O expoziție de artă și istorie la Frankfurt pe Main.
Ultima expoziție de interes deschisă la Frankfurt, în Germania, în sălile Muzeul de istorie a evreilor (Jüdisches Museum), îi este dedicată în cea mai mare parte unui artist, pictor bucovinean, Arnold Daghani, născut la
Ceea ce îi unește pe cei doi pictori, Charlotte Salomon dispărută foarte tînără, Arnold Daghani, supraviețuitor al Holocaustului, cu o carieră mai îndelungată pînă la dispariția sa în 1985, este o imperioasă nevoie de a depune mărturie, de a documenta, prin culoare și cuvînt asociat picturii, istoria și suferința unei epoci.
Charlotte Salomon înflorea o scurtă vreme în lumea culturală berlineză stimulantă a începutului anilor 1930, fiind silită apoi să-și abandoneze studiile de artă, în care se distinsese cu brio, din cauza persecuțiilor rasiale naziste. Refugiată în 1939 în Franța, în casa unei
Charlotte Salomon „Ich habe genug...” (1942-43)
artiste americane, Ottilie Moore, la Villefranche-sur-Mer, arestată în 1940, în momentul invaziei armatei germane în Franța și internată într-un lagăr de concentrare, eliberată apoi pentru scurtă vreme, Charlotte găsea necesar să depună o mărturie a suferințelor epocii, într-un opus intitulat interogativ Viață? sau Teatru? Alcătuit în decurs de doi ani, volumul însuma 1300 de guașe, însoțite de text, rămase moștenire peste timpuri. In 1943 Charlotte era deportată împreună cu soțul ei la Auschwitz și, însărcinată, dispărea imediat după sosire, ucisă de naziști.Arnold Korn, care își traducea numele încă în România interbelică în echivalentul său ebraic, Dagan, a avut un destin agitat și imprevizibil. După scurte studii de artă în lumea moderniștilor, la München și Paris, în 1933 se stabilea la București, unde își cîștiga viața, fiind un pasionat cunoscător al limbii engleze, lucrînd la o editură și ca traducător pentru o firmă comercială. In
„Nanino la fereastră” (aprilie 1942)
1940, după ce casa sa și a soției, Anișoara (Nanino) Rabinovici, îi era în mare parte distrusă de cutremur, decidea să se mute în Cernăuțiul ocupat de sovietici, cu speranța naivă să fie mai protejat decît la București de persecuțiile antisemite.Intrarea României în război și a capitalei Bucovinei din nou sub administrația antonesciană îl conducea însă imediat în ghetto-ul creat la Cernăuți și, la scurtă vreme, în deportare, alături de alte zeci de mii de evrei, în Transnistria epocii. De acolo, cei doi aveau să fie deportați mai departe, peste Bug în lagărul de muncă de la Mihailovka, sub administrație germană, păzit însă de gărzi ucrainiene și lituaniene.
Familia reușea să fugă din lagăr și să se ascundă o vreme în gheto-ul din orășelul Berșad, de unde cei doi aveau să fie repatriați în România, în iarna anului 1943-44, odată cu avansul frontului rusesc și retragerea administrației antonesciene. Dagan aducea în puținele sale bagaje, un jurnal stenografiat mărunt în limba engleză și o serie de acuarele și desene, făcute pe ascuns în lagăr, revelatoare lucrări de artă, în același timp documente istorice.
„Memorie - Imagine - Cuvînt” - o expoziție la Frankfurt pe Main
Refuzul de a conlucra cu autoritățile culturale comuniste îl marginaliza pe artistul ce va continua să picteze în privat, lucrînd altfel aproape anonim la București, pînă în 1958, cînd familia emigra în Israel unde, din eroarea unui funcționar, numele îi era transformat în Daghani.
Pictorul avea să cedeze desenele mărturii memorialului Yad Vashem, dar amintirea celor trăite l-a urmărit întreaga viață, petrecută
Arnold Daghani, autoportret
ulterior într-o aproape continuă peregrinare-migrație, în Elveția, apoi la Vence, în sudul Franței și, în cele din urmă, în Marea Britanie. Pe parcursul anilor de peregrinări, Daghani, al cărui jurnal a fost publicat pentru prima oară la București, în 1947, sub titlul Groapa este în livada cu vișini, avea să redeseneze, obsesiv, cele văzute și trăite în perioada deportării, adunînd în plus o documentație istorică importantă din arhive și presă, grupată în două mari volume/mape de artă, 1942-1943 and Thereafter (Sporadic records till 1977) și What a Nice World (1943-77).Ampla documentație, alături de mărturiile din jurnalul său publicat în limba germană în 1960 (Lasst mich Leben/Lasă-mă să trăiesc), atrăgeau atenția justiției germane care începea o anchetă împotriva foștilor ofițeri naziști ai lagărului de la Mihailovka, încheiată însă fără vreun verdict din lipsă de probe. Toți evrei deținuți în lagăr, posibili martori la un proces, fuseseă uciși de naziști, în momentul apropierii trupelor sovietice.
Arnold Daghani avea să mai publice o serie de volume de artă și albume de mai mici dimensiuni (The Building in which We had a Narrow Escape (1974-78) și Pictorial Autobiography (1940-1976), dedicate și ele ilustrării persecuțiilor antisemite din timpul războiului.
Recunoscut ca un artist și pictor de mare expresivitate, amintind de Klee, Matisse, Bonard, dar fără o mare vizibilitate în lumea artei europene postbelice, Daghani avea să devină o personalitate de referință și obiect de studiu abia după dispariția sa. Jurnalul său a fost republicat, inclusiv în limba română, după anul 2000, iar o serie de studii și monografii, cărora în ultimii ani li s-au adăugat expoziții itinerante, l-au pus cu întîrziere în lumină ca pe un artist de primă valoare.
Un studiu amplu, „Survival and Memory: Arnold Daghani's Verbal
*Erik Riedel und Deborach Schultz: Erinnerung - Bild - Wort Arnold Daghani und Charlotte Salomon. Herrausgegeben vom Jüdischen Museum der Stadt Frankfurt am Main [Begleitpublikation zur Austellung im Jüdischen Museum Frankfurt von 12. Oktober 2012 bis 03. Februar 2013].
**Local History, Transnational Memory in the Romanian Holocaust. Edited by Valentina Glajar and Jeanine Teodorescu. Palgrave Macmillan, New York, 2011 [Studies in European Culture and History]