Sudanul acuză Israelul de bombardarea unei uzine de armament din capitala Khartoum

Guvernul Sudanului a pus astăzi pe seama Israelului bombardarea în cursul nopții a unei uzine de armament din capitala Khartoum. Ministrul sudanez al informațiilor, Ahmed Belal Osman, a spus că uzina Yarmouk a fost lovită de patru avioane militare care păreau să vină dinspre răsărit. Exploziile au fost urmate de un incendiu puternic. Sudanul a mai acuzat în trecut Israelul de asemenea atacuri, ultima oară în luna mai, după o explozie produsă în orașul estic Port Said. Potrivit AFP ministerul de externe al Israelului a refuzat să comenteze acuzația de astăzi a sudanezilor, cum nu le-a comentat nici pe cele referitoare la presupuse atacuri din ultimii trei ani. Israelul a acuzat mereu Sudanul că ar găzdui baze de pregătire ale milițiilor islamiste Hamas.