Intre altele despre președinția cu față umană...
La ocazii, cum ar fi Ziua Naţională sau zilele sfinte din calendare, vedem la fereastra Palatului Cotroceni preşedinţia cu faţă umană. Căci preşedintele şi-a adjudecat aceste zile care au devenit nu doar festivităţi naţionale, ci şi sărbători personale, ritmate de explozia şampaniei, iluminate de torţele festive şi de zecile de steluţe recent prinse pe umerii generalilor, cei mai buni prieteni ai omului de la Cotroceni.
Traian Băsescu le transmite tuturor cele bune, le mulţumeşte că au tras din greu să scoată din nisipurile mişcătoare ale crizei resturile de economie care s-au mai putut salva de foamea perpetuă a funcţionarilor şi politicienilor de toate calibrele. Le mulţumeşte înaintaşilor, mai puţin regelui Mihai a cărui vină e că e viu şi-l concurează, face o poză de familie cu autorii Marii Uniri din partidele istorice pe care astăzi le dispreţuieşte şi-şi rezervă rolul de moştenitor şi continuator devotat al cauzei naţionale, îmbrăcat în platoşa democraţiei, ca-n frescele lui Ceauşescu sau ale lui Becali. Invocă schimbările istorice ca pe un argument al evoluţiei umane, o demonstraţie nu doar că formele de viaţă progresează, ci şi că ramurile copacului animal se îndepărtează, cu timpul, de trunchi şi, mai ales de vârf.
Ridicat pe cea mai înaltă creangă, aruncă ocări către politicieni. E iarna vrajbei noastre şi asta doar din vina politrucilor care confundă interesele personale cu aspiraţiile naţionale, spune preşedintele. I-a stricat ziua un deputat care a îndrăznit să vină la sindrofia dată de Ziua Naţională la Cotroceni cu un tricou pe care scria „Poporul a decis, Băsescu e demis”. E acelaşi deputat care a căutat zadarnic poarta palatului, după referendum, în timpul unor nervoase şi aglomerate plimbări de după-amiaza. Ca el mai sunt câţiva care vor să-i taie craca şi-i strică sentimentul de superioritate şi îl drenează de puterile lui în stat. Ziua Naţională ne găseşte dezbinaţi, spune preşedintele Băsescu, dar societatea românească nu trebuie să urmeze exemplul politicienilor. Să se aibă ca fraţii, mai ales în aceste zile premergătoare alegerilor parlamentare.
Nimic nu taie mai bine mahmureala de după un asemenea discurs dulceag decât duşul rece al realităţii. E un secret ştiut de toată lumea faptul că preşedintele nu-şi înghite adversarii. A explicat de ce, referindu-se la Călin Popescu Tăriceanu, fost premier şi partener de alianţă politică al lui Traian Băsescu. Preşedintele a spus clar, chiar înainte să lanseze căldurosul şi lemnosul său mesaj de Ziua Naţională, că e pregătit să înghită zilnic o broască, nu un porc. Nu ştim exact cine era broasca din curtea Cotrocenilor, însă porcul era limpede cine este şi la ce e bun în ajun de Ignat.
Nici actualul prim-ministru nu e mai prejos pe crengile acestui arbore al evoluţiei. Preşedintele l-a asemănat unei mâţe care se alintă în prezenţa stăpânului pentru a deveni tigru când iese pe poarta Palatului Cotroceni şi vede un microfon. Premierul a alunecat astfel prin rămurişul copacului-animal, la nivelul patrupedelor şi nu vrea să mai meargă la întâlnire cu preşedintele pentru că nu ştie ce să facă: să miaune, să latre, să muşte, să zgârie? Cine ştie ce e bine şi ce e rău pentru a aduce pacea în ferma animalelor?
Zilele acestea a fost limpede de ce preşedintele nu se împacă defel cu adversarii Partidului Democrat Liberal, formaţiunea sa de suflet. În primul rând pentru că nu-i consideră oameni. Şi vrea ca toată lumea să ştie că, în viziunea sa, nu oamenii sunt cei care vor să anihileze partidul prezidenţial şi să preia puterea pe 9 decembrie, ci patrupedele. Chiar dacă, uneori, în metamorfozele lor, adversarii politici capătă şi forme umane, acestea sunt estropiate, degradate, micite pe retina preşedintelui.
