Valeriu Lazăr: „Propunerile Chişinăului vizează livrarea de gaze separate, pe malul stâng şi pe malul drept al R. Moldova.”
In negocierile moldo-ruse pe tema livrărilor de gaze naturale se întrevăd progrese. Valentina Ursu l-a intervievat pe această temă pe vice-premierul Valeriu Lazăr.
Valeriu Lazăr: „Este doar a doua rundă de consultări. Prima rundă a avut loc la Minsk, atunci când, după prezentarea proiectului Acordului de către Republica Moldova, am avut un şir de întrebări de concretizare din partea
Dat fiind faptul că am fost telefonat de domnul ministru al Energeticii, Alexandr Novak şi am convenit următoare rundă, presupun că deja va fi o discuţie pe substanţă. Nu avem cum să semnăm acest Acord acum.”
Europa Liberă: Propunerile Chişinăului care au fost?
Valeriu Lazăr: „Propunerile Chişinăului vizează schema de asigurare a Republicii Moldova pentru viitor. Aceasta ar însemna livrarea de gaze separate pe malul stâng şi pe malul drept al Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Livrări de gaze?
Valeriu Lazăr: „Livrare de gaze naturale, adică schimbarea formulei de livrare, astfel încât consumatorii din partea stângă şi consumatorii din partea dreaptă să aibă nu doar evidenţă separată, dar şi contracte separate. În cadrul acestui proces, să aibă loc şi separarea datoriilor, după principiul cine a consumat, acela preia datoria. Propunem să discutăm şi să trecem în acest Acord cum va funcţiona, în genere, sistemul gazier din Republica Moldova, adică cum vom implementa Pachetul II. Am dat şi modelul...”
Europa Liberă: În ce constă acest model?
Valeriu Lazăr: „Modelul constă că aceea că întreprinderea de transport va fi separată şi va fi aşa-numitul operator de transport independent. Adică Gazpromul urmează să rămână în continuare proprietar, să profite de toate drepturile şi obligaţiunile pe care le are ca proprietar al acestei întreprinderi. Iar pe partea operaţională, ei urmează să delege funcţiile de gestionare la nivel operaţional unei companii independente, pe care tot ei o vor selecta, dar ea va trebui să fie acceptată de regulator, ca să asigurăm independenţa operaţională.
Noi considerăm că acest model elimină orice pericol din perspectiva dreptului ca proprietar, care rămâne proprietar, când vor avea dividende, vor avea dreptul să le folosească. Iar faza operaţională... De aceea, noi urmează să stabilim pe partea de gaze naturale, iar acest acord nu vizează doar sistemul gazier. Noi vrem să stabilim, pe lungă durată, cum colaborăm în domeniul energiei electrice. Această abordare la pachet ne permite să vedem nu doar zona gazelor naturale, dar şi partea de energie electrică. Şi spuneam - de ce nu? - să ne apropiem de strategia energetică a Republicii Moldova. Noi vrem, în parteneriat cu cei din Est, să avem generare de energie electrică pe bază de gaze naturale inclusiv. În parteneriat cu cei din Vest să avem investiţiile necesare în liniile de interconexiune şi să penetrăm împreună piaţa regională. Noi am discutat foarte mult şi alte proiecte regionale.”
Europa Liberă: Dar între timp, am înţeles, a venit şi răspunsul din partea Bruxelles-ului, care a acceptat amânarea termenului de implementare a Pachetului II şi III Energetic.
Valeriu Lazăr: „În data de ieri, 5 decembrie, a fost finalizată procedura internă, deja cu acte în regulă, am ocazia să-i transmit domnului Rogozin, aşa cum i-am promis, cu ştampila Uniunii Europene că, de fapt, această procedură s-a finalizat. Avem în spate decizia Comisiei Europene. Ei asta au vrut, acuma aşteptăm originalul.”
Europa Liberă: Deci partea rusă nu ar mai trebui să aibă neclarificări?
Valeriu Lazăr: „În mod normal nu ar trebui să existe nicio problemă, fiindcă avem deja o decizie nu doar a ţărilor membre ale Tratatului comunităţii energetice, dar avem o decizie formalizată a Comisiei Europene. De aceea nu există niciun pericol. Şi le dăm modelul. Nu spunem că nu vrem aşa, dar uite cum vedem noi implementarea Pachetului II şi III.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi anunţat că, la începutul anului viitor, 2013, consumatorii ar putea să beneficieze de gaze naturale la preţ mai mic decât achită actualmente.
Valeriu Lazăr: „Deja avem proiectul contratului dintre Moldovagaz şi Gazprom. Noi căutăm să utilizăm toate rezervele din formula actuală şi din contractul actual ca să avem o reducere cât de modestă. Soluţia a venit din zona calităţii acestui gaz natural. S-au găsit acolo anumite rezerve în formulă. Oricum...”
Europa Liberă: Dar e o reducere nesemnificativă.
