Teatrele îşi încep stagiunea cu cîte o premieră, ca să ademenească publicul.
În fiecare an, la sfîrşit de septembrie şi început de octombrie la Chişinău se dă startul unui nou sezon teatral. Printre spectacolele care s-au jucat deja este o comedie muzicală după un roman, dar regizorii nu au renunţat nici la dramaturgii clasici, nici la autori contemporani moldoveni, după cum veţi auzi din relatarea Luciei Diaconu.
Spectacolul „12 scaune” după cunoscutul roman satiric al tandemului scriitoricesc din Rusia sovietică, Ilf şi Petrov, care are şi cîteva variante ecranizate, a fost una din primele reprezentaţii jucate în această stagiune.
Regizorul spectacolului de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Petru Hadîrcă apelează la muzică şi dans reuşind să scoată în scenă toată trupa de teatru – 30 de actori. Spectacolul îl proiectează pe spectator în realitatea sovietică a anilor 1920-1930. Un fost aristocrat, Ippolit Matveevici Vorobianinov, află de la soacră-sa înainte moară că aceasta a ascuns o comoară pe vremuri într-unul din cele 12 scaune pe care le avea în casă. Pornit în căutarea comorii, Ippolit Matveevici dă peste Ostap Bender, legendarul escroc, cunoscut publicului mai ales datorită filmului sovietic care a transformat în folclor replicile sale. Regizorul însă a dat fabulei o culoare locală:
Petru Hadîrcă
„Mi-am asumat riscul, ţinînd cont de ceea ce-aţi vorbit că sînt două filme celebre cu replici clasice, că am zis de ce să nu te iei la trîntă cu asemenea producţii şi prin asta l-am provocat şi pe Vali Boghean, compozitorul spectacolului, şi pe coregrafa Victoria Bucun şi costumiera Stela Furdui. Am zis hai să încercăm să venim cu eu-l nostru. Era o necesitate absolută de-a veni cu acel ritm balcanic şi acea mişcare coregrafică tot în genul balcanic pentru spectacol.”Noutăţile teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale (care îşi începe stagiunea pe 12 octombrie) sînt două spectacole după Cehov, „Nunta” şi „Pescăruşul” (primul se va juca în luna noiembrie, al doilea în primăvară), spectacolul „Carmen” după Prosper Mérimée, şi „Angajare de clovn” de Matei Vişniec.
Regizorul acestor spectacole, Sandu Grecu, este de părere că teatrul clasic oferă mai multe posibilităţi pentru creşterea măiestriei actorilor, dar are şi o altă explicaţie de ce a ales două piese de ale lui Cehov:
Sandu Grecu
„Teatrul Satiricus bineînţeles niciodată nu a montat ceva abstract. Permanent am ieşit cu o platformă personală sau colectivă şi am vrut să spunem ceva spectatorului. Şi astăzi, ceea ce se întîmplă de exemplu în „Pescăruşul”, problema personalităţii, problema intelectualului, neluarea în seamă a creatorului în Republica Moldova este de fapt ceea ce simte întreaga intelectualitate. S-a schimbat puterea, dar oricum artistul a rămas un cetăţean de mîna a doua. Precum şi „Nunta” care este o satiră la exagerările care se produc în Moldova la paragraful nunta, care s-a devalorizat puternic.”Nici dramaturgii moldoveni nu lipsesc din preferinţele regizorilor. O piesă de-a dramaturgului Val Butnaru „Iosif şi amanta sa” - care porneşte de la relatări biblice, jucată vineri seară la teatrul Eugene Ionesco, în regia lui Petru Vutcărău. Chiar dacă a mai montat piesa acum 18 ani, regizorul spune că de această dată l-a interesat mai mult conţinutul decît forma.
În ultimii ani, părerea că anume repertoriul aduce spectatorii la teatru este îmbrăţişată de tot mai mulţi regizori care montează pentru teatrele din Moldova.