Impresii din America





Am ajuns recent în Statele Unite și trebuie să recunosc că aici mă simt mai „cu picioarele pe pămînt”, asta pentru că etajul I la care locuiesc este situat chiar la nivelul solului de afară.

Și așa s-a întîmplat că am ajuns exact în toiul campaniei electorale prezidențiale în care se luptă Barack Obama și Mitt Romney. Practic la toate posturile TV au loc discuții electorale unde discursurile candidaților cît și a soțiilor de candidați sunt disecate și analizate în detaliu. Iar aici chiar aș vrea să mă opresc, pentru că vreau să atrag atenția cititorilor de acasă asupra faptului că noi niciodată nu am avut parte de un discurs de primă doamnă așa precum au avut parte aici americanii la congresul democraților, care și-a desfășurat lucrările cîteva zile la rînd săptămîna trecută. Michelle Obama a ținut un discurs care cu nimic nu a fost mai prejos de un discurs de politician cu experiență. Mă întreb de ce oare la noi primele doamne sunt parcă ținute în culise, ascunse de ochii lumii?

Un alt lucru pe care l-am observat aici este că anumite posturi de televiziune nu par a fi chiar imparțiale și se simt a fi intr-o oarecare măsură afiliate politic, care la rîndul lor acuză alte instituții media de renume că ar da dovadă de imparțialitate. Mă gîndesc că poate n-ar fi trebuit nici noi să închidem NIT-ul comuniștilor, care a fost oarecum stîngaci în a-și ascunde afilierea așa precum probabil reușesc să o facă alții.

Printre oamenii pe care-i întîlnesc aici se numără atît concetățeni de-ai mei moldoveni, care desigur că sunt săritori la nevoie, cît și „con-europeni”. Azi, de exemplu, am avut ocazia să vorbesc cu un polonez venit aici de prin anii ‘90 cu care în doar cîteva minute am reușit performanța să-i explic că limba care se vorbește în Republica Moldova este română, după care să ajungem a discuta despre măreția Poloniei de altădată care se întindea pînă la marea Neagră, avea hotar cu Moldova și care a fost singura putere ce cucerise vreodată Moscova...