William Moser: Indiferent de rezultatele alegerilor, Statele Unite vor continua să sprijine R.Moldova

Ambassadorul William Moser, ULIM.

Ambasadorul american la ULIM.
Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, William H. Moser, a ţinut astăzi o prelegere la Universitatea Liberă Internaţională despre alegerile prezidenţiale americane, care vor avea loc la 6 noiembrie. Studenţii de la ULIM au fost interesaţi mai mult de politica externă a Statelor Unite, iar în discursul său diplomatul american a menţionat că indiferent cine va câştiga scrutinul actualul preşedinte Barack Obama sau contracandidatul său republican, Mitt Romney, Statele Unite vor continua să sprijine Republica Moldova. Detalii are Diana Răileanu:

„Suntem încântaţi de progresele înregistrate de Republica Moldova şi în continuare o să vă sprijinim să construiţi o societate prosperă”, a spus în faţa studenţilor Universităţii Libere Internaţionale, ambasadorul William H. Moser. Oficialul american le-a vorbit tinerilor despre mizele scrutinului din 6 noiembrie, dar şi eforturile depuse de candidaţi pentru a obţine voturile alegătorilor.

Bunăoară, explică William Moser, dacă ar fi fost zilele acestea acasă, în statul Carolina de Nord, zilnic i-ar fi bătut la uşă voluntari ai Partidului Democrat sau cel Republican pentru a-i explica de ce trebuie să-şi dea votul pentru Barack Obama sau Mitt Romney.

După ce a ascultat prelegerea ambasadorului Moser, studenta în anul I, Tatiana Rotari, a rămas cu impresia că partidele din Republica Moldova ar fi restanţiere la capitolul „dialog cu alegătorii”:

„Politicienii moldoveni sunt închişi. Ar putea să înveţe de la colegii săi americani să fie mai deschişi şi apropiaţi de oameni. E o vorbă: „modestia înfrumuseţează omul”. E limpede însă că din cauza unui astfel de comportament au de pierdut în alegeri. Să fi discutat mai mult cu poporul la sigur oamenii ar fi predispuşi să-i voteze fără să stea mult pe gânduri.”

Artur Lupu

În timpul prelegerii, studenţii au putut să-i adreseze întrebări ambasadorului Moser. Artur Lupu, de exemplu, a fost interesat să afle dacă pentru Republica Moldova ar fi mai favorabilă o administraţie democrată sau una republicană?

Răspunzând, ambasadorul american a menţionat că indiferent dacă viitorul preşedinte SUA va fi Barack Obama sau Mitt Romney, Republica Moldova va avea parte de acelaşi sprijin ca până acum.

Un astfel de răspuns l-a mulţumit pe Artur Lupu şi iată de ce: „America oricum îşi va manifesta interesul asupra Moldovei şi eu cred că asta e cel mai bine pentru noi. Oricum, peste două săptămâni totul va fi clar.”

În discursul ţinut în faţa studenţilor de la ULIM, ambasadorul Moser a amintit că astăzi se împlinesc 20 de ani de la semnarea aşa-numitului Act de Susţinere a Libertăţii între Republica Moldova şi Statele Unite. Prin această lege, guvernul de la Chişinău a primit din partea SUA asistenţă în valoare de 550 milioane dolari.