Guvernul Ponta vs. ICR

Una din victimele colaterale ale zisului „război” dintre preşedintele român Traian Băsescu şi Uniunea Social Liberală, este Institutul Cultural Român. O cronică din preajma tranşeelor e semnată de profesorul Alexandru Călinescu:

Una din victimele colaterale ale războiului dintre Traian Băsescu şi Uniunea Social-Liberală este Institutul Cultural Român. Abia instalat la guvernare, Victor Ponta a emis o ordonanţă de urgenţă prin care Institutul trecea din subordinea preşedinţiei în acea a Senatului.

Era limpede că se urmărea decapitarea I.C.R., ceea ce a provocat reacţii de protest din partea a numeroşi oameni de cultură, regizori celebri, scriitori, ziarişti etc. Guvernul a părut că dă înapoi, dar atacurile împotriva institutului şi a preşedintelui său, Horia Roman Patapievici, s-au înteţit mergînd pînă la afirmaţii aberante, conform cărora bursierii ICR ar fi agenţi de influenţă puşi să denigreze ţara în străinătate, afirmaţii preluate de însuşi preşedintele interimar Crin Antonescu.

Zilele trecute Ministerul de finanţe anunţa că bugetul institutului pe 2012 este redus cu o treime ceea ce înseamnă că, practic, ICR nu mai are fonduri anul acesta. Pusă în faţa acestei situaţii şi, totodată, ca urmare a deciziei definitive de trecere a institutului în subordinea senatului, întreaga conducere ICR şi-a anunţat demisia.

Se ştia demult că lui Horia Roman Patapievici i se reproşa atitudinea sa pro-Băsescu, afirmată în mod public. Dar simpatiile politice ale preşedintelui ICR n-au interferat în niciun fel cu strategia culturală a institutului.

Sub conducerea lui Patapievici, secondat de Mircea Mihăieş şi de Tania Radu, ICR a fost o prezenţă excepţional de activă, atît în ţară cît şi în străinătate, prin institutele culturale din diferite mari oraşe ale lumii.

Nu se pot rezuma în cîteva cuvinte rezultatele acestui admirabil efort: programul de formare a traducătorilor din română în alte limbi, participarea la tîrguri de carte, organizarea de festivaluri cinematografice, expoziţii de pictură, festivaluri de teatru, etc., etc. ICR a dovedit că se poate „exporta” cultură românească în mod inteligent şi eficient, fără ingerinţa politicului şi fără frisoane naţionaliste. Din păcate, o muncă răbdătoare de opt ani riscă să se năruie în cîteva luni. Ai impresia că unii încearcă o plăcere sadică să distrugă ceea ce alţii au construit.

Jurnal de corespondent: cu Alexandru Călinescu (Iași)