Primarul Londrei, Boris Johnson, a spus că britanicii ar trebui să decidă prin referendum dacă vor să rămână în Uniunea Europeană

Primarul Londrei, Boris Johnson, a spus că britanicii ar trebui să decidă prin referendum dacă vor să rămână în Uniunea Europeană sau să păstreze din legătura cu continentul numai piața unică. Vorbind la o conferință organizată de Thomson Reuters, primarul Londrei a mai spus că ieșirea Marii Britanii din structurile politice ale UE ar permite metropolei britanice să-și consolideze poziția de capitală financiară globală și a insistat că moneda europeană unică este ”o calamitate”. Johnson, care și-a construit cariera ca reporter la Bruxelles al ziarului de dreapta ”Daily Telegraph”, a mai spus că Marea Britanie ar trebui să aibă cu UE relații cum au în prezent Norvegia sau Elveția. Primarul eurosceptic nu a precizat dacă asta înseamnă și intrarea Marii Britanii în spațiul Schengen fără frontiere, în care se află atât Norvegia, cât și Elveția, deși nu sunt membre în UE.