Parlamentul de astăzi este exemplul concret a ceea ce poate să însemne excesul de democraţie.
Au promis că-i taie din capete, dar acestea au crescut la loc, mai multe, mai dese şi mai gureşe. Cei care spuneau că un Parlament monocameral, cu număr de redus de parlamentari ar însemna o restrângere a democraţiei astăzi tac şi par confuzi. Votul uninominal cu redistribuire promitea să facă ordine în pasiunile electorale, dar a reuşit performanţa să aducă Parlamentul la dimensiunea Marii Adunări Naţionale. Au reuşit să treacă frontiera dintre muritorii de rând şi nemuritorii cu diurne cât salariul mediu pe economie candidaţi care au luat mai puţine voturi decât îţi trebuie să devii şef de bloc.
E drept, Parlamentul rămâne bicameral, dar trebuie camere mai mari, cu anexe potrivite şi fotolii mai solide pentru că democraţia românească s-a îmbolnăvit de elefantiazis. Au intrat pe uşa din dos, a redistribuirilor, şoferi, modele, actori de reclame, băgători de seamă care s-au întâmplat când se făceau listele şi mulţi foarte mulţi dintre cei pe care alegerile ar fi trebuit să-i scoată de pe scena istoriei. Regăseşti nume de neşters din istoria corupţiei de ieri şi de azi. Foşti puşcăriaşi, astăzi persoane onorabile, foste secretare personale astăzi mari dive politice. Unii mai puţin norocoşi au fost prinşi de procurori cu conturile corupte înainte să capete imunitate, să-i plimbe parlamentul din comisie în comisie, până le expiră mandatul. Deşi simt răcoarea gratiilor pe spinare, ne zâmbesc triumfători, garanţii democraţiei şi ai drepturilor omului. Unii chiar se cred deţinuţi politici şi ameninţă să-şi scrie memoriile de dincolo de gratii.
Parlamentul de astăzi este exemplul concret a ceea ce poate să însemne excesul de democraţie şi ne arată în ce văgăună alunecăm dacă urmăm caprele puterii, dar vrem să îngrijim şi verzele opoziţiei, supravegheaţi atent de lupul moralist de la Cotroceni.
Votul uninominal pur a fost un proiect susţinut de Partidul Democrat Liberal în perioada în care tăia şi spânzura pe scena politică. Textul acelei legi care, din perspectiva prezumtivilor învinşi, seamănă cu ruleta rusească cu încărcătorul plin a fost schiţat pe genunchii preşedintelui, şi el un mare admirator al acestui vot pentru că spera ca austeritatea electorală să slăbească opoziţia de-atunci. Traian Băsescu spunea, în 2010, că un asemenea sistem de vot va simplifica scena politică românească, deparazitând-o de diverse partiduleţe care nu-i reprezintă decât pe şefii lor. Spera să scape de intruşii care au făcut arbitraj între partidele mari de când România a redescoperit votul liber şi mita electorală, adică din mai 1990, dar şi să-şi secătuiască adversarii lovindu-i unde-i doare: în voturi.
Ulterior, ajunşi pe caii cei mari, politicienii USL nu au făcut decât să ducă mai departe acest proiect şi să impună aplicarea votului uninominal dintr-un singur tur. De ce ar fi făcut altfel, când partidele româneşti nu sunt animate decât de un singur impuls, ca ferigile sau ciupercile-să crească cât mai mari, furând spaţiul vital al celorlalţi, chiar dacă această creşterea e un prim pas către dezagregare? Au reuşit să impună legea votului uninominal pur, după ce şi-au asigurat o majoritate confortabilă, speriind transfugii şi nemulţumiţii din PDL cu spectrul uitării şi cu banalitatea răului de a fi om obişnuit. Acest tip de vot în care învingătorul ia tot nu a rezistat decât vară.
