Președintele parlamentului, Marian Lupu a declarat, marți, la Bruxelles că Republica Moldova nu va denunța acordurile energetice cu Uniunea Europeană

Președintele parlamentului, Marian Lupu a declarat, marți, la Bruxelles că Republica Moldova nu va denunța acordurile energetice cu Uniunea Europeană pentru a putea cere gaze rusești mai ieftine.

Vorbind la o conferință de presă după convorbiri cu președintele Parlamentului European, Martin Schultz, Lupu a spus că președinția, parlamentul și guvernul de la Chișinău au poziția consolidată de a nu denunța tratatul energetic european.

Lupu a mai spus că acest tratat oferă o marjă de flexibilitate și că Moldova caută împreună cu experții de la Bruxelles o soluție de compromis care va fi prezentată Federației Ruse până la sfârșitul lunii.