Astăzi în Moldova și în lume

Nicolae Timofti la ONU, grevă în Grecia, Viktor Orban vizitează Georgia


La parlament se convoacă astăzi în ședințe mai multe comisii înainte de prima ședință plenară din noua sesiune parlamentară, care va avea loc joi.

La guvern, va avea loc astăzi ședința săptămânală a cabinetului de miniștri.

Procuratura Generală și un grup de organizații ale societății civile din Consiliului Naţional pentru Participare vor da publicității la o conferință de presă la Chișinău ceea ce numesc „o nouă abordare” a reformării procuraturii.

Președintele Nicolae Timofti se află la New York la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, urmând să-și rostească astăzi discursul. Președintele Timofti are programate câteva întrevederi bilaterale, inclusiv cu președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

La Adunarea Generală ONU care continuă pentru a doua zi urmează să mai vorbească astăzi președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, premierul britanic David Cameron, președintele Egiptului, Mohamed Mursi.

În marginea evenimentului, are loc la New York și o ședință ministerială a Consiliului de Securitate ONU și Ligii Arabe având ca temă principală situația din Siria.

Situația umanitară din Siria va fi dezbătută astăzi la o ședință specială a miniștrilor europeni de externe în marginea Adunării Generale ONU.

La Paris, guvernul socialist al președintelui François Hollande urmează să prezinte bugetul pentru 2013 care a fost descris deja ca unul din cele mai aspre din ultimele decenii.

În Grecia, principalele sindicate ale sectoarelor public și privat organizează astăzi greve de 24 de ore la scară națională împotriva măsurilor de austeritate bugetară, cu două mitinguri așteptate la Atena.

Premierul Ungariei, Viktor Orban vizitează astăzi Georgia, cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare georgiene.

La Bruxelles, comisarul european pentru extindere, Štefan Füle urmează să se întâlnească astăzi cu fostul președinte ucrainean, Victor Iușcenko.