Jurnalul săptămânal cu Ion Manole.
Este născut la 21 iulie 1973 in Colibaşi, Cahul. A absolvit Facultatea de Drept la Chişinău, masterat în Studii Europene. Activ în sectorul asociativ din anul 2000. Autor al numeroase publicaţii elaborate în mare parte în cadrul Asociaţiei Promo-LEX. În ultimii 3 ani a condus eforturile de monitorizare a alegerilor din Republica Moldova. Actualmente, director al Asociatiei Promo-LEX.
Luni
M-a trezit ploaia puternică, însoţită de grindină, vânt, tunete şi fulgere. Priveam cum „toarnă cu găleata” şi mă gândeam la posibile inundaţii, care ar afecta din nou casele şi gospodăriile oamenilor de la sate. Ştiu că ei suportă de fiecare dată cele mai mari pierderi. Iar ulterior e una din cauzele ce-i determină să plece peste hotare. Când vom opri oare fenomenul emigrării din Moldova? Dimineaţa la ştiri aflu că s-au produs pagube şi ar exista şi o victimă. Din cauza unei intervenţii la dentist, refuz o invitaţie la un post TV. În ultimul timp refuz tot mai des astfel de invitaţii. Le sunt recunoscător jurnaliştilor pentru înţelegere. Rutina îmi macină cea mai mare parte din timp. Vin cu întârziere la şedinţa Programului de Drept. Lista subiectelor şi cazurilor nu este nici de această dată mai mică. Unele răspunsuri parvenite de la diverse instituţii ale statului nostru, pretins de drept, încă mai şochează. Realizăm că problema respectivă este un fenomen la nivel naţional. Atunci când se întâmpla prima dată ai impresia sau chiar speri ca nu e altceva decât o eroare, când se întâmplă tot mai des, realizezi că prostia devine o normă. Discutăm distribuirea unui apel al Platformei de colaborare internaţională către autorităţile ruse. Este vorba despre un proiect de lege îndreptat împotriva ONG-urilor din Rusia, adoptat deja în prima lectură de către Duma rusească. Suntem îngrijoraţi de posibilitatea extinderii acestei practici la Tiraspol, deoarece în regiune există un concept ce prevede armonizarea „legislaţiei” regionale cu cea din Federaţia Rusă. Astfel, în scurt timp, colegii noştri de la Tiraspol ar putea fi consideraţi şi ei „agenţi străini”. Totodată, aflăm că în regiune populaţia se află în continuare sub presiune. În presa regională unele publicaţii cer părinţilor să nu-şi mai înscrie copiii la şcolile moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiune. Nici situaţia privind libera circulaţie nu e mai bună. Apar noi posturi de control, la fel de ilegale. Oamenii continuă să sufere. Cei care discută la Viena, Berlin sau muntele Athos au recunoscut că nu prea vorbesc despre drepturile oamenilor, cel puţin deocamdată. Noi, nu avem dreptul să nu sperăm, chiar dacă durează extrem de mult. Important e sa se ţină cont de faptul că fiecare zi de întârziere sau amânare a acestor discuţii provoacă noi suferinţe.
Marţi
După o scurtă planificare la birou, merg rapid spre întrevederea cu secretarul General OSCE, aflat în vizită în ţara noastră. Aceleaşi discuţii, aceleaşi constatări, aceiaşi abordare. În ultimii 8 ani am participat la numeroase astfel de întrevederi, și de foarte multe ori am avut senzaţia că experţii sau oficialii străini cunosc mai bine situaţia din Moldova, decât funcţionarii moldoveni. Probabil anume din această cauză şi rezultatele lor nu pot fi pe măsură. După întrevederea respectivă rămân pentru mai bine de o ora şi jumătate pentru a discuta cu un funcţionar din cadrul OSCE anumite aspecte profesionale. Plec de acolo obosit, însa cu o nouă speranţă. Speranţă care să poată fi transmisă sau multiplicată colegilor şi beneficiarilor noştri. Ca de obicei, răsfoiesc puţin presa on-line din regiune. Îmi opresc atenţia asupra unei ştiri. Într-o presupusă unitate militară din Râbniţa, după ce au consumat alcool, 3 militari au sustras un automobil şi au comis un accident. Cred că acest caz ne spune foarte multe lucruri. Însa, foarte puţini le înţeleg sau vor sa le înţeleagă. La orele 20.00 reuşesc să iau masa. Cu regret, aceasta este şi micul dejun, şi prânzul, şi cina. Încă o crimă săvârşită împotriva sănătăţii proprii. Lucrez până târziu, chiar dacă nu ştiu a câta oara copilul îmi reproşează că nu-i ofer timpul necesar.
