Ultimul raport al Centrul Anticorupţie plasează domeniul sănătăţii printre cele mai corupte, după primării şi Ministerul de Interne.
Singura instituţie din Moldova unde se tratează cancerul, Institutul Oncologic (împreună cu cîteva ONG-uri şi Centrul Anticorupţiei) a pornit o campanie împotriva mitei date oamenilor în halate albe. Prin ce poate fi aceasta convingătoare pentru numeroşii cetăţeni care s-au obişnuit deja să nu meargă la medic cu mîna goală? Iată ce a aflat Lucia Diaconu.
Cei mai mulţi dintre oamenii ajunşi la ananghie cred că vor fi trataţi mai bine dacă vor plăti medicului pe deasupra la ceea ce achită în casele spitalelor, or tocmai această prejudecată generează corupţia în instituţiile medicale. Pornind de la această premiză administraţia Institutului Oncologic şi-a propus să desfăşoare o campanie de informare a pacienţilor despre drepturile lor de care beneficiează în virtutea poliţei pe care o plătesc, dar şi a medicilor - despre obligaţiile lor.
Pînă la sfîrşitul acestui an cît va dura campania intitulată „Corupţia şi cancerul - maladii sociale” în instituţie vor funcţiona două linii fierbinţi şi vor fi distribuite îndrumare de comportament atît pentru medici, cît şi pentru pacienţi.
Directorul Institutului Oncologic Victor Cernat spune că a recurs la această modalitate după ce 3 cadre medicale din instituţia sa au fost concediate pentru că au acceptat plăţi neoficiale.
„Am vrut să sesizăm cetăţenii să nu admită aceste chestii, odată ce sînt casele oficiale şi plăţi oficiale pe care trebuie să le achite în casa institutului şi doi - am vrut să punem capăt la toate discuţiile astea că este corupţie, că se percep taxe... Vom da cazuri concrete care vor fi preluate de Centrul Anticorupţie pentru a fi elucidate. Este un fenomen negativ în societate, ca şi cancerul. Nu degeaba logoul campaniei este „Corupţia şi cancerul - fenomene sociale.” Într-adevăr sînt nişte fenomene negative şi toţi trebuie să înţelegem că nu este normal pentru dezvoltarea unei societăţi.”
Cîţiva oameni cu care am stat de vorbă în curtea Institutului Oncologic nu sînt foarte dornici să vorbească despre taxele suplimentare pentru doctori şi asistente, deşi la modul general admit că în sistemul de sănătate există corupţie.
„Cadou se dă. Mulţumiri adică, o cutie de bomboane acolo... da aşa...”
Bani nu v-a cerut nimeni niciodată?
„Nu, n-au cerut. Am auzit că aici corupţia lucrează, dar singur nu ştiu că sînt aici doar de o zi.”
„N-a cerut nimeni, nimeni. Nici n-am observat la cineva să zică iaca mi-o cerut bani... Cineva dacă o face tot n-o face aşa ca să observe alţii... eu aşa am auzit că trebuie să mulţumim doctorului...”
„Ei nu ne sugerează, dar cînd le dai puţini bani ei îţi acordă o atenţie mai mare.”
„Viaţa-i mai scumpă decît banul cela... Omul vrea să trăiască şi de aceea vine vremea cîteodată că trebuie de plătit.”
Şi sondajele de opinie din ultimii ani, dar şi ultimul raport prezentat de Centrul Anticorupţie cu cîteva luni în urmă plasează domeniul sănătăţii printre cele mai corupte, după primării şi Ministerul de Interne.
Galina Bostan, directoarea Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei care este partenerul Institutului Oncologic în această campanie susţine că un fenomen atît de înrădăcinat în societate cum este corupţia este greu de învins, deşi campaniile de sensibilizare a populaţiei despre consecinţele acestui flagel nu sînt zadarnice.
La părerea ei, de rînd cu acţiunile sporadice împotriva corupţiei este nevoie şi de un complex de măsuri care ar îmbunătăţi starea de lucruri din sistemul de sănătate din Moldova.
„Deci să existe salarii mari. Şi eu cred că este posibil de ridicat salariile la medici, una la mînă. Doi - condiţiile de muncă: uitaţi-vă cum este organizată la noi activitatea în spitale. În general managementul serviciilor medicale este orientat spre crearea problemelor. Rîndurile astea care se formează, etc.”
Doar măsurile radicale ar putea aduce lucrurile pe un făgaş bun, după ce corupţia din instituţiile medicale a diminuat simţitor încrederea cetăţenilor în sistemul de sănătate, conchide Galina Bostan.