Bugetul regiunii transnistrene pentru anul viitor prevede un deficit aproape cât veniturile aşteptate. Sovietul Suprem de la Tiraspol a aprobat documentul în primă lecturăţ. Potrivit Info-Prim Neo, care citează pagina electronice a administraţiei transnistrene, pentru anul 2013 sunt preconizate venituri totale de 1,752 mlrd de ruble (echivalentul a 2,037 mlrd lei) şi cheltuieli de 3,349 mlrd (3,894 mlrd lei). Astfel, deficitul bugetar este de 1,596 mlrd de ruble (1,855 mlrd lei).
Şefa finanţelor transnistrene, Elena Ghirjul, a declarat că veniturile în anul viitor ar trebui să crească cu 30%, în timp ce cheltuielile vor creşte doar cu 7,8%.