Miercuri
Mâine Promo-LEX face 10 ani şi am decis să invităm colegii, partenerii şi prietenii organizaţiei pentru totalizarea şi evaluarea activităţilor noastre. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Contează fiecare detaliu. Fiecare dintre noi are anumite obligaţiuni suplimentare celor cotidiene. Pe parcursul zilei am mai multe întâlniri, unele soldate cu rezultat, altele fără. La sfârşitul zilei mă văd cu un grup de experţi străini. Discuţia durează mai mult decât a fost planificată, semn că a fost utilă pentru toţi.
Joi
Ziua începe, din nou, cu o scurtă şedinţă cu unii dintre colegii mei, după care merg la Ministerul Justiţiei, la Comisia de Certificare. De fiecare dată cunosc noi şi noi oameni dedicaţi sectorului 3. Mă bucur că încă mai avem oameni în ţară care nu numai vorbesc, dar şi încearcă să schimbe situaţia. Ştiu că nu e uşor, însă nu e nici imposibil. Ajung din nou la birou. Aici colegii deja au recepţionat primele mesaje şi scrisori de felicitare. Plăcute momente. Sunt fericit pentru că de fapt le-au meritat din plin. Între timp mă implic în rezolvarea mai multor probleme. Totuşi, ziua de azi e una cu totul specială pentru noi. Primim felicitări şi mesaje în continuu. Nu sunt deloc mulţumit de mine şi de modul în care am organizat deschiderea evenimentului. Aveam de spus foarte multe, însă din cauza unor emoţii, natura cărora cu greu le pot explica, am renunţat la o bună parte din text. Numărul celor care au dorit sa vorbească a fost destul de mare. Personal am fost cuprins de emoţii controversate în momentul în care au vorbit un grup de persoane din regiunea transnistreana. Pentru unii dintre ei calitatea de victimă încă mai este actuală. Astfel de persoane găsesc întotdeauna noi şi noi forţe de a continua lupta. Şi prin gestul lor de fiecare dată rămân marcat, stare ce în mare parte mă afectează şi chiar de multe ori mă caracterizează. În această zi realizez că nu a fost nimic în zadar. Am avut de multe ori dorinţa de a pleca din sectorul 3, în special atunci când nu ne reuşesc lucruri simple. Atunci când vedem suferinţa atât de mare a unor oameni şi înţelegem că de fapt soluţia pentru a rezolva problema lor e atât de simpla... Oricum mă bucur că am rezistat şi sper că eforturile noastre să aducă cât mai multe bucurii în inimile oamenilor şi în familiile lor. Realizez că tot ceea ce fac, îmi place. Altfel, nu aşi fi rezistat atâta amar de vreme. Şi sunt recunoscător familiei pentru înţelegere. Au venit aproape toţi invitaţii noştri. M-am bucurat de prezenţa fiecăruia. Sper că marea majoritate a celor prezenţi au îmbinat utilul cu plăcutul.
Vineri
Obosit încep o nouă zi de muncă. Trebuie în regim de urgenţă să finisez lucrul asupra unui document. Între timp, nu mai putem amâna discuţiile şi planificarea unor detalii în cadrul unui proiect al Programului Societate Civilă. Totodată, parcă într-adins apar şi apar alte treburi de făcut. Într-un final am reuşit să-mi respect angajamentele. O altă zi şi încă două întâlniri planificate. Una dintre care se finisează cu un rezultat neaşteptat de bun. În speranţa că nu voi sta mult la coadă, la orele 17.00 ajung la Oficiul Cadastral pentru a solicita un extras. Nu a fost să fie. Lucrează numai un ghişeu. Înaintea mea sunt încă cca 50 persoane. Mâine e ziua mea de naştere. Încă nu am nici un plan. Refuz sa mă gândesc azi.
