Hillary Clinton: Departamentul de Stat nu aprobă nici o manifestaţie care jigneşte vreo religie, dar că nici nu crede că există vreo justificare pentru a ucide.
Consulatul american de la Bengazi, oraş din estul Libiei, a fost atacat şi incendiat de protestatari, iar un angajat al consulatului a fost ucis. Ileana Giurchescu rezumă relatările corespondenţilor Europei Libere:
Protestul de la Bengazi a urmat unui protest similar la Cairo, în Egipt, unde manifestanţi s-au adunat pentru a condamna un film despre care se afirmă că ar fi critic la adresa Profetului Mohamed. În tot cazul, în faţa consulatului de la Bengazi au avut loc ciocniri grele între demonstranţi şi forţele de ordine şi un incendiu a distrus clădirea Consulatului american.
Secretarul de stat american, d-na Hillary Clinton a confirmat la prima oră uciderea unui angajat al consulatului, declarând, între altele, „unii au încercat să justifice această crimă, argumentând pe că internet ar fi fost postate materiale provocatoare”. D-na Clinton, într-o declaraţie oficială, a declarat că Departamentul de Stat nu aprobă nici o manifestaţie care jigneşte orice religie dar că nici nu crede că există vreo justificare pentru a ucide.
La Cairo, în Egipt, mii de persoane participaseră la demonstraţii anti-americane în fața ambasadei Statelor Unite. Steagul american, arborat în bernă în amintirea victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001, a fost dat jos de demonstranţi şi înlocuit cu unul islamic. Dar la Cairo nu au fost victime.
Un participant la protest a declarat că nu crede că cineva îşi poate permite să jignească o întreagă religiei, în numele libertăţii de expresie.
Poziţie împărtăşită parţial şi de ambasada americană de la Cairo care a dat publicităţii o declaraţie în care condamnă „încercările constante ale unor indivizi izolaţi de a-i jigni pe musulmani”.
În centrul disputei este un documentar intitulat „Inocenţa musulmanilor”, produs de un constructor americano-israelian din California, Sam Bacile. Fragmente din film au fost postate pe You Tube, în arabă. Filmul încearcă să descrie soarta creştinilor copţi din Egipt, supuşi discriminării. Se pare că filmul a fost finanţat de membri ai diasporei copte din Statele Unite.