Valeriu Lazăr: „În proiectul Acordului care a fost convenit, deja noi l-am primit ca urmare a acestui schimb de opinie de la Gazprom, figurează pentru trimestrul I al anului viitor cifra de 386 de dolari mia de metri. Readuc aminte că acum, în trimestrul IV, anul curent, avem 391 dolari. Aceasta ar însemna că în trimestrul întâi deja vom avea minus 5 dolari la mia de metri cubi. Iar preţul pentru trimestrul întâi este baza calcului pentru tot anul.”
Europa Liberă: Deci, preţul va fi în descreştere?
Valeriu Lazăr: „Da. Şi preţul va fi, după calculele noastre, ele coincid, în fine, cu calculele Gazpromului, în anul 2013 cel mai înalt tarif va fi în trimestrul I, adică 386 dolari. Şi atunci noi putem să ajungem în trimestrul IV al anului 2013 undeva la 320-330 de dolari la mia de metri cubi. Cu greu o numesc reducere. Fiindcă reducere înseamnă când ai 10-15%. Nu e ceea ce ne-am dorit noi. Dar oricum pentru noi sarcina minimă era să nu avem majorare de tarif. Uite că avem [ce am dorit].
Şi dacă nouă ne reuşeşte să avem această reducere şi dacă ne reuşeşte cumva să avem şi curs de schimb pe perechea leu-dolar favorabil, s-ar putea întâmpla să avem premisele necesare şi pentru o anumită reducere pentru consumatorii finali. Dar cred că nimeni nu vă poate spune acum, fiindcă nu ştie nimeni ceva fi în realitate cu cursul de schimb. Putem doar să facem anumite pronosticuri. Dar tariful nu va creşte anul viitor. Adică acest tarif derivă din valoarea medie europeană.
Până la urmă, aceasta ne-am dorit, să ne integrăm în piaţa energetică paneuropeană. Aceasta înseamnă că trebuie să fim deprinşi psihologic să plătim şi preţul mediu achitat pe piaţa europeană. Acum nouă ne rămâne să ne ocupăm de creşterea economică, să avem baza bugetară suficientă să mărim salariile, contribuţiile sociale şi să crească economia, ca nivelul de cumpărare a populaţiei să fie în creştere. Altă soluţie nu avem acum. Şi să ne ocupăm serios de ceea ce se numeşte economia de energie.
Aici cred că avem un potenţial până la 30-40%. Avem instituţii, avem finanţe pentru aceasta, este operaţional Fondul de Eficienţă Energetică. Şi eu cred că anul viitor, să zicem, acelaşi tarif, cel puţin, nu va creşte. În condiţiile în care sper să avem creştere economică, aceasta înseamnă că veniturile oamenilor vor fi ceva mai mari. Şi când vom avea primele rezultate mai sesizabile ale acestor mijloace şi eforturi în domeniul eficienţei energetice, eu cred că presiunea pe factură pentru oameni va fi ceva mai mică. În paralel, vom continua negocierile pe contractul mare.”
Europa Liberă: Dar, a propos, va fi semnat totuşi Acordul acesta interguvernamental moldo-rus în domeniul energetic?
Valeriu Lazăr: „În protocolul Comisiei mixte figurează că noi ne propunem ca în prima jumătate a anului viitor să încercăm să finalizăm acest exerciţiu. Ceea ce ar însemna că – şi aceasta au convenit premierul Filat cu preşedintele Putin ieri, aşa mi-a dat informaţia domnul prim-ministru – că dacă noi reuşim pe parcursul anului viitor să încheiem un alt acord în condiţii mai favorabile Republicii Moldova decât cel care este semnat acum, atunci...”
Europa Liberă: Acord de furnizare a gazelor?
Valeriu Lazăr: „Acord de furnizare, acord-cadru, ar însemna premisa pentru a reveni. Adică au convenit la nivel politic că, dacă nouă ne reuşeşte, în rezultatul negocierilor pe Acordul mare, să avem nişte condiţii mai bune pentru livrări, aceasta înseamnă să revenim, anul viitor, la contractul care a fost semnat acum pe un an de zile.”
Europa Liberă: Dar ce cere partea rusă acum?
Valeriu Lazăr: „Nu ştiu. Eu voi afla din primă sursă.”
Europa Liberă: Dumneavoastră ştiţi.
Valeriu Lazăr: „Partea rusă deja a cerut una. Noi le-am spus că suntem consecvenţi, nu ne abatem de la vectorul pe care ni l-am propus. Cel puţin la nivelul politicii energetice, integrarea pe piaţa energetică paneruopeană, nimeni nu pune la îndoială acest vector. Aceasta vă pot spune cu certitudine. Aceasta înseamnă că noi suntem obligaţi şi aceasta am făcut, să oferim partenerilor ruşi toate informaţiile care ar minimaliza pe cât e posibil riscurile pe care le văd ei, că ar exista anumite pericole pentru integritatea investiţiilor lor. Noi am arătat că suntem consevenţi, am arătat că suntem flexibili până la un anumit nivel.”
