„Pentru artă la noi nimeni nu are urechi, nu are ochi...”

La 16 octombrie presa internațională a anunțat că o moldoveancă stabilită în Elveția și o violonistă din Coreea de Sud au cîștigat ambele, în mod neobișnuit, premiul întîi la ediția din acest an a Concursului internațional de vioară Joseph Joachim, ce se desfășoară Hanovra în Germania.

Alexandra Conunova-Dumortier locuiește în Geneva, face masteratul la Școala Superioară de Muzică de la Hanovra, la profesorul Krzysztof Wegrzyn, și, a cîștigar recent, la 27 august și un post de a treia vioară solo în principala orchestră simfonică din Elveţia francofonă, L'Orchestre de la Suisse Romande. Lucia Diaconu a stat de vorbă cu tînăva violonistă, născută la Chișinău în 1988, și a întrebat-o cu ce a convins juriul să-i acorde marele premiu – 50.000 de euro și, cu împrumut, o vioară prețioasă, din 1756, opera lui Giovanni Battista Guadagnini, care se va afla la premiantă pînă la următoarea ediţie a concursului din 2015.

Alexandra Conunova-Dumortier: „Toţi remarcă la mine, de obicei, că Alexandra a cîntat superb sonata de Franck sau a cîntat superb Concertul de Sibelius, sau o piesă mai romantică. De data asta a fost mult mai impresionant pentru mine fiindcă toţi au zis „vai, dar cît de frumos a fost Bach-ul Alexandrei” şi sonata de Beethoven, chiar juriul.

O profesoară din juriu, Mihaela Martin, care este una din cele mai bine

Mihaela Martin, în concert la Kronberg (Germania)

cunoscute profesoare din lume pentru vioară, mi-a zis că în toată experienţa ei niciodată n-a auzit aşa o sonată de Beethoven cum am făcut eu. Şi eu cred că un compliment de genul acesta valorează mult mai mult decît un compliment ca şi cum ai o tehnică bună sau ai cîntat foarte emoţionant.

După concursul acesta, eu deja am primit mai multe propuneri de la diferite festivaluri şi mai multe concerte. Va fi şi înregistrarea CD-ului. Scopul meu, în primul rînd, este să fac muzică şi pur şi simplu să primesc plăcere din ceea ce fac şi al doilea scop este să conving publicul fiindcă publicul este o parte foarte importantă din viaţa unui solist.”

Europa Liberă: Cu acest concurs ai cîştigat şi dreptul de a cînta pe o vioară Guadagnini. Pentru cei care nu cunosc, există vreo deosebire la ce instrument cînţi dacă eşti un meseriaş?

Alexandra Conunova-Dumortier: „Este foarte mare diferenţa. De ce sînt, de exemplu, viori de Stradivarius numai 100 în toată lumea?

Alexandra Conunova-Dumortier

Un instrument de lucru cum ar fi Stradivarius sau Guadagnini ne dă posibilitatea să ne exprimăm mai bine decît cu un instrument care este mai puţin valoros, costă mai puţin, este mai modern şi aşa mai departe.

Cum să vă zic? Dacă purtaţi bijuterii de 5 euro sau dacă purtaţi una de 5000 de euro un profesionist şi chiar neprofesionist va vedea foarte bine diferenţa. Şi tot aceea pot să vă zic despre o vioară. Deci [între] ceea ce costă 500 de euro şi vioara, de exemplu, pe care am cîştigat-o eu acuma, care costă 500.000, este o mare diferenţă: sunetul, textura…”

Europa Liberă: Deci, într-un fel, vioara la care cîntă arată şi nivelul la care se află artistul...

Alexandra Conunova-Dumortier: „Da, arată, dar ca atare interpretul face vioara să sune. Fiindcă vioara nu sună doar fiindcă se numeşte ea Stradivarius. Trebuie să ştii s-o faci să sune, trebuie să găseşti limbă comună, trebuie să te împrieteneşti cu ea, simplu vorbind.”

Europa Liberă: Unde te vezi tu în vîrful carierei tale? În ce orchestre ai vrea să cînţi sau cu ce dirijori?

Alexandra Conunova-Dumortier: „Eu cred că la 23 de ani pe care-i am eu, a avea deja postul de concertmaestru la OSR, Orchestra Suisse Romande, şi a avea premiul I la Joseph Joachim International Violin Competition, a avea un copil, a avea un soţ, o familie – ce pot să-mi doresc mai mult?

Acuma dacă vin nişte propuneri de la cele mai mari orchestre ale lumii, sigur că va fi excelent să cîntăm împreună, să facem muzică. Dar ţelul [meu] este doar de cîntat cu oameni excepţionali, cu muzicieni deosebiţi, în sălile mari, pentru public care cunoaşte şi are plăcerea să vină şi să asculte şi să primim plăcere ambele părţi.”

Europa Liberă: Aceste săli mari de care vorbeai tu sînt în străinătate. Am înţeles că te-ai şi stabilit deja peste hotare. Te gîndeşti să te întorci vreodată în Moldova, să cînţi aici?

Alexandra Conunova-Dumortier: „Moldova, da. Eu de foarte multe ori îmi zic că mi-i foarte-foarte dor de casă. Şi în acelaşi moment cu tristeţe îmi zic că este un fapt că cu profesia de muzician în Moldova nu poţi să te întreţii nici pe tine şi nici familia. Şi asta este o realitate tristă care sper să se schimbe.

Eu din partea mea îmi doresc foarte mult ca peste un an-doi cînd voi şti mai clar cum va arăta viitorul meu – voi face eu mai mult carieră de solist sau voi lucra mai bine ca concertmaistru la Geneva sau voi combina cele două lucruri, aş vrea foarte mult să iniţiez un festival în Moldova, cu toţi prietenii mei care concertează în toată lumea, să venim să facem muzică de cameră.

Ei să descopere Moldova, Moldova să poată să se mîndrească din nou,
cum a fost cîndva în Uniunea Sovietică, cînd a fost străbunelul meu director la Filarmonică şi cînd a venit şi Richter, şi Oistrakh, şi Rojdestvenski. Să putem să zicem şi peste 20-30 de ani că au venit să cînte [la Chişinău] şi Sokolov, şi Gary Hoffman şi toţi cei care sînt cunoscuţi acum în Europa. Acesta este scopul meu – de a renaşte interesul pentru muzica clasică în Moldova.

Lucrurile în esenţa lor întotdeauna au două părţi: una bună şi una rea. Una bună este că cei talentaţi de la noi pleacă şi ţările ca Germania, ca Austria, ca Elveţia ne dau posibilitatea de a studia şi a avea o viaţă decentă şi a face ceea ce ne place nouă.

Pe de altă parte îmi pare foarte rău pentru Moldova pentru că ea pierde:
nu rămîne nimeni, cei talentaţi pleacă. Cei care vor să facă frumuseţi pe dînşii nu-i interesează politica, ei vor să facă artă. Dar pentru artă la noi nimeni nu are urechi, nu are ochi. Parcă sînt surzi şi nu văd nimic. Pentru ţară asta este un minus.

Şi sper foarte mult ca în viitor pentru că totuşi vreau să cred în progres şi cred că peste cîţiva ani situaţia va fi mult mai stabilă şi mă voi putea întoarce şi eu pe o anumită perioadă şi oamenii n-o să trebuiască să plece.”