Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
Ca în fiecare luni, la Primăria generală are loc şedinţa operativă, în timp ce ministrul mediului, Gheorghe Şalaru, va avea o întrevedere cu membrii Asociaţiei pentru Irigare din raionul Orhei.
Mult mai interesant, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove lansează volumul de documente „Pentru restabilirea unităţii: Poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse în problema „Mitropoliei Basarabiei”.
Pe agenda internatională:
În Cipru are loc o reuniunea la nivel înalt la care va fi analizată preşedinţia cipriotă a Uniunii Europene.
În Statele Unite este marcată ziua naţională a lui Cilum sau Columbus Day, pentru că tradiţia spune că primul european care a descoperit continentul american ar fi ajuns acolo în a doua săptămână a lunii actombrie.
În Slovenia au loc alegeri generale.
Iar la Atena, sindicatele se pregătesc de un nou marş de protest, în faţa Ministerului de finanţe, împotriva politicii de austeritate impusă de guvern.
Şi, se împlinesc 20 de ani de la moartea cancelarului german Willy Brandt, social democrat, cunoscut pentru politica sa de deschidere spre est, în special spre Germania de Est şi pentru un gest istoric: la Varşovia, în 1970, a căzut în genunchi la monumentul ridicat în memoria ghettoului evreiesc din oraş, distrus de nazişti. Brandt este laureat al Premiului Nobel pentru Pace.