelectuale, de abuzurile legislative ale USL, dar şi de turnătorii PDL să treacă printr-o cură de dezintoxicare şi umilinţă la Bruxelles. Acolo a fost primit de amicii săi politici, încurajat cu glas tare şi interogat pe muteşte. Jurnaliştii nu au distins dacă ce se auzea din spatele uşilor închise erau strigăte de triumf sau de durere.
Ceilalţi politicieni europeni nu au ezitat să-şi exprime îndoiala şi îngrijorarea, mai cu seamă că românii îşi spală rufele în public la grămadă cu cele ale grecilor şi, mai nou, spaniolilor. S-ar spune chiar că, încălcând protocolul şi regulile de politeţe europarlamentară, au evitat să se arate în public cu premierul Ponta pentru a nu-şi compromite albumele cu fotografii.
Premierul a devenit, dintr-o dată, umil şi ponderat, concesiv şi echilibrat, promiţând că va respecta întru totul hotărârile Curţii Constituţionale, nu va mai încerca să răstrângă atribuţiile Curţii şi va organiza referendum conform deciziilor acesteia. A cerut chiar monitorizarea scrutinului, pentru ca partenerii din Uniunea Europeană să aibă certitudinea că totul se desfăşoară ca la carte, chiar dacă acea carte este jokerul din mâna preşedintelui suspendat.
De partea cealaltă, într-o sincronizare care demonstrează încă odată, de mai era nevoie, cât de liberă, independentă şi oarbă este justiţia noastră, Departamentul Anticorupţie a început cercetările în cazul mai multor magistraţi care puneau la cale şi ei micul lor puci din Ministerul public. Procurorii luaţi la întrebări, de altminteri persoane importante în Consiliul Superior al Magistraturii şi personaje-cheie în unele dosare jenante pentru fosta putere, s-ar fi vorbit să se folosească de diverse cunoştinţe din USL pentru a ajunge unul la conducerea Parchetului general, altul la conducerea Departamentului anticorupţie. Este neclar pe ce motiv s-a acceptat interceptarea convorbirilor celor doi încă din februarie şi ce relevanţă juridică poate avea taifasul incoerent al unor amici care îşi bârfesc şefii.
Afacerea tenebroasă ne zgârie inteligenţa cu cusăturile ei grosolane, dar e de înţeles că numai prin exemple concrete se putea demonstra o dată în plus teza preşedintelui suspendat că USL ar vrea să controleze justiţia. Adică nu Traian Băsescu, cel care nu doar că şi-a amânat sine die dosarele penale şi a apăsat pe pedala imunităţii funcţiei sale, aducând marile cazuri de corupţie în care era implicat şi numele său (dosarul Flota, tranzacţiile cu terenuri şi imobile pe când era primar la capitală...) în pragul prescrierii, dar a uzat şi abuzat mereu de informaţiile primite de la serviciile secrete sau citite prin dosarele de urmărire ale adversarilor politici, că de-aia nu mai are timp să termine cărţile intelectualilor săi de curte.
Aşadar nu preşedintele suspendat a manipulat justiţia când îi admonsta public pe magistraţii din CSM sau de la Înalta Curte, pentru a-i obişnui cu vocea stăpânului. Şi nu PDL a avut legături periculoase cu justiţia, pe când îşi proteja corupţii prin firidele instituţiilor, de cad acum cadavre de prin toate fişierele deschise, într-un efect de domino bine mascat de scandalul politic.
Comic a fost că anunţul referitor la investigaţia procurorilor CSM a fost făcut de dna Kovesi, pe care înălţimea nu a situat-o niciodată deasupra mai micilor parteneri politici şi mereu mult sub nivelul preşedintelui Băsescu. La câteva minute după decolarea premierului către Bruxelles şi chiar când procuroarea generală le spunea cozilor de microfon că justiţia nu trebuie să fie anexată politic, în presă apăreau fragmente consistente şi elucubrante din interceptările telefonice ale celor doi magistraţi. Cum au ajuns în presă secvenţele de teatru radiofonic greu de spus. Iar, după opt ani de democraţie de tip Traian Băsescu, publicarea unor documente dintr-un dosar în lucru pare normală chiar e vizibil efortul politicienilor de a ajuta mâna slăbită a justiţiei să dea orbeşte cu sabia unde e obrazul adversarilor mai subţire.