Luni
M-a trezit ploaia puternică, însoţită de grindină, vânt, tunete şi fulgere. Priveam cum „toarnă cu găleata” şi mă gândeam la posibile inundaţii, care ar afecta din nou casele şi gospodăriile oamenilor de la sate. Ştiu că ei suportă de fiecare dată cele mai mari pierderi. Iar ulterior e una din cauzele ce-i determină să plece peste hotare. Când vom opri oare fenomenul emigrării din Moldova? Dimineaţa la ştiri aflu că s-au produs pagube şi ar exista şi o victimă. Din cauza unei intervenţii la dentist, refuz o invitaţie la un post TV. În ultimul timp refuz tot mai des astfel de invitaţii. Le sunt recunoscător jurnaliştilor pentru înţelegere. Rutina îmi macină cea mai mare parte din timp. Vin cu întârziere la şedinţa Programului de Drept. Lista subiectelor şi cazurilor nu este nici de această dată mai mică. Unele răspunsuri parvenite de la diverse instituţii ale statului nostru, pretins de drept, încă mai şochează. Realizăm că problema respectivă este un fenomen la nivel naţional. Atunci când se întâmpla prima dată ai impresia sau chiar speri ca nu e altceva decât o eroare, când se întâmplă tot mai des, realizezi că prostia devine o normă. Discutăm distribuirea unui apel al Platformei de colaborare internaţională către autorităţile ruse. Este vorba despre un proiect de lege îndreptat împotriva ONG-urilor din Rusia, adoptat deja în prima lectură de către Duma rusească. Suntem îngrijoraţi de posibilitatea extinderii acestei practici la Tiraspol, deoarece în regiune există un concept ce prevede armonizarea „legislaţiei” regionale cu cea din Federaţia Rusă. Astfel, în scurt timp, colegii noştri de la Tiraspol ar putea fi consideraţi şi ei „agenţi străini”. Totodată, aflăm că în regiune populaţia se află în continuare sub presiune. În presa regională unele publicaţii cer părinţilor să nu-şi mai înscrie copiii la şcolile moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiune. Nici situaţia privind libera circulaţie nu e mai bună. Apar noi posturi de control, la fel de ilegale. Oamenii continuă să sufere. Cei care discută la Viena, Berlin sau muntele Athos au recunoscut că nu prea vorbesc despre drepturile oamenilor, cel puţin deocamdată. Noi, nu avem dreptul să nu sperăm, chiar dacă durează extrem de mult. Important e sa se ţină cont de faptul că fiecare zi de întârziere sau amânare a acestor discuţii provoacă noi suferinţe.
Marţi
După o scurtă planificare la birou, merg rapid spre întrevederea cu secretarul General OSCE, aflat în vizită în ţara noastră. Aceleaşi discuţii, aceleaşi constatări, aceiaşi abordare. În ultimii 8 ani am participat la numeroase astfel de întrevederi, și de foarte multe ori am avut senzaţia că experţii sau oficialii străini cunosc mai bine situaţia din Moldova, decât funcţionarii moldoveni. Probabil anume din această cauză şi rezultatele lor nu pot fi pe măsură. După întrevederea respectivă rămân pentru mai bine de o ora şi jumătate pentru a discuta cu un funcţionar din cadrul OSCE anumite aspecte profesionale. Plec de acolo obosit, însa cu o nouă speranţă. Speranţă care să poată fi transmisă sau multiplicată colegilor şi beneficiarilor noştri. Ca de obicei, răsfoiesc puţin presa on-line din regiune. Îmi opresc atenţia asupra unei ştiri. Într-o presupusă unitate militară din Râbniţa, după ce au consumat alcool, 3 militari au sustras un automobil şi au comis un accident. Cred că acest caz ne spune foarte multe lucruri. Însa, foarte puţini le înţeleg sau vor sa le înţeleagă. La orele 20.00 reuşesc să iau masa. Cu regret, aceasta este şi micul dejun, şi prânzul, şi cina. Încă o crimă săvârşită împotriva sănătăţii proprii. Lucrez până târziu, chiar dacă nu ştiu a câta oara copilul îmi reproşează că nu-i ofer timpul necesar.
