Ciocniri violente la Alexandria, Egipt

În Egipt, la Alexandria, poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a opri ciocnirile dintre suporterii şi criticii Frăţiei Musulmane. Cele două demonstraţii au fost provocate de disputa privind noua constituţie. Pe 22 decembrie are loc a doua rundă a referendumului asupra noii constituţii. Criticii susţin cî noua constituţie, elaborată de Frăţia Musulmană, va transforma Egiptul într-un stat islamic. Potrivit unor date neoficiale, peste jumătate din cei care au votat în prima rundă a referendumului, pe 15 decembrie, au votat pentru noua constituţie.