Jean-Luc Blondel: „ceea ce s-a încheiat la Auschwitz a început pe strada voastră”.
Dacă mai toată lumea a auzit despre sau a vizionat filmul „Lista lui Schindler”, realizat pe baza unor fapte reale, salvarea vieții a peste 1100 de evrei în perioada celui de-al
La fel de puțini știu că acest Serviciu Internațional este, în fapt, cea mai mare arhivă din lume de documente originale referitoare la Holocaust și milioanele de persoane deplasate, ce au fost separate de familiile lor în anii 1938-1945, pentru a fi folosite în lagăre de concentrare sau de muncă forțată, organizate de mașina de război nazistă.
Cum o precizează o recentă relatare semnată de David Crossland în ediția online a publicației Der Spiegel, la încheierea ostilităților, în 1945, forțele aliate antinaziste s-au găsit în fața unei sarcini uriașe, aceea de a se ocupa de repatrierea a circa 10 milioane de supraviețuitori ai lagărelor de concentrare și de muncă forțată și de înregistrarea lor de către Crucea Roșie, singurul organism cu experiență în regăsirea urmelor celor separați de familiile lor.
Dacă un Biroul al Crucii Roșii britanice făcea acest oficiu din 1943, în 1946, întreaga operațiune pentru refugiații de altă origine decît cea germană, a fost preluată de Administrația de Ajutorare și Reabilitare a Națiunilor Unite. Birourile Serviciului au fost stabilite la Bad Arolsen, în centrul Germaniei, pentru simplul motiv că localitatea se afla bine situată între cele patru zone de ocupație aliată și că acolo exista un nucleu de clădiri bine conservate.
In consecință, spre nou createle Arhive de la Bad Arolsen, au fost îndreptate mai toate documentele recuperate ce aveau un nume în interiorul lor: registre ale lagărelor de concentrare, liste cu cei trimiși la muncă forțată, documente secrete ale poliției Gestapo, certiifcate de naștere etc. Baza de date constituită astfel a inclus documente referitoare la 17,5 milioane de persoane, iar în intervalul de la crearea ei pînă astăzi, a procesat circa 12 milioane de cereri, privind identitatea, localizarea familiilor, soarta rudelor, unor tot atîtea persoane deplasate, multe din ele ucise de naziști, în cursul războiului.
Intervievat despre importanța acestei formidabile arhive și semnificația ei, actualul director, Jean-Luc Blondel, unul din înalții funcționari ai Crucii Roșii, declara pentru Der Spiegel, „Nu îmi este foarte multă teamă că vom uita Holocaustul; nu poate fi uitat, dar există riscul banalizării comemorării lui. Am auzit multe discursuri în zilele de comemorare, ca 27 ianuarie și 9 noiembrie; toate sună bine, dar pentru mine le lipsește pasiunea și convingerea. Se vorbește mult, dar nu se gîndește cu adevărat la semnificație. Din acest motiv, în prezent, educația este o parte importantă a activității noatre. Nu îi mai confruntăm pe tineri cu imagini ale mormanelor de cadavre. Abordarea noastră este de a le spune: „ceea ce s-a încheiat la Auschwitz a început pe strada voastră”.
Arhivele de la Bad Arolsen au rămas timp de decenii închise cercetătorilor, spre nemulțumirea multor istorici și supraviețuitori ai Holocaustului. Sub presiunea lor, în 2007, oficialitățile germane au acceptat deschiderea arhivelor, concomitent cu un proces de digitalizare a documentelor și de conservare a lor, activități în care sînt angajați astăzi aproape trei sute de specialiști.
Statutul Serviciului și Arhivelor se va modifica la sfîrșitul acestui an, cînd Crucea Roșie se va retrage de la administrarea sa, arhivele naționale ale Germaniei urmînd să ofere sprijin pentru restructurarea bazei de date. Noul director al instituției va fi profesoara Rebecca Boehling, expertă americană în problemele celui de al doilea război mondial și ale Holocaustului.
http://www.youtube.com/embed/nIPDIGXL0N4
Dacă pînă acum numele unei persoane era principalul criteriu de cercetare a bazei de date, în viitor se va trece la o diversificare, introducîndu-se termeni noi, referitoare la locații sau diverse teme. Ideea este de a răspunde unor întrebări mai largi decît soarta unui singur om: „Ce s-a petrecut cu populația Sinti și Roma din Galiția? Cum au fost organizate marșurile denumite ale morții, în cursul cărora mii de deportați au fost siliți să se deplaseze în Germania mutați din lagărele de concentrare din Est, pe măsură ce armata sovietică se apropia de Reich?”
Reorganizarea bazei de date, se notează în relatarea din Der Spiegel, este una din sarcinile cercetătoarei Susanne Urban, o specialistă ce a lucrat pînă în 2009, la memorialul Yad Vashem. Iar după spusele ei a lucra la în arhivele de la Bad Arolsen „te menține într-o confruntare cu aspectul mondial al Holocaustului și al supraviețuirii, văzînd cum a început în Germania, cum s-a răspîndit de-a lungul Europei; iar cu documentele despre supraviețuitori putem constata cum o rețea a memoriei s-a întins peste întreaga lume. [...] Aici capeți sensul acestui monolit ce a fost clădit pe suferință și durere”.