Problematicul consulat rus de la Tiraspol (Timpul)

„Taxa anti-offshore, bîtă împotriva evazioniştilor sau a investitorilor?” (Adevărul).

În Timpul, Constantin Tănase se opreşte asupra proaspetelor declaraţii ale premierului Filat despre deschiderea unui consulat rus la Tiraspol. „Alte ţări au deschise consulate pe teritoriul controlat de autorităţile legale, dar nu în teritoriile ocupate,” îi reproşează Tănase prim-ministrului care a admis că şi la Tiraspol ar putea fi deschis un consulat al altui stat odată ce există consulate ale României la Bălţi şi la Cahul. „Prin acest gest R. Moldova ar mai face un pas spre legitimarea ocupației
rusești a unei părți a teritoriului nostru național,” conchide editorialistul.

Taxa anti-offshore, bîtă împotriva evazioniştilor sau a investitorilor?”, este titlul unui articol din Adevărul, semnat de Ion Preaşcă. Concluzia care se desprinde din articol este că introducerea restricţiilor pentru firmele offshore ce se află în spatele unor companii din R. Moldova, idee sonorizată săptămîna trecuta de premierul Filat, cît şi introducerea unei taxe de 10% la operaţiunile financiare şi comerciale care sunt realizate prin zona offshore, o iniţiativă legislativă a deputatului democrat Iurie Bolboceanu, ar putea mai mult să dăuneze decît să ajute statului. Ceea prin ce autorităţile speră să diminueze evaziunea fiscală ar putea afecta fluxul de investiţii în Moldova, este părerea analistului economic de la Expert-grup Dumitru Budianschi pe care îl citează publicaţia. „Centrele offshore, în condiţiile mondiale existente, sunt o importantă sursă de investiţii şi ar fi total neinspirat ca în loc să atragem aceşti bani să limităm intrarea lor în ţară“, declară expertul.

Tot din Adevărul aflăm că fiecare al doilea moldovean care suferă de insuficiență renală rămîne în afara sistemului medical. Cu toate că poliţa de asigurare medicală acoperă procedura de hemodializă, unele persoane se văd nevoite să meargă să şi-o facă la Iaşi de 2-3, se arată în articol. Şi asta pentru că numărul de locuri în centrele de hemodializă sînt limitate. Cele mai mici şanse să primească tratamentul necesar le au persoanele peste 60 de ani şi cele cu venituri reduse, constată autorul investigaţiei Cristian Mija.