Lovituri la teatrul loviturii de stat.
După ce s-au evitat două săptămâni, când s-au întâlnit au coabitat doar jumătate de oră. Apoi premierul şi-a luat picioarele la spinare, lăsându-l pe preşedinte să mediteze la tema reabilitării României în lume, mai ales că numai el ştie să-i dezlege nodul gordian cu care a spânzurat-o. Nu de alta dar tot el a legat nodul ăsta din firele roşii ale telefoanelor incinse pe când se plângea, ca un pensionar rătăcit prin vecini, de relele tratamente de-acasă. El a fost cel care şi-a trimis clonele să-l jelească pe la înaltele porţi europene, că era în vigoare, avea o constituţie robustă, dar s-a dus la loc cu răcoare, în garajul de unde şi-a purtat gherila. A dat interviuri fără şir, şi-a purtat ca martirul în campanie pentru referendum tricoul albastru până s-a uzat şi a devenit portocaliu, a pus la cale întâlniri de taină la ore de maximă audienţă, să-i audă Europa în direct hohotele de plâns şi de râs, pe măsură ce lovitura de stat se desfăşura conform tuturor previziunilor sale. Şi pentru că se pricepe la asta, a reuşit, cu ajutorul neprecupeţit al mediocrităţii şi pompierismului adversarilor săi politici, să ofilească frunza doamnei Udrea de pe imaginea României.
Chiar în momentele în care Victor Ponta pleca din şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării spunând peste umăr „pe mine să nu vă bazaţi” în discuţia despre reabilitarea României, Curtea Constituţională decidea că revocarea lui Vasile Blaga, liderul Partidului Democrat, de la şefia Senatului a fost constituţională. Era a doua lovitură pe care o primea teatrul loviturii de stat într-o săptămână, după ce Autoritatea electorală constatase, analizând toate voturile de la referendum, că au fost circa 60 de mii de voturi multiple. Adică nu două milioane jumătate de voturi fraudate cum transmiseseră peste tot activiştii de partid ai lui Traian Băsescu, care ar fi vrut să se creadă că nu s-a prezentat nimeni la vot şi că politicienii coaliţiei majoritare au adus voturi de-acasă. Mitul loviturii de stat s-a scorojit, odată cu straturile de tencuială de pe faţada României.
E adevărat, şi construcţia Uniunii social liberale s-a prăbuşit în câteva săptămâni. Socotelile din târg nu prea s-au potrivit entuziasmului iniţial care le-a făcut stomacul extensibil şi gata să înghită toate perlele risipite găsite prin gunoaiele politicii. Cele zece porunci şi jumătate din agenda pusă în braţele lui Victor Ponta de şeful Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, însemnau deopotrivă zece paşi înapoi din cursa către preluarea puterii în stat. De asemenea, Curtea Constituţională a dat ceasul îndărăt la Televiziunea naţională al cărei consiliul de administraţie fusese exorcizat de prezenţa membrilor Partidului Democrat Liberal şi se părea că marii inchizitori se pregătesc, după decizia de a supune judecăţii hotărârile Parlamentului, să înceapă să cenzureze legile votate de cele două camere, cam cum face Consiliul gardienilor sub înţeleapta veghe a măreţului ayatolah în Iran. Însă hotărârea referitoare la revocarea lui Vasile Blaga a bulversat cerul acestui orizont de aşteptare. Se pare că urechea fină a Robertei Anastase, perechea instituţională a Vasile Blaga revocată şi ea de la conducerea Camerei Deputaţilor, a auzit ceva, de vreme ce nu a contestat propria demitere din funcţie.
Dar şi scornelile Partidului Democrat Liberal nu au durat decât o vară. Nu prea le-au mai rămas multe de care să se bucure (căci căderea în sondaje şi pierderea majorităţii parlamentare nu se pun la socoteală) şi singurul care contabilizează din greu firimiturile electorale care cad de pe masa puterii este Dan Diaconescu. El se învârte ca balena prin bazinul electoral al USL, aspirând fitoplanctonul şi scoţând aburi groşi de fum. Privatizarea de la Oltchim a fost ocazia perfectă.
