Valentin Dediu: „multe practici au rămas în activitatea serviciului [de pe vremea KGB]. Dar pe parcurs au fost multe schimbări.”
Noii miniştrii ai cabinetului Vlad Filat, cel de la Interne şi cea de la Educaţie au vorbit despre nevoia reformării mai accelerate a domeniilor in care au fost numiti. Premierul a vorbit şi vorbeste constant despre acelaşi deziderat. În ce măsură se poate vorbi despre o reformă la nivelul Serviciului de Informaţii şi Securitate a căutat să afle Vasile Botnaru stînd de vorbă cu directorul adjunct al SIS Valentin Dediu.
Europa Liberă: Societatea vrea să fie sigură că sarcinile pe care vi le propuneţi în faza aceasta a reformării o să fie în favoarea societăţii şi nu a unui regim politic, a unor clanuri etc. Cum aţi convinge astăzi cetăţeanul, contribuabilul la bugetul de stat că o să fie el beneficiarul şi nu cineva obscur, din umbră care, din raţuini politice sau nu mai ştim care, o să folosească serviciul în interesul lui?
Cum se va realiza această sarcină? Eu sînt foarte bucuros astăzi şi cred că am realizat un punct al planului meu personal de antrenare a societăţii civile în acest proces. Şi eu cred că prin antreanarea societăţii civile, a persoanelor care sînt într-o măsură oarecare competente în aprecierea activităţii serviciilor speciale, noi vom reuşi să demonstrăm şi să implementăm în conştiinţa oamenilor că procesul de reformare a serviciului este ireversibil. Vor avea de cîştigat de la aceasta toţi, începînd de la beneficiarii de infiormaţii ai noştri şi pînă la ultimul cetăţean al Republicii Moldova fiindcă va resimţi efectul informaţiei pe care o va da SIS”.
Europa Liberă: Ce obstacole principale are în cale SIS-ul în proces de reformare?
Valentin Dediu: „Noi cei din serviciu, în special acei care am activat în KGB-ul sovietic, ştim practica activităţii KGB-ului sovietic şi am simţit pe parcursul a 21 de ani cum trebuie de organizat şi cum se activează în interesul Republicii Moldova şi cu alte metode şi forţe.
Evident că multe practici au rămas în activitatea serviciului. Dar pe parcurs au fost multe schimbări. Îmi amintesc că în anul 2005, cînd a fost iniţiată propunerea de a scoate din atribuţiile serviciului urmărirea penală, mulţi din ofiţerii noştri erau împotrivă, consideru că asta este o subminare a activităţii serviciului. Însă pe parcurs am înţeles cu toţii, majoritatea din conducere în primul rînd că asta nu este rău, că asta este bine şi noi ne transformăm dintr-un organ de reprimare într-un organ de informaţii, într-un organ care poate să activeze în interesul statului.
Cel mai greu a fost să schimbăm mentalitatea, mentalitatea lucrătorului care a fost instruit, educat din tinereţe a fost educat cu metodele acestea de reprimare. Evident şi astăzi mai există, chiar la unii tineri ofiţeri există aceste maniere de a interzice, de a reţine, de a nu admite. Cu părere de rău sînt obligat uneori, fiind din lista celor care am activat în KGB, să intezic unele activităţi care nu corespund cu legislaţia. Este voinţa în interiorul serviciului, este imboldul din exterior, şi clasa politică cere asta, şi societatea civilă cere asta, şi noi sîntem conştienţi de faptul că trebuie să realizăm.
La etapa actuală eu cred că la prima etapă de reformare a serviciului, noi nu simţim nevoia de multe resurse financiare. La prima etapă este necesar de analizat bine unde sîntem, ce trebuie să facem şi unde trebuie să ajungem. Să avem un plan bine structurat de acţiuni. Cu ajutorul partenerilor noştri care sînt foarte receptivi, foarte amabili – ei ne acordă susţinere şi ajutor în toate domeniile unde ne dorim. Evident fiecare serviciu special din alt stat el nu poate să ne acorde resurse financiare, la fel ca şi alt stat. Resursele finanicare pentru dezvoltarea serviciului trebuie să fie în grija statului.
Nici un stat străin, nici un guvern străin nu ne va da bani pentru a fortifica capacităţile serviciului. Ei ne ajută, dar ne ajută în domeniul formării lucrătorului operativ, perfecţionării lui. Şi au şi interesul lor. Au interesul de a obţine schimb de informaţii, dar informaţiile să fie de acelaşi nivel cum prezintă şi ei. Deci nivelul informaţiei noastre trebuie să fie ridicat mai sus. Din aceste motive ei sînt disponibili şi de acum în practică au demonstrat, ei primesc ofiţerii noştri la cursuri şi vin la noi cu diferite cursuri pentru a instrui, a pregăti profesional”.
Europa Liberă: În speranţa că în viitor vor vorbi în acelaş limbaj cu nişte parteneri competenţi.
Valentin Dediu: „Absolut corect. Aşa este şi noi sîntem conştienţi de faptul acesta şi nu ne opunem”.