Astfel că avionul premierului a prins în siajul său mirosul sulfuros al acestor subsoluri politice ducându-l peste mări şi ţări. Ajuns la Bruxelles, premierul a fost nevoit să promită, peste toate, şi că schimbările din justiţie vor fi făcute transparent, respectând legile. Promisiuni bizare, pentru că Laura Codruţa Kovesi, a cărei numire în fruntea Parchetului general este politică, a prelungit nestânjenită de două ori mandatul primadjunctului ei de la anticorupţie, Daniel Morar, iar cei doi trebuie schimbaţi la sfârşitul verii, că aşa scrie la lege.
Însă dacă e cineva care să ne dovedească mai bine că în justiţie mediocritatea face casă bună cu slugărnicia politică aceştia sunt procurorii de la anticorupţie care, la un semn, nu doar că au compromis cariere şi s-au antepronunţat în mai-toate cazurile mari, fiind mai degrabă nişte activişti juridici decât nişte specialişti echidistanţi şi discreţi, dar au lăsat să se scurgă în presă presă fotografii, filmuleţe şi pasaje zice-se incriminatorii parcă pentru a-i pregăti psihologic pe învinuiţi şi apropiaţii acestora. Au scris, de multe ori cu ajutorul necondiţionat şi iresponsabil al presei, capitole de neşters în istoria injustiţiei româneşti când cu diverse cazuri de corupţie prezentate cu tam-tam şi eşuate la tribunal, cu dosare de înaltă trădare care s-au dovedit nişte baloane de săpun urât mirositor sau cu afacerea „Caltaboşul” care a umplut doi foşti miniştri adversari ai lui Traian Băsescu de duhoare de usturoi şi palincă. Au recidivat şi de astădată.
Sunt stranii, aşadar, discursurile lui Traian Băsescu prin care vrea să-şi facă votanţii să creadă că au de ales între el şi marii adversari ai democraţiei, cerându-le oamenilor să empatizeze cu el, singur în calea stihiilor. Dar stihiile le-a generat, într-o mare măsură, el însuşi, bagatelizându-i şi discreditându-i pe politicienii fostei opoziţii, girându-i pe cei care au ţinut contabilitatea marilor fraude sau asumându-şi decizii guvernamentale nepopulare, negociind majorităţi politice care au deformat voinţa votului din 2008 şi transformând traseismul politic, inconsecvenţa şi trădarea - în arme politice la care a recurs în mod sistematic, chiar şi când partidul şi-a schimbat sexul politic peste noapte.
Nu e de mirare că, în vreme ce el nu este de acord ca alegerile să fie monitorizate de instanţele europene şi-şi cheamă cu jumătate de gură simpatizanţii la vot, agenţii săi de influenţă îi îndeamnă pe oameni să nu participe la referendum, pentru a nu se realiza cvorumul de jumătate plus unul dintre alegătorii de pe liste.
Aşadar, arşiţa verii pare să fi moleşit forţele USL-ului de la care se aşteaptă rezultatul auditului contabil al guvernării PDL, Crin Antonescu fiind prizonier al neutralităţii, zidurilor Cotrocenilor şi propriei sale comodităţi, în vreme ce Victor Ponta se blochează în explicaţii trunchiate şi în penibile amânări ale fatalităţii academice. Iar Traian Băsescu îşi face curaj să iasă din sediul de campanie, conştient că, după ce i-a ţinut pe românii obişnuiţi numai cu duşuri reci, o baie fierbinte de mulţime l-ar putea înghiţi.