Istoric non-conformist, avansînd ipoteze teze nu o dată deloc ortodoxe, Neagu Djuvara este şi acum de o reconfortantă prospeţime a spiritului.
Există puţini intelectuali români care să aibă 96 de ani, să fie în continuare strălucitori în conversaţie şi ale căror cărţi să fie considerate „favoritele” tinerilor. Unul dintre aceştia este istoricul Neagu Djuvara. Vom mai adăuga că, ieri, agentiile de presă din România citau o declaratie a istoricului liberal care se dezicea complet de actuala linie politică a liberalilor români „un partid liberal care fuzionează cu rămăşiţele lui Voiculescu, pe urmă îl primeşte şi pe Becali, acesta nu mai e partid liberal. Este o harababură. […] Strategia adusă de actualul PNL nu-mi convine deloc, mă fac că nu îi cunosc”… O pagină de jurnal, cu Alexandru Călinescu despre istoricul Neagu Djuvara, a cărui familie este liberală de 170 de ani…
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Neagu Djuvara de către Universitatea din Bucureşti este un gest, frumos şi oportun, de recunoaştere a valorii unei personalităţi de excepţie. La 96 de ani, Neagu Djuvara are în spate o biografie ieşită din comun, pe care a reconstituit-o într-o pasionantă carte de memorii, intitulată Amintiri din pribegie.
Originar dintr-o veche familie boierească, Djuvara şi-a făcut studiile la Paris. În perioada celui de al doilea război mondial a lucrat în Ministerul de Externe şi, chiar în dimineaţa zilei de 23 august 1944, a fost trimis la Stockolm cu un mesaj menit a marca începutul negocierilor de pace cu Uniunea Sovietică. Rămîne în post la Stockolm iar după 1947 alege exilul, stabilindu-se la Paris.
În 1961, într-o perioadă cînd nu prea avea alte perspective, acceptă propunerea de a deveni consilier diplomatic şi juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger, unde va rămîne – incredibil! – 23 de ani. Reuşeşte să-şi susţină un doctorat strălucit la Sorbona, cu o teză despre filosofia istoriei, sub conducerea celebrului Raymond Aron. După ce se întoarce la Paris, este din nou student – întîrziat! – la binecunoscutul INALCO, Institutul Naţional de limbi şi civilizaţii orientale.
Revine în ţară imediat după căderea regimului comunist, revine într-o ţară pe care – după 44 de ani – aproape că n-o mai recunoaşte, într-atît se schimbaseră locurile dar mai ales oamenii. Este solicitat să predea cursuri, ca profesor asociat, la Universitatea din Bucureşti, ţine conferinţe, publică o serie de cărţi care sînt mari succese de public, de la Între Orient şi Occident pînă la O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. Cînd îşi lansează un nou volum la un tîrg de carte sute de persoane se înghesuie să-l vadă şi să-l asculte pe acest domn distins, cu o ţinută ireproşabilă, îmbrăcat elegant şi care este un causeur fermecător, cu un discurs pe cît de consistent pe atît de coerent şi de nuanţat.
Istoric non-conformist, avansînd ipoteze teze nu o dată deloc ortodoxe, Neagu Djuvara este şi acum de o reconfortantă prospeţime a spiritului. La fel ca o altă personalitate ce împlineşte zilele acestea tot 96 de ani, filosoful Mihai Şora. Şi Neagu Djuvara şi Mihai Şora sînt prezenţe care ne răzbună de mizeriile şi de platitudinile cotidiene.