Miercuri
Mâine Promo-LEX face 10 ani şi am decis să invităm colegii, partenerii şi prietenii organizaţiei pentru totalizarea şi evaluarea activităţilor noastre. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Contează fiecare detaliu. Fiecare dintre noi are anumite obligaţiuni suplimentare celor cotidiene. Pe parcursul zilei am mai multe întâlniri, unele soldate cu rezultat, altele fără. La sfârşitul zilei mă văd cu un grup de experţi străini. Discuţia durează mai mult decât a fost planificată, semn că a fost utilă pentru toţi.
Joi
Ziua începe, din nou, cu o scurtă şedinţă cu unii dintre colegii mei, după care merg la Ministerul Justiţiei, la Comisia de Certificare. De fiecare dată cunosc noi şi noi oameni dedicaţi sectorului 3. Mă bucur că încă mai avem oameni în ţară care nu numai vorbesc, dar şi încearcă să schimbe situaţia. Ştiu că nu e uşor, însă nu e nici imposibil. Ajung din nou la birou. Aici colegii deja au recepţionat primele mesaje şi scrisori de felicitare. Plăcute momente. Sunt fericit pentru că de fapt le-au meritat din plin. Între timp mă implic în rezolvarea mai multor probleme. Totuşi, ziua de azi e una cu totul specială pentru noi. Primim felicitări şi mesaje în continuu. Nu sunt deloc mulţumit de mine şi de modul în care am organizat deschiderea evenimentului. Aveam de spus foarte multe, însă din cauza unor emoţii, natura cărora cu greu le pot explica, am renunţat la o bună parte din text. Numărul celor care au dorit sa vorbească a fost destul de mare. Personal am fost cuprins de emoţii controversate în momentul în care au vorbit un grup de persoane din regiunea transnistreana. Pentru unii dintre ei calitatea de victimă încă mai este actuală. Astfel de persoane găsesc întotdeauna noi şi noi forţe de a continua lupta. Şi prin gestul lor de fiecare dată rămân marcat, stare ce în mare parte mă afectează şi chiar de multe ori mă caracterizează. În această zi realizez că nu a fost nimic în zadar. Am avut de multe ori dorinţa de a pleca din sectorul 3, în special atunci când nu ne reuşesc lucruri simple. Atunci când vedem suferinţa atât de mare a unor oameni şi înţelegem că de fapt soluţia pentru a rezolva problema lor e atât de simpla... Oricum mă bucur că am rezistat şi sper că eforturile noastre să aducă cât mai multe bucurii în inimile oamenilor şi în familiile lor. Realizez că tot ceea ce fac, îmi place. Altfel, nu aşi fi rezistat atâta amar de vreme. Şi sunt recunoscător familiei pentru înţelegere. Au venit aproape toţi invitaţii noştri. M-am bucurat de prezenţa fiecăruia. Sper că marea majoritate a celor prezenţi au îmbinat utilul cu plăcutul.
Vineri
Obosit încep o nouă zi de muncă. Trebuie în regim de urgenţă să finisez lucrul asupra unui document. Între timp, nu mai putem amâna discuţiile şi planificarea unor detalii în cadrul unui proiect al Programului Societate Civilă. Totodată, parcă într-adins apar şi apar alte treburi de făcut. Într-un final am reuşit să-mi respect angajamentele. O altă zi şi încă două întâlniri planificate. Una dintre care se finisează cu un rezultat neaşteptat de bun. În speranţa că nu voi sta mult la coadă, la orele 17.00 ajung la Oficiul Cadastral pentru a solicita un extras. Nu a fost să fie. Lucrează numai un ghişeu. Înaintea mea sunt încă cca 50 persoane. Mâine e ziua mea de naştere. Încă nu am nici un plan. Refuz sa mă gândesc azi.