Cine poate să-i aducă pe moldoveni acasă?




În încercarea de a răspunde la această întrebare, jurnaliștii încearcă de multe ori să afle de la cetățenii plecați peste hotare, ce trebuie să facă guvernarea pentru a readuce acel aproximativ un milion de moldoveni înapoi acasă. Cred că întrebarea ar trebui, de fapt, să sune în felul următor: ce fel de guvernare poate să-i aducă pe moldoveni acasă?

Pînă nu demult o temă actuală de discuție au fost remanierile din guvern, în urma cărora ne-am ales cu un nou ministru al educației și un nou ministru de interne. Primul gînd ce mi-a venit atunci în minte a fost că nu poate o persoană de la Banca Mondială să opereze anumite reforme într-un domeniu, care este persoanei date absolut nou.

Între 11 – 13 octombrie 2012 va avea loc Congresul V al diasporei moldoveneşti și presupun că va fi ridicată din nou demult-vehiculata idee de a institui un minister al diasporei. Trebuie să recunosc că am fost împotriva ideii din momentul cînd am auzit-o prima dată, întrucît mi-am amintit de mai-vechiul sovietism: „dacă vrei să compromiți o cauză, atunci creează o comisie.”

Acum, însă, realizez că un eventual ministru al diasporei nu ar putea fi decît o persoană, care face parte din diasporă și care ar putea dilua un pic cumătrizmul din guvern chiar dacă există riscul de a fi asimilat. Acest lucru m-a făcut să gîndesc că poate ar fi cazul să nu insistăm exclusiv pe formarea unui minister al diasporei, ci să pledăm ca guvernarea să fie formată din mai multe persoane cu experiență relevantă obținută peste hotare, care n-ar risca să fie asimilate de sistem. Pentru că problema noastră majoră în ziua de astăzi este sistemul cumătristo-corupt.

Plafonul guvernărilor de astăzi și de mîine, fie ele formate din partide pretins democrate sau comunisto-socialiste, este că toate vor putea doar crea „anumite premise şi baza pentru schimbarea” sistemului - fie el economic, social sau instituțional, dar care nicidecum nu vor reuși să facă schimbări reale de sistem. Aceste schimbări pot fi realizate doar cu ajutorul noilor abordări și experiențe ale moldovenilor de peste hotare, care într-un final ar putea rezulta în aducerea mai multor moldoveni acasă, ce se vor convinge că se poate de trăit și în Moldova.

În Republica Moldova probabil nu o să vină investiţii serioase atît timp cît nu vor reveni proprii cetățeni acasă. De aceea, încurajez guvernarea să numească cît mai mulți miniștri cu experiență profesională și de viață de peste hotarele Moldovei, să admită un fel de program PARE 1+1 și la guvernare. Acest lucru poate fi realizat la următoarele alegeri parlamentare prin includerea pe listele electorale a mai multor moldoveni cu experiență bogată de peste hotare.