Ala Plenghei: „Noi nu dispunem de manuale în Braille fiindcă ele la noi nu se tipăresc.”
„Alfabetul Braille este format din şase puncte. Iată, le vedeţi? Din aceste şase puncte un pătrăţel formează o literă. Litera „A” este formată din primul punct. Litera „B” din punctul unu şi doi. Litera „M” din punctul unu, trei, patru.”
Europa Liberă: Diana, dar tu din ce manuale înveţi?
„Din manuale obişnuite.”
Europa Liberă: Nu aveţi manuale Braille?
„Nu. Şi mi-i greu să recuperez după colegi.”
Diana citind pe o tabletă Braille
Exemplul Dianei, elevă în clasa a 12 la Liceul tehnologic pentru copii cu vederea slabă din capitală, demonstrează că fără o instruire calitativă, persoanele cu deficienţe vizuale se confruntă cu mari obstacole în viaţă. Vederea Dianei a fost afectată pe când avea doar şase ani, urmare a unui accident. A ales, totuşi, să meargă în clasa întâi într-o şcoală obişnuită, condiţiile de aici însă i-au înrăutăţit vederea şi în scurt timp a trebuit să abandoneze studiile:„Au fost profesorii acasă, dar ştiţi cum, acasă-i acasă.”
Europa Liberă: Adică?
„Nu veneau tot timpul şi acum îmi este foarte greu.”
„Corect, ei au nevoie de manuale în Braille, fizica, chimia, matematica, limba română, engleza. Noi nu dispunem de manuale, nici Bălţi-ul nu dispune de manualele acestea, fiindcă ele la noi nu se tipăresc. Noi, manualele pe care le avem, le-am primit donaţie din România, dar ele la noi nu sunt tipărite.”
Cum e să fii un nevăzător nevoit să „înveţi” din cărţi obişnuite? Imposibil fără ajutorul cuiva, îşi aminteşte Livia, o tânără de 21 de ani:
„Eu veneam acasă şi mama îmi citea tema din manual. Eu o înregistram pe casetă şi după aia o ascultam de mai multe ori până o memorizam. Conspecte la unele ore făceam, la altele nu prea făceam. La şcoală, în clasă, dacă trebuia să facem ceva după manual mă ajuta colegul de
Livia este convinsă că obstacolele cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale s-ar diminua dacă autorităţile ar avea grijă să le instruiască pe potrivă din fragedă copilărie. De exemplu, şi-ar găsi mai uşor un loc de muncă.
Datele Societăţii Orbilor din Moldova arată că din 9.000 de persoane doar 300 au o slujbă. În comparaţie cu cei aproape 8.700 de nevăzători care supravieţuiesc doar din pensia de invaliditate, Livia are un venit lunar stabil. Cu toate acestea, tânăra trăieşte zilnic sentimentul nesiguranţei. Şi-a găsit un loc de muncă prin intermediul unui proiect care se va încheia în curând. Ce va face mai departe, nu ştie...
„Peste un an, proiectul ia sfârşit şi urmează să îmi caut un alt loc de muncă şi atunci cred că mă voi confrunta cu cele mai mari greutăţi,
Monitoare speciale pentru tinerii handicapați
pentru că în mediul protejat încă este cît de cît posibil să te angajezi, în schimb în afara acestui mediu protejat, în afara întreprinderilor şi organizaţiilor specializate, este situaţia foarte neîmbucurătoare pentru că este discriminare totoală. Angajatorii nici nu vor să se intereseze despre potenţialul şi capacităţile persoanei, pur şi simplu dacă văd că este o persoană cu dizabilităţi, refuză, spun că „o să vă contactăm”, iar cu acest lucru totul se termină.”Actualmente, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă dispune de aproape 9.000 de oferte pentru şomeri. Niciuna dintre acestea însă nu este destinată nevăzătorilor. Singura şansă a persoanelor cu vederea slabă să-şi găsească un loc de muncă este colaborarea cu Centrul de Susţinere a Businessului pentru Nevăzători sau Societatea Orbilor din Moldova. Mesajul pe care îl transmit aceste persoane este că vor şi ele să ducă o viaţă normală.