Parlamentarii ruși discută posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei prinși conducând mașina sub influența alcoolului

Parlamentarii ruși discută posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei prinși conducând mașina sub influența alcoolului, după ce la sfârșitul săptămânii la Moscova un șofer beat a omorât șapte persoane intrând cu o viteză de 200 de kilometri pe oră într-o stație de autobuz.

Mărirea pedepselor va fi discutată astăzi de comisia juridică a Dumei de Stat, după ce luni premierul Dmitry Medvedev s-a pronunțat pentru legi mai dure, invocând creșterea continuă în ultimii ani a numărului rușilor care mor în accidente rutiere.

Potrivit legislației actuale autorul accidentului de sâmbătă din Moscova ar putea primi maximum nouă ani de închisoare. Agenția Interfax a relatat că unii deputați au cerut după tragedia soldată și cu moartea câtorva adolescenți ca asemenea delicte să poată fi pedepsite chiar cu închisoarea pe viață.