Europa Liberă: Dar garanţiile pentru investiţiile ruseşti?
Valeriu Lazăr: „Ele sunt deja trecute la Legea cu privire la investiţii şi în Acordul bilateral dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la protejarea şi promovarea reciprocă a investiţiilor. Ei au zis că „noi vrem garanţii suplimentare din partea Comisiei Europene. Vrem o decizie.”
Avem o decizie, formalizată. Şi atunci spunem: pe partea de garanţii poftim, pe partea de previzibilitate că nu se va schimba poziţia Comisiei Europene, avem decizia lor. Pe partea operaţională, vă dăm foarte clar ce vă aşteaptă pe voi în cadrul pachetului II şi III, care va fi modelul pe care noi vrem să-l implementăm.
Noi am transmis Gazpromului, ei au acceptat includerea în ordinea de zi a Consiliului de Administrarea a prezentării Republicii Moldova, a guvernului, în calitate de acţionar, cum vedem noi funcţionarea practică a acestui model. Am transmis toate materialele. Pentru luna decembrie este stabilită şedinţa acestui consiliu, la care noi vom avea posibilitatea să explicăm foarte practic, la nivel tehnic, uite ce înseamnă modelul acesta, uite cum va funcţiona, cum veţi gestiona voi această întreprindere.”
Europa Liberă: Dar dumneavoastră aţi amintit, cu mai multe ocazii, că aici totuşi politiciul îşi face treaba.
Valeriu Lazăr: „Fără îndoială.”
Europa Liberă: Nodul transnistrean ar fi?
Valeriu Lazăr: „Fără îndoială. Aceasta şi complică lucrurile. Eu cred că lucrurile cu geopolitica mai mult sau mai puţin sunt clare, fiindcă menţinerea vectorului aceasta şi înseamnă, alegerea noastră geopolitică. Vom încerca să le explicăm în continuare colegilor ruşi să noi nu vedem aici probleme.”
Europa Liberă: Dar ei iau urechi să asculte?
Valeriu Lazăr: „Cred că am învăţat să privim în ochi, să spunem lucrurile cum sunt, că avem o poziţie foarte clară, să nu ne ducem dintr-o parte în alta. Să fim consecvenţi şi incisivi, şi persuasivi în ceea ce facem. Ei sunt destul de inteligenţi ca să înţeleagă lucrurile acestea. De noi depinde. Consecvenţa şi corectitudinea sunt cuvintele-cheie. Nu avem ce ascunde.
Noi le spunem franc: aceştia suntem, aceasta vrem, iar cu nodul transnistrean lucrurile sunt ceva mai complicate, trebuie să vă recunosc. Şi cred că cea mai grea parte a negocierilor va viza nu preţul, va viza anume cum rezolvăm noi acest nod. Nu e simplu, fiindcă implicaţii sunt mult mai multe decât propriu-zis problematica energetică.”
Europa Liberă: Şeful satului declara că totuşi Republica Moldova cedează foarte mult în faţa Rusiei, când e vorba despre importul de gaze.
Valeriu Lazăr: „Nu mă apuc să comentez ceea ce spune şeful statului. Eu pentru mine am înţeles că trebuie să îndeplinesc ceea ce scrie în Strategia Energetică a Republicii Moldova, care este un document politic oficial de care eu mă conduc. Eu cred că domnul preşedinte a avut în vedere acelaşi lucru. Noi trebuie să ştim a ne promova poziţiile. Pentru aceasta trebuie să le avem, să fim consecvenţi.”
Europa Liberă: Negocierile cu partea rusă acum sunt mai uşoare? Mai pe interesul ambelor părţi?
Valeriu Lazăr: „Important e că avem acest cadru de discuţii, cadru de negocieri. Avem contacte la toate nivelele, şi la nivel politic, şi la nivel tehnic. Chiar cred că noi nu trebuie, Doamne fereşte să ne propunem ca Republica Moldova să devină o zonă de confruntare pe axa Est-Vest sau viceversa. E o utopie, absolut. Ba din contra, noi trebuie să avem o puternică diplomaţie economică, energetică, să discutăm şi cu Bruxelles-ul, să discutăm şi cu Moscova. Şi să înţelegem foarte clar că noi avem şanse, prin comunicare, prin convingere să avem parteneriat.
Noi suntem ţara care se oferă ca platformă, pentru a găsi punctele comune şi e în interesul nostru. Avansarea noastră şi integrarea în piaţa energetică paneuropeană nu înseamnă confruntare cu partenerii noştri din Est. Energia va merge încă mulţi ani de la Est spre Vest. Şi noi nu trebuie, Doamne fereşte, să ne pierdem. Noi trebuie să valorificăm acest avantaj de a fi ţară de tranzit. Avem un cuvânt de spus în piaţa aceasta regională. Orice ţară mare sau mică visează să aibă asemenea avantaje strategice, să ai un cuvânt de spus, să fii un operator activ în această piaţă.”