De ce nu vor participa curînd la votul din țara lor moldovenii de la distanță

Iurie Ciocan: „Încrederea este unul din punctele sensibile ale acestei chestiuni.”


Autorităţile de la Chişinău au încercat, în repetate rânduri până acum, să lanseze un program eficient de comunicare cu originarii din republica Moldova din afara graniţelor, aşa numita diasporă, însă fără prea mare succes, în opinia observatorilor. În prezent, tot mai mult capătă contur discuţiile despre instituţionalizarea acestei relaţii, prin crearea fie a unui minister, fie a unei agenţii. Se aud însă voci care spun că mult mai mult folos ar aduce măsuri de alt gen, cum ar fi consolidarea consulatelor, astfel ca acestea să fie de real folos cetăţenilor, integrarea fenomenului emigraţional în ecuaţia tuturor deciziilor şi, în mod obligatoriu, introducerea votului la distanţă prin care diaspora ar putea la modul real participa la procesele politice din ţara de origine. Liliana Barbăroşie l-a întrebat pe preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, ce şanse există ca la viitorul scrutin, moldovenii din străinătate să poată vota la distanţă, fie prin poştă, fie prin internet:

Iurie Ciocan: Nu, nu avem o asemenea siguranţă.

Europa Liberă: De ce?

Iurie Ciocan:
Pentru că nu sunt circumstanţele întrunite necesare, inclusiv credibilitatea unui asemenea proces din partea tuturor alegătorilor şi actorilor politici implicaţi în alegeri.

Europa Liberă: Se teme lumea că s-ar putea frauda scrutinul prin votul la distanţă?

Iurie Ciocan:
Din câte noi am reuşit să înţelegem, la etapa actuală este prea puţină încredere în tehnologizare, inclusiv din partea politicienilor.

Europa Liberă: Şi în alte ţări cum e cu asta, că mai peste tot este vot la distanţă?

Iurie Ciocan:
Nu toţi. Doar în 17 ţări ale lumii este utilizat votul electronic, aşa că nu este corect să spunem că toţi. Încrederea este unul din punctele sensibile ale acestei chestiuni, dar în rest sunt necesari bani, achiziţii, tehnici, tehnologii, instruiri… Toate aceste lucruri pot fi depăşite în cazul în care apare dorinţa şi încrederea că lucrurile vor evolua corect, conform legii.

Europa Liberă: Sunt surprinsă să aud ceea ce spuneţi, pentru că au existat proiecte, se pregăteau parcă lucrurile, erau nişte bani europeni, dacă nu greşesc, atraşi pentru asta?

Iurie Ciocan:
Proiectele sunt şi banii sunt şi în continuare. Dvs. m-aţi întrebat dacă la următoarele alegeri va fi sau nu va fi. Din perspectiva zilei de astăzi eu văd că nu va fi votul electronic la viitoarele alegeri.

Europa Liberă: Nu vor politicenii să avansăm pe direcţia aceasta?

Iurie Ciocan:
Eu nu am zis că nu vor. Eu am zis că astăzi nu avem partea financiară acoperită, partea financiară nu se acoperă din motive, ar fi, nu ştiu, de austeritate financiară, din lipsa de încredere în acest lucru, mai mult decât atât, s-a lansat un proiect de alternativă de votare prin poştă, care vine în discordanţă cu ceea ce ar fi votul electronic. Voinţa politicienilor trebuie să fie îmbrăcată într-o lege şi când această lege. Şi când această lege este implementată, noi, în calitate de tehnicieni, vom putea implementa.

Europa Liberă: Despre ce proiect de votare prin poştă vorbiţi?

Iurie Ciocan:
Este un proiect în Parlament înregistrat al deputatului liberal, Ana Guţu, care prevede votarea prin poştă, cu plicul.

Europa Liberă: Şi nu e tot vot la distanţă, prin corespondenţă?

Iurie Ciocan:
Păi, tot la distanţă e, dar acest proiect nu racordează cu informatizarea, deci este un proiect care în unele state are o istorie de peste 100 de ani. Eu nu zic că el este rău, dar el necesită o detaliere enormă la nivel de proceduri.

Europa Liberă: Dar nu se poate merge în paralel, şi prin poştă, şi electronic?

Iurie Ciocan: Orice se poate. De exemplu, în Estonia se votează şi prin poştă, şi electronic. Dar pentru asta este necesară voinţa politică. Este proiectul de lege în Parlament. Odată ce parlamentul îl adoptă, devine lege, noi ca furnicuţele ne apucăm de lucru.

Europa Liberă: de cât timp este acest proiect în parlament?

Iurie Ciocan:
Proiectul cred că are vreo 4-5 luni, nu mai mult de jumătate de an la sigur…

Europa Liberă: Şi nu s-a purces la examinare sau a trecut prin comisii?

Iurie Ciocan:
Eu cred că el nu a trecut prin comisii…

Europa Liberă: Financiar, ar fi foarte scumpă toată treaba asta şi cât e acoperită din proiectele anterioare?

Iurie Ciocan:
Proiectele pe care le avem în derulare ţin de educaţie civică, de trening, ele ţin de înregistrarea alegătorilor, inclusiv peste hotare. Nici unul nu s-a axat exclusiv pe votul la distanţă. Votul la distanţă a fost unul dintre compartimente şi nu cel mai important…

Europa Liberă: Dar registrul electronic îl avem deja?

Iurie Ciocan:
Astăzi la nivel central el este pregătit. Acum el trebuie diseminat în ţară, ceea ce înseamnă că în fiecare birou electoral trebuie să avem două computere. Noi am cerut în acest an pentru 2013 de la guvern 51 de milioane pentru implementarea acestor proiecte. La etapa actuală guvernul este destul de pesimist în legătură cu alocarea acestor bani. Să vedem până la aprobarea bugetului ce va fi. Pentru a deveni un registru în toată plenitudinea sa, trebuie să avem 4 mii de computere, câte două în fiecare birou electoral, conectate la acel registru, ca el să poată funcţiona.

Europa Liberă: Şi pentru votul electronic s-a făcut vreo estimare cât asta ar însemna în bani?

Iurie Ciocan:
Nu este banul cea mai mare problemă în legătură cu votul electronic. Sunt probleme de ordin tehnic, care ţin de identificarea cetăţeanului la distanţă, autentificarea votării lui, siguranţa politicianului că domnul Petrică care s-a identificat din Canada, ori din România, ori din Ucraina, este anume domnul Petrică şi nu altcineva.

Europa Liberă: Dar dv. personal împărtăşiţi aceste îngrijorări?

Iurie Ciocan:
Eu cred că totul poate fi rezolvat. Dar atâta timp cât la noi cheile electronice se dau prea lent, deci semnăturile digitale, şi multe alte lucruri se fac prea lent, asta întârzie.