Cum să te împaci cu nişte indivizi despre care spui în public că sunt bolnavi de somn şi minciună? Ce căi de dialog poţi avea cu un ins pe care-l scufunzi sub sudalme şi vorbe grele? Cum te-ai mai putea uni şi solidariza cu nişte inşi pe care spui că i-ai băga cu camionul în subsol, la Jilava, pentru că sunt cu toţii puşcăriabili?
Preşedintele spune, în subsidiar, că dacă ai de-a face cu asemenea semioameni, plasaţi între zmeu şi pisică, între porc şi câine, principiile democraţiei nu funcţionează. Aceste fiinţe nu le merită. Preocupat să cureţe terenul pentru partidul său preferat care tinde să devină istorie sau să intre în paralizie odată cu votul din 9 decembrie, preşedintele a hotărât că prima cale de apărare este atacul şi cum să ataci altfel decât inducând ideea că orice ar fi corect faţă de cei care-l contestă, pentru că ei nu sunt oameni deplini.
Nu e mai puţin adevărat că societatea iubită în discursurile de Ziua Naţională a fost dezbinată şi debusolată de comportamentul preşedintelui şi al instituţiilor statului. Voturile din vară împotriva preşedintelui nu au făcut nici cât o ceapă degerată. S-a considerat că nu sunt suficiente, că au fost trucate, că nu sunt relevante. Celor care au votat cumva li s-a dat de înţeles că au făcut o ilegalitate agravată în cazul în care au votat pentru demiterea preşedintelui. Şi chiar dacă peste o săptămână tot voturile acestora vor fi mai multe, preşedintele nu va desemna premierul din partea câştigătorilor, ci va găsi el un tehnocrat sau un om-plastilină din care să facă el ce vrea.
Luptând, ca Sfântul Gheorghe cu balaurul, cu maimuţele, porcii, pisicile şi câinii din copacul-animal care vor să se caţere în vârf, să înfrângă bijuteria creaţiei, Traian Băsescu şi-a clădit o lume piramidală cu un singur pol care transformă suveranitatea naţională şi exercitarea dreptului la vot, altminteri drepturi constituţionale, în mofturi. Singura formă de vot pe care o acceptă e cea care-i dă pe el şi ai lui învingători. Restul e trucat, falsificat, manipulat. Ştim că toate alegerile pe care nu le-a câştigat din prima au fost contestate cu o vehemenţă care a lăsat urme în presa internaţională şi în legitimitatea celor care au câştigat „de iure”.
Respingerea propunerii învingătorilor pentru conducerea guvernului este o consecinţă care intră în logica sentimentelor pe care le are faţă de legislativ pe care îl detestă sincer şi pe faţă. L-ar vrea redus, schematizat, simplificat ca o schiţă anatomică. Toţi trebuie să tacă în aceeaşi limbă. Nu e loc de dezbinare. În viziunea sa, Parlamentul îşi epuizează rolul după ce negociază la Cotroceni şi în culise majoritatea convenabilă din care eclozează primul-ministru. După aceea, nu ar mai trebui decât să transforme în legi rapoartele comisiilor prezidenţiale. Iar dacă-şi pierd vremea cu contestări sau critici la adresa preşedintelui, ar trebui daţi pe mâna justiţiei care va găsi ea o cuşcă potrivită. Asta în cazul în care USL nu va pune mâna pe tribunale să le privatizeze, spune preşedintele făcând cu ochiul.
Pe de altă parte, nu a existat mamă mai grijulie pentru omuleţii din PDL decât preşedintele Băsescu, mereu aplecat peste patul celor dragi, să le vegheze somnul şi să-i ocrotească. Deşi pe listele de candidaţi au ajuns multe dintre numele compromise ale partidului, Traian Băsescu îşi protejează apropiaţii şi nu-i tăvăleşte prin mocirla acidă a vocabularului său de bază. Are răbdare cu copiii lui, îi mângâie pe creştet, în speranţa că va descoperi printre ei o clonă a lui Boc, să vină să conducă viitorul guvern. Îşi doreşte nemurirea. Cândva cineva îi va lua locul şi nu vrea să fie aruncat din vârful copacului în ciorba primordială a propriilor spaime, să se confrunte cu amoebele.