Curtea Constituţională, care ne-a obişnuit cu paradoxele, a decis că modificările aduse legii sunt neconstituţionale pentru că ar permite creşterea şi nu scăderea numărului de parlamentari, cum şi-au dorit românii la referendumul din 2009. Nu se poate astăzi să nu te binedispună această decizie, ca multe alte decizii hilare ale Curţii Constituţionale. Nu ştim cu cât ar fi crescut numărul de parlamentari în cazul adoptării şi aplicării legii uninominalului pur, aşa cum nu ştim care este cu adevărat populaţia României în urma recensământului din mai 2011.
Cert este că votul a adus în parlament suficienţi parlamentari cât pentru două Românii. Sunt ţări mult mai bine aşezate democratic în care numărul parlamentarilor este la jumătate. Probabil că politicienii le-au dat românilor un Parlament vizibil din orice cotlon, să aibă toţi sentimentul că participă la luarea deciziilor şi că votul lor nu e inutil. Un parlament suficient de mare să ascundă în spatele lui toată încrengătura de interese, de rubedenii şi familii interlope.
Oricum, dacă ne uităm ce efecte a avut decizia Curţii Constituţională, observăm, din nou, unde poate duce birocratizarea democraţiei, democratura. E drept, se prea poate ca în urma votului uninominal pur să fi rezultat mai mulţi parlamentari, dar nici vechea lege 35 pe 2008 nu a respectat voinţa exprimată la referendum şi a trimis în parlament, în numele unei fidele reprezentări a voinţei de vot, o întreagă curte a miracolelor.
Discuţia pe marginea formei de vot, a listelor şi a sistemului de reprezentare este doar o perdea de fumuri intelectuale. În spatele acesteia trăieşte o realitate în care voturile nu valorează mai mult decât cauţiunea unui evazionist. Şi s-a umplut scena de evazionişti politici. Probabil că aceasta este principala boală de care trebuie să se vindece sistemul electoral, numai că tratamentul ar trebui prescris chiar de către bolnavi. Fiecare tip de vot are slăbiciunile lui, de multe ori invizibile la lumina focurilor de artificii verbale.
Alegătorii au experimentat greşit mai toate schemele de vot, mânaţi adesea de sentimentul că participă la un joc piramidal unde finanţează cu votul lor câştigul altora. Doar că multe voturi s-au pierdut prin fisurile sistemului, la numărare sau în urma contestărilor. Apoi altele s-au pierdut la repartizarea judeţeană sau naţională când învinsul ia totul, inclusiv scalpul învingătorului. Este ceva ce bate logica existenţei şi teoria jocurilor. Dar cele mai multe voturi s-au irosit când urnele au fost scuturate de toate resturile politice şi din acest moloz electoral s-au constituit grupurile parlamentare de interese.
Este mediul ideal pentru evazioniştii sistemului democratic puşi pe combinaţii şi pe negocieri, cei pentru care micul pas în Parlament este un pas uriaş în paradisurile fiscale, printre şerpii şi evele tentaţiilor, gata de orice compromis şi orice păcat originar dacă familia de partid li-l cere. Aşadar, în parlament dispare fără urmă votul dumneavoastră. Sau după ce partidele se aliază şi eşti silit să votezi cu dreapta candidaţi de stânga. Şi viceversa.
Marea transhumanţă din primăvară când USL şi-a consolidat majoritatea şi a cucerit guvernul a fost doar o mişcare reflexă de recuperare a marii mase de politicieni mercenari, cea care asigură majorităţile şi succesul politic. Respinşii, marginalii, nemulţumiţii sau, pur şi simplu, oportuniştii fostei puteri s-au strecurat sub poalele coaliţiei majoritare şi şi-au găsit un loc, cu voia dumneavoastră, pe buletinul de vot şi în noul parlament.
Un parlament cu mai multe capete are şi mai multe guri, aşadar promite mai multe scandaluri senzaţionale în direct. Nu ştim cât creier are, pentru că propunerea de a-i supune pe politicieni la teste de inteligenţă şi perspicacitate înainte de a fi admişi în parlament nu a fost aprobată de comisia juridică a camerei care a spus că e discriminatorie.