În dialogul cu Rusia, Moldova trebuie să propage imaginea unei țări unite, a unei guvernări solidare.
Cât e de greu să trăiești într-o țară mică, aflată sub presiunea unei puteri străine, care nu se leapădă de obiceiurile ei despotice! Și cât de imposibil adesea e să fii diplomat, să îți faci datoria, fără a da impresia de ezitare celor care așteaptă de la tine o paradă de demnitate, dar și neuitând că nu ai voie să periclitezi anumite procese, servind pretexte de ostilitate așa-zisului partener strategic din Est prin declarații prea categorice. În aceste zile Iurie Leancă, ministrul de externe moldovean, a trebuit să manifeste multă abilitate, pentru a răspunde la întrebările insistente ale jurnaliștilor în legătură cu agenda complicată a relațiilor moldo-ruse. Rolul său, ca șef al diplomației unei țări multiplu vulnerabile, e să facă echilibristică deasupra abisului, pentru că știe că vorbele îi sunt interpretate și de unii, și de alții, iar interesul național nu trebuie să sufere.
Au existat diverse comentarii și speculații în legătură cu recenta vizită a vicepremierului rus Rogozin în Republica Moldova. Unii consideră că guvernarea de la Chișinău a făcut concesii nejustificate, acceptând prea ușor și fără a cere ceva în schimb deschiderea unui consulat rusesc la Bălți, și că ar fi avut slăbiciunea să-și dea acordul pentru începerea unor negocieri pe tema consulatului de la Tiraspol. Alții, dimpotrivă, au afirmat că lucrurile nu stau așa de rău. Chiar dacă apăruseră îndoieli legate de atitudinea premierului Filat, care a tratat cu Rogozin, președintele Nicolae Timofti a pus lucrurile la punct, declarând că nu va exista consulat rusesc la Tiraspol, până când Rusia nu-și va retrage armata. Între timp, premierul s-a alăturat poziției președintelui, reiterând necesitatea evacuării militare rusești din Transnistria, dar senzația de nesiguranță, de contradicții interne, de nervi întinși la maximum a rămas.
Negocierile cu Moscova sunt o încercare dură și o ispită căreia moldovenii cu greu îi fac față. Oamenii noștri politici, și mă refer în primul rând la premierul Filat, aflat pe linia întâi a confruntării, nu ar trebui să admită atitudini diferențiate, personalizate, în dialogul cu rușii, și să nu creadă, mânați de vanitate, că ar putea să intre în grațiile Moscovei. Această tactică de a te lăsa sedus de diplomația rusă, precum iepurașul în fața șarpelui boa, este absolut greșită și dăunătoare atât pentru liderii care o practică, cât și pentru interesul național. În dialogul cu Rusia, Moldova trebuie să propage imaginea unei țări unite, a unei guvernări solidare, conștiente de obiectivele sale. Și atunci se va închide sezonul lașităților și al cedărilor unilaterale.
Unii mucaliți de la Chișinău spun că Rusia se va retrage din Transnistria, doar când la Kremlin va fi președinte Valeria Novodvorskaya. Această cunoscută liberală și adversară a regimului Putin vrea ca Rusia să adopte valorile europene și să renunțe la politica sa de dominare asupra vecinilor. Dar așa cum șanse ca un om de calitatea dnei Novodvorskaya să ajungă președinte la Moscova într-un viitor previzibil nu există, cu Federația Rusă va trebui dialogat cu sprijinul comunității internaționale.
Diplomația moldoveană ar recurge la mai puține perifraze și ocolișuri verbale, dacă nu s-ar vedea nevoită să modereze între pozițiile și interesele divergente din sânul guvernării de la Chișinău. Soluțiile se cunosc, dar ele mai trebuie și aplicate. O viziune clară, lipsită de echivocuri, asupra relației cu Rusia, înțelepciune și demnitate, adeziune fermă la cursul de integrare europeană, angajament sincer pentru reforme – toate acestea vor face din Moldova o „nucă tare” în calea expansionismului rusesc. În caz contrar, ne vom întoarce de unde am pornit în 1991, dar cu gustul amar al iluziilor spulberate.