Prezentat ca un fel de diamant suprem al coroanei proprietăţii statului, combinatul Oltchimul Râmnicu Vâlcea a fost ţinut în caseta cu valori supreme ale economiei româneşti, reuşind să acumuleze acolo, departe de vederea şi judecata publică, sute de milioane de euro datorii. S-a spus că mare parte din aceşti bani au fost risipiţi pentru a întreţine o industrie decandentă şi speranţele câtorva zeci de mii de oameni. Se pare, însă, că banii au finanţat succesele financiare şi politice ale politicienilor care au orchestrat falimentul. Privatizarea s-a făcut la solicitarea experţilor FMI care simţeau că pe-acolo scapă o parte din oxigenul bugetului, însă, pregătită pe picior, cu schimbarea în ultima clipă a regulamentului şi a caietului de licitaţie, vânzarea combinatului ameninţă să devină un eşec. Dan Diaconescu, prietenul poporului, a spus că nu vrea să lase combinatul în mâinile ciocoilor care l-ar putea vinde la fiare vechi, un punct de vedere care seamănă curios de mult cu cel vocaliştilor sindicali de la Oltchim. A participat la licitaţie pe care a cîştigat-o senzaţional şi în direct, promiţând că scoate din buzunar 45 de milioane de euro pentru că oamenii trebuie să trăiască cu siguranţa locului de muncă. Trebuie spus, însă, că dacă lăcomia politicienilor şi a interlopilor puterii a făcut o gaură de multe sute de milioane de euro, nici datorii produse de căderea pieţelor de profil şi propria istorie a Combinatului care mai are puţin şi împlineşte onorabila vârstă de cincizeci de ani nu au fost prea mici. S-au făcut şi investiţii în modernizare, dar rezultatele au fost mai degrabă modeste.
E greu de crezut că Dan Diaconescu va scoate banii să acopere nota de plată. Avocaţii lui pun condiţii imposibil de acceptat, care ar putea transforma vânzarea combinatului în afacerea anului pentru patronul televiziunii OTV. Căci Dan Diaconescu iese câştigat în orice situaţie: dacă renunţă la cumpărătură pretextând că statul îi pune în cârcă datorii făcute din neglijenţă sau corupţie, rămâne cu imensa publicitate gratuită făcută până acum, iar dacă vânzarea va fi validată, el va pretinde să fie ajutat să recupereze datoriile şi să le plătească eşalonat, putând poza în postura de victimă a incomptenţei statului. S-ar putea, spun alţii, simulacrul de licitaţie să fi fost doar un mod de a tergiversa până după alegeri această privatizare, aşa cum pare să fi fost şi declararea insolvenţei la Hidroelectrica. Între timp Dan Diaconescu, care ştie cum funcţionează manipularea prin presă, a devenit o vedetă senzaţională de televiziune, infuzând în direct la nivel naţional spiritul şi etica propriului său post TV. Planurile sale de zbor sunt studiate cu specialişti, de asemenea, costumele, conturile şi maşinile sale stârnesc comentarii filosofice. Jurnaliştii nu se mai întreabă acum de unde va scoate banii pentru cea mai aşteptată privatizare din această toamnă, ci de ce nu-şi repară dantura sau cine este misterioasa blondă care-l însoţeşte. Câinii de pază ai democraţiei par să studieze pumnii viitorului stăpân. Explicaţia acestor frivolităţi nu este numai prostia, ci şi lehamitea subversivă care contaminează, strat cu strat, piramida socială. Pe valul ridicat de prăbuşirea taluzului de gunoaie politice, Dan Diaconescu a devenit ce era Corneliu Vadim Tudor pe vremuri când, în pragul alegerilor, oamenii erau sfătuiţi de formatorii de opinie să voteze cu răul mai mic, adică cu bătrânul bolşevic Ion Iliescu.
Marile idei şi speranţe s-au veştejit şi, pentru a nu mai fi dezamăgiţi, oamenii se dopează cu diverse amăgiri mai puternice. Un medic de 62 de ani a decis că e momentul să pună în practică sfatul dat nu demult pe un ton ironic de preşedintele Băsescu: să plece să-şi caute norocul în altă parte. A depus actele şi are valizele pregătite de plecare în Franţa. Şampania de la alegerile trecute a expirat.